Creştinismul din statistici şi eşecul ”simfoniei byzantine”
Criza morală profundă în care cei mai mulţi dintre noi, românii, clerici şi mireni, rătăcim de peste două decenii, invalidează teza aşa-zisei benefice ”simfonii bizantine” între Biserică şi statul român post-decembrist, în varianta lui democratică şi unional-europeană. În cetatea românească, apartenenţa la creştinism şi apetenţa pentru democraţia europeană se afirmă des, parcă prea des pentru a le considera o pornire conştientă, naturală. De multe ori însă aceasta se face cu o ipocrizie incompatibilă cu însăşi valoarea spirituală astfel mărturisită, căci, prin fapte, cele două repere ale normalităţii specifice pentru o mult dorită, nouă şi europeană ”Republica Christiana”, se confirmă extrem de rar.
Atitudinile creştine şi pro-europene sunt de multe ori prezentate opiniei publice prin intermediul unor date statistice care informează superficial şi limitativ. Nu întotdeauna o statistică descrie cu adevărat, o stare de fapt. Valoarea de adevăr a unui procent este foarte uşor de infirmat, atât prin contactul direct cu realitatea, cât şi printr-un alt procent, care ne descrie un detaliu relevant pentru respectiva stare de fapt. De exemplu, la recensământul din 2011, peste 98% dintre români s-au declarat creştini, 85,9% asumându-şi apartenenţa la credinţa creştin-ortodoxă. Sunt persoane şi chiar instituţii care interpretează acest procent într-un mod festivist, declamând că, iată, avem dovada cât de loiali sunt românii credinţei în Hristos.
Am spune că trăim într-o naţiune creştină, dar există şi alte cifre... (articol integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu