Declarațiile făcute de
George Maior, directorul SRI, despre Roșia Montana ne demonstrează că undeva, în
adâncul structurilor Statului Roman, există încă o anumită preocupare pentru interesul
național. Faptul că SRI consideră Roșia Montana o ”problemă de securitate națională”
spulberă orice tentativă de manipulare propagandistică prin care s-ar încerca
să fim convinși că la Roșia Montana este vorba doar de un simplu conflict între
ecologiștii idealiști și capitaliștii pragmatici.
Aurul și toate bogățiile de la Roșia Montana sunt atât de importante, încât
principalul serviciu de informații al Statului Roman le consideră ”problemă de
securitate națională”. In perioada 1999-2013, SRI a realizat peste 500 de
informări privind evoluția dosarului ”Roșia Montana”, conform declarațiilor lui
George Maior, rapoarte secrete care au în posesia a peste 70 de demnitari de
stat îndreptățiți de lege să fie informați. În plus, declara directorul SRI, la
fiecare schimbare de guvern, au fost înaintate rapoarte sinteză care au cuprins
istoricul problemei ”Roșia Montana”, fiind realizate ”analize complexe asupra
riscurilor și beneficiilor proiectului, necesitatea stabilirii valorii și a
structurii geologice a zăcământului de acolo, precum și riscul de blocare a
implementării investiției”.
Concluzia? Domnii politicieni care au condus țara, în
Parlament, la Guvern și la Președinție, nu pot să mai spună că le-a fost
necunoscută situația de la Roșia Montana. Se poate considera că atunci când un
demnitar de stat este informat de serviciul de informații al statului despre o
situație de risc pentru securitatea națională și acel demnitar nu acționează în
temeiul acelor informații pentru slujirea interesului național și prezervarea
securității naționale, el comite un act de înaltă trădare!
De fapt, Dosarul ”Roșia
Montana” nu este singurul în care SRI s-a implicat și a lansat informări și
avertizări către instituțiile abilitate ale statului. (articol integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu