Un ultim gând pe anul 2016 d.Hr. ...

Cuv. Nikon Vorobiov

"Pentru preoţie vrăjmaşul cel mai cumplit e năzuinţa de a fi pe placul poporului, dorinţa de a sluji cât mai frumos, fiindcă această năzuinţă îl transformă pe preot într‑un artist, într‑un fariseu lepădat de Dumnezeu, iar din popor face o adunătură de păgâni, care se uită doar la exterior şi Îl leapădă pe Hristos."

Cuv. Nikon Vorobiov

"Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească"

(ed. Sophia, trad. Adrian Tănăscescu Vlas)

ALEGE TV: Cafeaua de dimineata, Ediţie Specială de Crăciun 2016 - Invitat: Pr. Marcel Răduţ Selişte

Emisiunea "Cafeaua de dimineaţă" - Alege TV / realizator Alina Trană - Ediţie specială de Crăciun 2016

Invitat: Pr. Marcel Răduţ Selişte, preotul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova şi al Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova

Gânduri la Nașterea Domnului și cuvânt de bun rămas...

În Anul Domnului 2016, ne îngăduie Dumnezeu să ne bucurăm de Nașterea Sa pe acest pământ, un pământ ca o picătură de lacrimă dumnezeiască în imensitatea Universului, care este revărsarea milei Sale. Vrednici să ne înfățișăm Pruncului Iisus, știm că nu suntem, căci ne-am rătăcit. Ne ucidem pruncii în pântece, ne urâm aproapele, ne batjocorim neamul și ne uităm credința...

Ne știm rătăcirea, dar avem nădejde în marea milă a lui Hristos pentru noi și credem cuvântul Lui, că „nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”, că El, Mântuitorul nostru „nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință.” (Marcu II, 17)

Vă mărturisesc că mereu mi-am dorit ca bucuria și pacea acestor zile ale Nașterii lui Dumnezeu pe pământ să rămână în sufletul meu tot restul anului. Slăbiciunile mele sufletești și trupești se ridică însă ca un nor întunecat și acoperă lumina pe care Pruncul Iisus o revarsă asupra mea.

Rătăcit printre ruinele acestei lumi, sufletul meu uităuneori de mărturisirea Sfântului, că „Dumnezeu este pe pământ, Dumnezeu este între oameni, nu prin foc și prin trâmbiță și prin munte fumegând sau prin nor și prin vijelia care înfricoșa sufletele, ci prin trupul nostru și vorbind blând celor de același neam.” (Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului)

Uitarea de Dumnezeu este începutul păcatului, iar păcatul este rădăcina morții, însă există speranță. 

...iar speranța se naște din zbatere cugetului meu care se întreabă cutremurat: ce-ți va face ție, suflete, Dumnezeu când te va judeca? Căci L-ai uitat, suflete, pe Cel care ți-a dat viață, ai trăit după chemarea acestei lumi rătăcite, nesocotind poruncile Lui și nu ți-ai împlinit lucrarea de chip și asemănare de Dumnezeu.„Când Dumnezeu a rămas în înălțime nu L-ai căutat, când S-a coborât la tine și S-a întovărășit prin trup, nu L-ai primit.” (Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului).

Din zbaterea cugetului meu se naște căutarea de Dumnezeu a sufletului meu și căutând pe Cel ce m-a zidit în pântecele mamei mele, se naște nădejdeamea în mântuire, căci știu că „după așteptarea și nădejdea mea întru nimic nu voi fi rușinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, așa și acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte.” (Filipeni I, 20)

Știu că vom învinge moartea, dacă în sufletul nostru, în fiecare clipă și cu fiecare gând, se va naște Iisus Hristos. Știu că vom învinge mortea, căci prin Nașterea Pruncului Iisus „s-a arătat harul mântuitor al lui Dumnezeu și a răsărit Soarele dreptății, iar moartea a fost înghițită de biruință, nerăbdând prezența vieții adevărate.”(Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului)

Din nădejdea în mântuire, se naște bucuria iertării... primesc și dăruiesc iertare. Să ne iertăm unii altora și „cu magii să ne închinăm, cu păstorii să slăvim, cu îngerii să dănțuim «că ni s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă» nu în înfățișarea lui Dumnezeu, ca să nu sperie pe cel neputincios, ci în înfățișarea robului, ca să elibereze pe cel robit.”(Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului)

Frații mei, Hristos se naște! Slăviți-L!

