Despre Sfânta Cununie – izvorul renașterii neamului românesc

Vă ofer spre lectură textul prelegerii pe care am susținut-o luni, 31 octombrie, în cadrul primei conferinţe pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Întâlnirea s-a desfăşurat în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi a avut ca temă de lucru „Familia creştină şi importanţa ei în viaţa Sfintei Biserici”. Am avut bucuria ca ideile mele, oarecum "atipice" față de formalismul acestor conferințe, să fie susținute prin luări de cuvânt de mai mulți confrați preoți. Lectură cu folos!

 

Înalt Prea Sfințite Părinte Mitropolit,

Prea Cucernice Părinte Protopop,

Preacucernici și frați întru Hristos părinți,

Sfântul Apostol Pavel ne mărturisește în Epistola către Romani: Dacă pârga este sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt. (Romani 11, 16). Urmând învățătura Sfântului Apostol, mărturisim și noi că Sfânta Taină a Cununiei este rădăcina cea sfânta a unirii întru singur trup și singur duh a bărbatului și femeii, în Biserica lui Hristos. Ea este o taină pe care același Apostol al Neamurilor o mărturisește ca fiind mare în Hristos şi în Biserică (Efeseni 5, 32).

A mărturisi despre Sfânta Cununie în timpurile noastre este dificil. Formalizarea ceremoniei Sfintei Cununii – formalizare care o secătuiește de simbolistică, de acele înțelesuri sfinte care sunt zestrea dăruită mirilor de Biserică, dar care formalizare prin mila lui Dumnezeu, totuși nu îndepărtează mângâierea Duhului Sfânt care binecuvintează noua familie născută în Hristos – iar alături de această formalizare, înțelegerea tot mai firavă a darurilor pe care Sfânta Taină a Cununiei le oferă ființei umane, noii familii creștine, formalizarea și ignoranța deci, au format o potrivnică alianță a slăbiciunilor omenești și ispitelor diavolești care-i ademenește pe oameni și în multe cazuri îi convinge, smintindu-i, că Sfânta Taină a Cununiei reprezintă doar o tradiție prea veche sau cel mult o simplă festivitate pe care tinerii trebuie să o accepte pentru simplul motiv că... așa e bine.

Indiferența religioasă, tot mai prezentă printre tineri, formalismul lipsit de trăirea și asumare în Duhul Sfânt a Tainei atât de către preot, cât și de către credincioși, ne determină să insistăm cu o și mai mare credință și ardoare în a mărturisi pe Hristos, Biserica și Sfintele Sale Taine, îndeosebi Sfânta Taină a Cununiei.

Într-un asemenea context, avem convingerea că reafirmarea câtorva noțiuni generale cu privire la Sfânta Taină a Cununiei este necesară atât pentru a ne reaminti argumentele pe care le putem folosi în catehizarea tinerilor noștri, cât și pentru a revigora propria noastră trăire sufletească.

Înainte de toate trebuie să mărturisim că Nunta a fost sfințită și ridicată la rang de Sfântă Taină a Bisericii de Însuși Hristos. Să retrăim în adâncul sufletului nostru istorisirea minunii prefacerii apei în vin de către Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11) și astfel să devenim martorii şi mărturisitorii unei minuni cu profunde implicaţii duhovniceşti, dar şi sociale, culturale. Apa pusă pentru curăţirea iudeilor – adică omul aflat în starea de neorânduială, răcoritor, dar fără gust, folositor doar pentru a curăți acest Univers, dar nu și creator de alte ființe umane, potenţial minunat, dar neîmplinit, nevalorificat – apa deci este transformată în vinul cel bun – omul al cărui pântec rodește o altă ființă umană, iubire salvată de la desfrânare și așezată pe calea firească a viețuirii omului așa cum a fost creat el în laboratorul dumnezeiesc al Genezei: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" (Geneza 1, 26) 

Căci cum ar putea omul stăpâni această lume dacă și-ar refuza viețuirea în familie și implicit, în comuniune cu semenii săi?

Hristos alege să se înfățișează pentru întâia oară mulțimilor, ca Fiul lui Dumnezeu, la o nuntă evreiască, adică la o ceremonie în care un bărbat și o femeie întemeiază o familie în faţa lui Dumnezeu, iar nu prin vreo altă minune – vindecare de bolnavi, alungare de demoni etc. Se urmează și mai ales, se confirmă astfel logica dumnezeiască care guvernează manifestarea iubirii trupești și sufletești între oameni, conviețuirea și perpetuarea în trup, dar și în suflet, a speciei umane: Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el". Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. (Geneza 2, 18, 21-22)

„Bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu” ne mărturisește Cartea Genezei 1, 27, „Cel Ce i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut”, întărește mărturisirea Sfântul Apostol și Evanghelist Matei în Evanghelia sa (Matei 19, 4) şi astfel primim peste milenii definiţia cuplului uman, adică pereche formată din bărbat şi femeie, iar nu altfel.

Este limpede, pentru orice om cu minimă înțelegere a vieții și elementar bun-simț, că o căsătorie nu poate fi îndeplinită, împlinită decât între un bărbat și o femeie. Mărturisim aici, fără a insista mai mult decât este necesar, că homosexualitatea, precum și așa-zisa căsătorie între oameni de același sex, reprezintă păcate cumplite care neagă atât logica dumnezeiască a creării ființei umane în cele două componente complementare ale sale, bărbat și femeie, cât și rânduiala naturală a trupului, așa cum ne mărturisește și Sfântul Apostol Pavel: femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduială cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor (Romani 1,24-27).

Sfânta Taină a Cununiei nu numai că ne confirmă, sființind prin Duhul Sfânt, rânduiala conviețuirii dintre bărbat și femeie ca entități unice și complementare chemate să participe la creearea permanentă a vieții, dar așa cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, ea aduce o rânduială binecuvântată a dragostei dintre bărbat și femeie, care uneşte şi întăreşte mult vieţuirea noastră. (Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia despre Căsătorie) În Omilia despre Căsătorie, Sfântul Ioan Gură de Aur insistă mărturisind că: nu pe degeaba mult s-a sârguit şi Pavel pentru acest lucru, atunci când a zis: „Femei, supuneţi-vă bărbaţilor voştri ca Domnului” (Efeseni 5, 22). Ce înseamnă asta? Că, dacă în unire de gand vor trăi aceştia, şi copiii cresc bine, şi casnicii trăiesc în bună rânduială, şi vecinii se bucură de linişte, şi prietenii şi rudele. Dar dacă vieţuiesc altfel, toate se întorc cu susu-n jos şi se tulbură. Şi, după cum dacă generalii sunt în pace unii cu alţii toate oştile le urmează cu bună cuviinţă, iar dacă sunt tulburaţi toate se strică, aşa şi aici. Pentru aceea „femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului”.

Rânduiala din familia creştină născută prin Sfanta Taină a Cununiei pare a fi umbrită de porunca „femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului”. Să reprezinte această învăţătură, a supunerii femeii faţă de bărbat, o degradare a rolului şi importanţei femeii în familia creştină, aşa cum ne-au acuzat în multe rânduri păgânii? Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilia sa la Căsătorie, clarifică fără a lăsa loc de interpretări echivoce, mărturisind: Să socotim pe bărbat că are locul capului şi femeia pe cel al trupului. Iar aceasta o arată şi din cuvinte precise Apostolul, când zice „Bărbatul este cap al femeii, după cum şi Hristos al Bisericii şi însuşi este Mântuitor al trupului, însă, precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor întru totul” (Efeseni 5, 23-24).

 

Observăm cum Sfântul Ioan Gură de Aur, urmând porunca lui Hristos, așează în rânduială femeia în familia creștină, chemând-o la darul ascultării. Se oprește însă aici Sfântul Ioan Gură de Aur? Nu, ci dimpotrivă, el împlinește rânduiala mărturisind o sfântă poruncă în Hristos și pentru noi, bărbații: „Bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica” (Efeseni 5, 25). Ai auzit ce supunere nemaiîntâlnită? L-ai lăudat mai înainte şi te-ai minunat de Pavel că a tocmit aşa de bine vieţuirea noastră, ca un bărbat minunat şi duhovnicesc ce este? Ascultă însă acum şi cele care le cere de la tine, bărbatul! Că iarăşi se foloseşte de un exemplu: bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica. Ai văzut măsura supunerii datorată de femeie? Ascultă acum şi măsura dragostei ce o datorează bărbatul! Vrei să ţi se supună femeia precum Biserica lui Hristos? Ai şi tu grijă de ea, după cum Hristos de Biserică! Şi chiar dacă trebuie să-ţi dai sufletul pentru ea, chiar dacă trebuie să fii tăiat în mii de bucăţi, chiar dacă ai suferi şi ai pătimi pentru ea, să nu te dai în lături. Fiindcă de pătimeşti acestea n-ai făcut nimic din ce a făcut Hristos. Căci tu, fiind deja unit cu ea, faci acestea. Acela însă a făcut-o pentru cea care îi întorcea spatele şi îl ura. Aşadar, după cum El, Hristos a adus-o cu multă purtare de grijă la picioarele Lui pe cea care stătea cu spatele la El şi îl ura şi era lepădată şi ruptă în bucăţi, şi nu S-a purtat cu ea cu ameninţări, nici cu supărări, nici cu frică ori cu altceva de acest fel, aşa să fii şi tu cu femeia ta. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia la Căsătorie)