***

Vă sunt dator, dragii mei frați, dragii mei cititori, cu un cuvânt de bun rămas.

Slujirea mea ca jurnalist trebuie, deocamdată, să înceteze. Am căutat să-L mărturisesc pe Hristos în mass-media, în pagini de ziar tipărit și virtual. Câtorva poate că le-am greșit, la mulți nădăjduiesc că le-am făcut bine, spre folosul mântuirii.

Trebuie însă să vă mărturisesc că am obosit...

Nu este vreo oboseală venită din lașitate, căci curajul mărturisirii lui Hristos nu m-a părăsit și am nădejde că nu mă va părăsi vreodată.

Nu este nici vreo oboseală de la cele ale lui Dumnezeu, urmată de vreo rătăcire cu sufletul cumpărat de stăpânii acestei lumi căzute, căci sufletul meu nu este de vânzare.

Este oboseala omului care scrie pentru Dumnezeu și pentru sufletele voastre, cititorii mei, de peste un deceniu. O oboseală venită din priveliștea unei lupte cu puține victorii, dar întunecată de multe înfrângeri.

Este oboseala omului care înțelege că a scrie în presă nu estecalea potrivită pentru a vindeca sufletele semenilor săi și nici propriul suflet.

...și poate că este și oboseală venită din slăbiciunile ființei mele.

Fraților mei prieteni, care cu gând curat și iubire pentru mine, m-au determinat să am curajul de a renunța, pentru o vreme, la a mai scrie în presă, le mulțumesc și îi pomenesc în rugăciunile mele.

Fraților mei neprieteni, care în rătăcirea lor, m-au ajutat să am acest curaj, le spun că îi pomenesc în rugăciunile mele și îi rog să nu se mândrească, cumva, că ar fi obținut vreun folos pentru patima lor, căci nu din vreo teamă renunț la a mai scrie, ci doar din înțelegerea faptului că nu le pot fi de folos spre vindecare și că nici mie nu-mi mai este de folos să caut vindecarea lor. Dimpotrivă, nădăjduiesc că ei, frații mei neprieteni, îmi vor deveni, cu adevărat, frați întru Hristos, că își vor lăsa patima și vor veni să slujim lui Hristos.

Familiei mele îi cer iertare! Am purtat lupta mea, prin articolele mele, prin toate câte am scris și mărturisit, dar am uitat că această luptă cere multă jertfă pentru familia mea. A venit vremea ca această jertfă să înceteze...

Mă reîntorc către bolnavii mei din spitalul unde Biserica lui Hristos m-a rânduit să slujesc ca preot, bolnavii mei – prunci și copii în suferință, tineri, maturi, bătrâni – pe care niciodată nu i-am uitat și mereu i-am slujit, și cărora le voi dărui acest plus de timp și energie pe care-l voi avea renunțând la a mai scrie.

Mă reîntorc către bătrânii din azilul unde Biserica lui Hristos m-a rânduit să slujesc ca preot, bunicii mei dragi pe care niciodată nu i-am uitat și mereu i-am slujit, și cărora le voi dărui încă și mai multă rugăciune și slujire.

...și înainte de toți și de toate, mă întorc către Dumnezeu și las Judecata lui să se împlinească. Știu că Judecata a început...

...iar eu voi călători, așa cum mereu mi-am dorit, spre dragostea lui Dumnezeu, că „de aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși;Pentru că în parte cunoaștem și în parte proorocim.Dar când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa.Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu.Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel XIII, 1-13)

IPS Dr. Acad. Irineu - Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

† DR. IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI,

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI ŞI CREDINCIOASE DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU, IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Dreptmăritori creştini,

În timpul regelui Irod, în peştera întunecată de la marginea Betleemului, în ieslea animalelor, în liniştea pământului şi în cântecul îngerilor S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Păstorilor din împrejurimi le-a fost dat să fie cei dintâi care, călăuziţi de lumina sfântă, să se înfăţişeze pentru a se închina Pruncului Iisus. Ei au îngenuncheat în staulul sărac, inundat de lumina cea neînserată, oferind Celui Nou Născut şi primul dar, mielul nevinovat, care avea să simbolizeze de fapt întreaga jertfă a vieţii pământeşti a Domnului. Împreună cu aceşti păstori preamărim şi noi astăzi pe Cel Născut, închinând inimile noastre înaintea Lui şi cântând alături de cetele îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Deci, Fiul Celui Preaînalt a venit în lume şi S-a născut din Preacurata Fecioară, pentru ca noi, oamenii, cei îndepărtaţi de Tatăl Ceresc, rătăciţi şi osândiţi de povara păcatului strămoşesc, să ne înnoim şi să ne întoarcem în iubirea Preasfintei Treimi. S-a născut pentru a ne elibera sufletele de lanţurile păcatelor, pentru a ne aduce pacea, dreptatea, adevărul şi viaţa. S-a născut pentru ca prin această minune, Dumnezeu să ne arate încă odată cât de minunată e mila Sa şi cât de statornică e dorinţa Sa de a ne deschide calea spre mântuire. Fără îndoială, pacea adusă de Fiul lui Dumnezeu înomenit este pentru această lume, dar nu e din lumea aceasta, ci de la Dumnezeu, cum ne spune Mântuitorul nostru: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă. Nu precum lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Tocmai pentru aceasta Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este o minune care a răscolit şi transformat lumea, istoria şi oamenii. Prin ea se bucură toţi cei care cred în Dumnezeu, care se simt pregătiţi pentru a-L primi şi a-L purta în inimi şi în suflete. Deci, prin Pruncul nou născut ni s-a deschis nouă şi întregii creaţii o nouă cale şi o nouă viaţă în Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori,

Desigur, fundamentul înomenirii Fiului lui Dumnezeu este crearea omului şi mântuirea lui. În vederea realizării acestui scop lumea este adusă la existenţă pentru om ca el să stea într-un permanent dialog iubitor cu Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi de ,,libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21). Dată fiind această relaţie dintre creaţie şi mântuire şi întrucât mântuirea se dobândeşte numai în Biserică, Biserica lui Dumnezeu cuprinde întreaga creaţie. Ea este, astfel, la fel de veche ca şi creaţia, cum spune Sfântul Clement Romanul: ,,dacă vom face voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru, vom face parte din Biserica cea dintâi, cea duhovnicească, cea creată înainte de soare şi de lună. Încă şi cărţile profeţilor şi apostolii învaţă că Biserica nu este din timpul de acum, ci de mai înainte; că era duhovnicească, ca şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar s-a arătat în zilele din urmă, ca să ne mântuiască” (Sfântul Clement Romanul, Omilia a doua la Epistolă către Corinteni, XIV, 1-2,  în Scrierile Părinţilor Apostolici, p. 100). Deci, Fiul lui Dumnezeu, născându-Se din Preasfânta Fecioara Maria, ne-a făcut cunoscut că El este începutul şi sfârşitul mişcării noastre spre Tatăl Cel ceresc. Unindu-Se cu noi prin trupul Său, El Însuşi ne conduce în Împărăţia cerurilor, ţinta la care a voit Dumnezeu dintru început să ne conducă prin mişcarea imprimată în existenţa noastră. În felul acesta, dacă Dumnezeu S-a făcut om şi noi ne vom îndumnezei prin harul Său mântuitor. Aceasta înseamnă că, prin Întruparea Sa, Domnul Hristos pune începutul Trupului Său tainic ca loc prin care Dumnezeu mântuieşte întregul neam omenesc. Ca atare, Mântuitorul nostru Se dăruieşte pe Sine oamenilor, cuprinzându-i în Sine şi împărtăşindu-i cu Trupul şi Sângele Său.

De bună seamă că la această lucrare au participat toate Persoanele Preasfintei Treimi, ca viaţa dumnezeiască de iubire şi de intercomuniune a lui Dumnezeu să devină, în Biserică, viaţa noastră a tuturor. În virtutea acestui fapt, de la Naşterea Domnului şi până la Jertfa Crucii, firea noastră omenească n-a încetat să fie sfinţită şi îndumnezeită prin energiile dumnezeieşti necreate, ceea ce înseamnă că noi am devenit fraţi ai Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai Împărăţiei cerurilor. Astfel, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos este unit cu noi, căci după cum trupul este unit cu capul, aşa şi noi suntem uniţi cu El, capul Bisericii. Pe toate acestea Sfântul Apostol Pavel le-a numit „prisosinţa harului”, arătând că mântuindu-ne „nu am luat un medicament care doar să vindece rana, ci am luat în acelaşi timp şi sănătate, şi înfrumuseţare, şi cinste, şi slavă, şi vrednicii care întrec şi covârşesc firea noastră omenească” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Romani X, 2, traducere de P. S. Teodosie Atanasiu, revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, p. 82-83). 

Ca atare, Mântuitorul Iisus Hristos a făcut accesibilă comuniunea oamenilor cu Sine ca Dumnezeu, unitatea Bisericii fiind o oglindire reală a unităţii Preasfintei Treimi în lume. Şi pentru faptul că Biserica este una, sfântă, sobornicească şi apostolică, cu atât mai mult reprezintă o realitate sigură pentru fiecare dintre noi în contextul trăirii creştine astăzi. Această unitate în Duhul Sfânt este întrutotul un dar de la Dumnezeu, nefiind proprietatea noastră. Pe lângă faptul că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o Se şi roagă pentru noi: „Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, pe aceştia pe care Mi i-ai dat, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21-22). Desigur, pe lângă aceste cuvinte Mântuitorul şi Dumnezeul nostru mai spune despre Biserică că „porţile iadului nu o vor birui”, de unde concluzia că Biserica este menţinută în unitate şi făgăduinţele Domnului sunt valabile până la sfârşitul veacurilor (Matei 16, 18).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Lupta Bisericii cu necredinţa şi cu ereziile nu s-a încheiat niciodată. Până azi ateismul şi ereziile nu doar că există, ci chiar atacă Biserica din toate părţile. Sursa principală a necredinţei şi a ereziilor nu sunt doar rătăcirile omeneşti, ci şi răstălmăcirile din interiorul Bisericii. Pe măsură ce aceste rătăciri se umplu de o mare energie distructivă, devine tot mai limpede că la baza lor se află orgoliul omului şi ispita diavolului. Necredinţa în atare caz se pune pe sine întotdeauna deasupra Bisericii şi a adevărului evanghelic. Este îndeajuns să ne amintim de ereticii din primele veacuri, potrivit cărora Mântuitorul Hristos nu este Dumnezeu adevărat. Împotriva acestora a fost nevoie de convocarea Sinoadelor Ecumenice, fără ca disputele să ia sfârşit. Aşa că durerile provocate de asemenea rătăciţi de la dreapta credinţă au fost atât de puternice, încât, după tradiţie, Sfântul Nicolae i-ar fi tras o palmă lui Arie, cel urgisit de Dumnezeu. Deci, erezia şi necredinţa sunt rătăciri de la adevărul mântuitor care privesc nu doar aspecte particulare ale învăţăturii de credinţă, ci atacă violent însăşi esenţa vieţii creştine. Evident, aceşti duşmani ai Bisericii au înţeles că prin negarea directă a lui Dumnezeu nu îşi vor atinge scopul, pentru aceea au recurs la alte forme de rătăcire, folosind defăimarea şi intriga. Au atras în mecanismul lor atât sisteme filosofice, cât şi autorităţile lumeşti care să le susţină răutatea şi ura împotriva celor ce cred cu adevărat în Fiul lui Dumnezeu înomenit. 

Prin aceasta, duşmanii Pruncului Mântuitor s-au aşezat în locul lui Dumnezeu slujind întunericului care seamănă confuzie şi decepţie. În ultima vreme a apărut convingerea că omul fără Dumnezeu este cel care determină viaţa lui, a societăţii şi a lumii. Pentru aceşti nefericiţi ai vremii fiecare om are dreptul să creadă sau să nu creadă, viaţa socială fiind modelată pe baza raţiunii persoanei umane. Aşa a început despărţirea omului de Dumnezeu şi scoaterea Creatorului din viaţa lui. Acest fel de viaţă fără Dumnezeu s-a răspândit cu repeziciune în multe laturi ale lumii. Astăzi în Europa se fac eforturi pentru impunerea dreptului omului de a-şi alege orice fel de viaţă, chiar şi cel mai păcătos posibil, opus voii lui Dumnezeu. Acest fenomen periculos este numit modernism, sistem care pune poftele omului deasupra cuvântului lui Dumnezeu şi a bunului simţ. Această tendinţă este o nouă formă de idolatrie, care elimină pe Dumnezeu din viaţa omului şi a creaţiei Sale. Pentru a birui boala lumii contemporane, care poate conduce la rezultate apocaliptice, trebuie ca noi toţi, episcopi, preoţi, monahi şi credincioşi, să ne reunim laolaltă în rugăciune pentru a apăra valorile noastre religioase aşa cum le-au apărat părinţii şi strămoşii noştri. Desigur, astăzi, predicarea Evangheliei şi apărarea dreptei credinţe se deosebeşte întrucâtva de cea din trecut. Există însă unii care ascultă predicile cu interes, dar sunt şi alţii cărora cuvintele preotului le provoacă întrebări, confuzii şi dezacorduri. Alţii, pierzându-şi adevărul de credinţă, se afundă în rătăciri schismatice şi sectare, refuzând orice îndreptare şi pocăinţă. Evident, nici pe aceştia nu trebuie să-i lăsăm în întuneric, dar trebuie să fim prudenţi faţă de ei ca nu cumva să ne îmbolnăvim şi noi de osânda lor. Fireşte, mărturisirea credinţei noastre trebuie să fie fără încetare, nădăjduind că, prin voia lui Dumnezeu, cuvintele noastre îşi vor atinge scopul. Unii vor spune că nu avem nevoie de dialog pentru că necredincioşilor sau răucredincioşilor le-am spus ce am avut de spus şi ei n-au acceptat. Aşa că „scuturaţi-vă praful şi lăsaţi-i în legea lor”. Dar oare e bine să le închidem acestora orice cale de comunicare cu învăţătura Bisericii noastre, singura, una, sfântă, sobornicească şi apostolică? Nicidecum. 

Dacă dialogul dispare şi noi vom avea de suferit, căci suntem chemaţi de Dumnezeu să ducem mărturisirea noastră înaintea oamenilor şi să-i împărtăşim din lumina credinţei noastre. Chiar dacă ne mângâiem sufletul şi mintea cu cuvinte de felul „câtă dreptate avem! Ce bine e la noi!”, în timp ce lumea piere în jurul nostru în necredinţă şi în întunericul rătăcirilor! Întrebarea se pune în acest caz: Oare, Dumnezeu nu ne va întreba, la înfricoşata judecată, de ce nu am vorbit lumii? De ce nu ne-am luptat pentru fiecare suflet să-l aducem la mântuire? Nu ne va da oare ca exemplu pe Sfinţii Apostoli, care ar fi putut şi ei să rămână în Galileea, unde locuiau cu oameni de aceeaşi credinţă şi evlavie cu ei? Dar Apostolii au plecat la propovăduire departe de casa lor, ieşind în întâmpinarea lumii păgâne, care arunca cu pietre în ei. Un exemplu vrednic de urmat este Sfântul Apostol Pavel, care, adresându-se atenienilor, le spunea că a văzut la ei un altar al Dumnezeului necunoscut, Cel pe Care el Îl propovăduia (Faptele Apostolilor 17, 23). Ce ar spune astăzi despre Sfântul Apostol Pavel unii dintre confraţii noştri? „Vai, cum se poate una ca asta?! Să stai de vorbă cu păgânii, ba să mai şi recunoşti că aceştia au un altar pe care se închină Aceluiaşi Dumnezeu, Căruia ne închinăm şi noi?” Nu încape îndoială însă că Biserica noastră a apărat de la început adevărul de credinţă împotriva tuturor ereziilor şi a schismelor. Chiar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Corinteni, a vorbit despre necesitatea păstrării credinţei şi unităţii creştinilor. Aşadar, şi noi păstrăm cu sfinţenie credinţa cea adevărată în Cel Care S-a făcut om pentru noi, S-a născut din Preacurata Fecioara Maria, S-a răstignit şi a înviat ca să ne mântuiască din robia morţii şi să ne ducă în Împărăţia Tatălui Ceresc.

Fie ca pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile noastre, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.

Cu binecuvântare şi bucurie sfântă, vă îmbrăţişez părinteşte şi vă doresc:

Sărbători fericite! Şi La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul

† Dr. IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

Activenews - Festivalul Național „Sfidarea României” – spectacolul de gală „Dragnea-bey și cadâna Shhaideh”

PAMFLET

După ce a fost sedusă și abandonată de neamțul Klaus Iohannis, protestantul care a uitat să protesteze împotriva sistemului, transformând lucrul bine făcut promis, într-un banal lucru manual pe culoarele Cotrocenilor, România primește cadou de Moș Crăciun o „cadână” din fieful Pașalâcului PSD, pe turco-tătara Shhaideh, tocmită de Dragnea-bey să-i țină cald locul de Mare Vizir până la foarte probabila modificare a legii care-i oprește zborul spre mult râvnita funcție.

Prin promovarea musulmancei Shhaideh în fruntea guvernului unei țări cu populație majoritar creștină, Dragnea-bey reușește să sfideze și să jignească profund pe români, excepție de la această mânjire cu rahat și apă rece făcând poate doar „soldații-mercenari” de partid din solda Luminăției Sale.

În lăcomia și aroganța care-i mutilează sufletul, din dorința pătimașă de a ține ocupat locul de prim-ministru cu un „om de paie”, până își rezolvă problemele cu legea penală, Dragnea-bey sfidează sentimentele religioase ale creștinilor și își pune în mare pericol relația, până mai ieri foarte cordială, cu Biserica Ortodoxă. Să ne reamintim că Dragnea-bey, în calitate de Vicepremier, a fost decorat de Patriarhul nostru, în octombrie 2014, cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru contribuția adusă în renovarea mai multor lăcașe de cult. Acei Sfinți din familia domnitoare a Brâncovenilor asasinați de turcii otomani pentru că au refuzat să-și lepede credința și să se supună voinței politice a sultanului...

Se mai justifică acum această onoare acordată lui Dragnea-bey de a fi decorat cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, când Luminăția Sa sfidează sentimentele religioase ale majorității românilor? 

(articol integral -ACTIVENEWS-)

ACTIVENEWS - Române, mergi la vot și votează creștinește!

Preotul nu face politică de partid, iar Biserica rămâne neutră față de viața politică în măsura în care politicienii respectă poruncile lui Dumnezeu. Totuși, preotul are datoria de a promova un anumit arhetip de om politic – omul politic creștin.

În temeiul acestui arhetip – prin om politic creștin înțelegând politicianul care respectă, în viața personală și în activitatea lui publică, poruncile lui Dumnezeu – trebuie să votăm și să alegem membri viitorului Parlament al României.

Prin urmare, te îndemn, creștine, să votezi candidații despre care ai convingerea că respectă poruncile dumnezeiești și să nu-i votezi pe acei candidați care încalcă aceste porunci.

Cum folosim poruncile dumnezeiești pentru a afla pe cine să votăm sau să nu votăm la aceste alegeri parlamentare.

Să începem cu Cele 10 Porunci:

Porunca I – Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine. Politicianul care se închină lui Mamona – demonul banilor – încalcă această poruncă. Nu votați acei candidați despre care aveți convingerea că și-au făcut averea prin jefuirea banilor publici, banilor europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră. Nu votați acei candidați care se află în conflict cu justiția lumească pentru că au furat, au corupt ori s-au lăsat corupți pentru bani, căci ei nu se închină lui Dumnezeu, ci demonilor acestei lumi.

Porunca II – Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor. Politicianul care neagă credința creștină, care se închină, pentru putere și avere, unor idoli străini și este membru în organizații oculte care au ca unic scop să controleze arbitrar și demonic viețile oamenilor, se închină la chip cioplit. Nu votați acei candidați care au conspirat pentru sărăcirea și distrugerea Țării, a tradițiilor și civilizației românești.

Porunca III – Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. Politicianul care a batjocorit credința creștină, prin vorbe sau și mai grav, prin fapte, a luat numele lui Dumnezeu în deșert și nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au batjocorit credința noastră creștină, au promovat în agora cetății valori incompatibile cu creștinismul sau au încercat să-i cumpere pe creștini prin danii din bani furați, crezând că așa vor avea ocrotirea lui Dumnezeu.

Porunca IV - Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. Politicianul care a nesocotit tradițiile și sărbătorile creștine, care a promovat tradiții străine de duhul creștinesc, care a batjocorit, prin vorbă și prin faptă, sărbătorile creștine, nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au nesocotit participarea la Sfânta Liturghie sau au încercat să transforme participarea lor la slujbele Bisericii în acțiune electorală. Ei au nesocotit ziua Domnului și nu merită votați.

Porunca V – Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. Politicianul care și-a uitat părinții sau le-a nesocotit învățătura morală creștinească, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, prin faptele comise în activitatea politică, bătrânii noștri de la sate mor cu zile, în uitare și sărăcie, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, copiii își părăsesc părinții, bătrâni și bolnavi, pentru că pleacă în țări străine, în căutarea prosperității pe care nu o pot găsi acasă, nu trebuie votat. (articol integral - ACTIVENEWS -)

ALBUM FOTO: Biserica noastră - pregătiri pentru sfinţire

ACTIVENEWS: Ziua Națională a României – lacrimi puține, multă fasole și niște cârnați

De Ziua Națională, puține lacrimi au vărsat românii întru pomenirea Eroilor Neamului Românesc. Puține lacrimi au picurat pe pământul Țării întru pomenirea Voievozilor care au apărat Țara și Credința Creștină, a Domnitorilor și Regilor care au făurit România modernă, independentă și întreagă în teritoriile istorice,a ostașilor căzuți pe fronturile de luptă pentru Țară, a mărturisitorilor căzuți în închisorile comuniste, a pruncilor, copiilor, tinerilor și tuturor celor asasinați în Decembrie 1989 pentru libertatea noastră.

Elita politică a României anului 2016 este fără simțire patriotică. Doar măști grotești și multă ipocrizie. Vreme de aproape trei decenii, începând cu asasinarea dictatorului Ceușescu de către propriile creaturi, politicienii și slugile lor au jefuit economia Țării, au provocat un exod spre Occident a peste 4 milioane de români, fugiți din țară datorită sărăciei, au înstrăinat resursele Țării și au transformat Statul Român într-un mecanism mafiot și clientelar.

 

O duhoare, ca după o masă prea încărcată cu fasole fiartă, a hoției generalizate, a minciunii și umilirii românilor de rând se răspândește din palatele unde se lăfăie dregătorii trădători de Credință, Neam și Țară. (articol integral - ACTIVENEWS -)