Observăm deci că Sfînta Taină a Cununiei - privită atat în desfăşurarea ei exactă, ca slujbă sfantă şi sfinţitoare, cat şi ca o călătorie către Dumnezeu a celor doi soţi care împreună cu pruncii lor formează familia creştină - Sfînta Cununie realizează un echilibru perfect între două entităţi unice, absolut diferite prin darurile oferite de Dumnezeu, dar mereu chemate spre complementaritate, spre împreună lucrare. Acceptînd Sfînta Taină a Cununiei, bărbatul şi femeia se fac părtaşi firii lui Hristos, are loc o transformare a celor doi, precum apa de curăţire devine vinul cel bun, în sensul că pe de o parte, legăturile lor cu familiile din care provin dobîndesc un alt conţinut, diferit ca manifestare, chiar dacă păstrînd respectul pentru a cincea poruncă a Decalogului: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.  (Ieşirea 20, 12), cei doi, bărbatul şi femeia uniţi în noua familie, îşi părăsesc familiile de origine, dar nu ca o abandonare, ci ca o asumare a actului de creaţie, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în noua familie creştină, născută şi sfinţită în Duhul Sfant, prin Sfanta Taină a Bisericii. Pe de altă parte, noua familie devine un mic laborator al Genezei, interacţiunea între cei doi soţi fiind expresia vie a Legii celei noi a Iubirii - Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul (Ioan 13, 34), iar naşterea de prunci în noua familie creştină fiind asemănarea noastră cu Dumnezeu creatorul, urmând binecuvantării primite de la Dumnezeu de către primii doi oameni: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi! (Geneaza 1, 28)

În Omilia la Căsătorie, Sfantul Ioan Gură de Aur mărturiseşte: Aşadar, după cum Fiul lui Dumnezeu S-a făcut părtaş firii noastre, aşa şi noi firii Lui. Cum poate deveni reală această părtăşie a noastră cu firea lui Hristos? Răspunsul este numai unul: prin urmarea lui Hristos şi prin Sfintele Taine ale Bisericii, deci şi prin Sfînta Taină a Cununiei. 

Sfantul Ioan Gură de Aur continuă mărturisirea sa învăţandu-ne că: După cum Hristos ne are întru Sine, aşa şi noi îl avem întru noi, iar „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un singur trup” (Efeseni 5, 31) Bărbatul lasă pe cei ce l-au născut şi din care a ieşit, şi îşi împleteşte de acum viaţa cu femeia sa (şi la fel şi femeia, urmand bărbatului ei). Iar a fi un singur trup înseamnă că tatăl şi mama şi copilul formează acest singur trup, trup ce se alcătuieşte din punerea laolaltă a fiinţei fiecăruia. Căci amestecându-se seminţele celor doi, bărbat şi femei, se naşte copilul, încât cei trei sunt un singur trup. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia la Căsătorie)

Înţelegem din toate aceste mărturisiri că Sfanta Taină a Cununiei, căsătoria creştină, reprezintă cu adevărat rădăcina sfântă a urmării poruncii lui Dumnezeu: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi! (Geneaza 1, 28), condiţie necesară pentru ca omul să-şi împlinească, în lume fiind, menirea de a fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, părtaş lui Hristos şi mărturisitor al credinţei creştine întru Duhul Sfînt.

Sfanta Taină a Cununiei, pentru a fi săvarşită în Hristos, este randuită a avea cateva condiţii obligatorii, care nu pot fi negociate, indiferent de ispitirile pe care, de multe ori, oamenii şi timpurile decăzute le aduc în calea noastră. Înainte de toate, Slujba Sfintei Cununii se cuvine a se face în biserică, deoarece este una din cele Şapte Taine ale Bisericii lui Hristos, iar biserica este locaşul cel sfant în care se săvarşesc şi celelalte Sfinte Taine. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă - http://www.resurse-ortodoxe.ro/) Să nu uităm că nu este vorba de orice fel de biserică, ci de o biserică parohială. În biserica de parohie se adună comunitatea, adică obştea credincioşilor din care fac parte mirele şi mireasa, care obşte, prin participarea la slujba Sfintei Cununii, se bucură şi ia parte la naşterea unei noi familii creştine.

În acest sens, considerăm a fi binevenită clarificarea făcută de Arhiepiscopia Bucureştilor printr-un comunicat de presă lămuritor intitulat Călugărie în manăstire şi cununie în parohie, în care se reaminteşte că: Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei. Atât Regulile călugăreşti ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravileopresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănţuieşte ...”, nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.

Acest aspect a fost reglementat şi la românii ortodocşi în Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2 arată că“ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi făr’de cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui”. (Agenţia de ştiri Basilica www.basilica.ro)

Oricat de mare ar fi ispitirea făcută de oamenii bogaţi şi puternici ai vremurilor noastre, aceste Sfinte Canoane care interzic oficierea Sfintei Taine a Cununiei în manastiri trebuie să fie urmate cu toată smerenia şi dragostea, căci încălcarea lor tulbură urcuşul duhovnicesc al vieţuitorilor din manăstire şi aduce prea puţin folos mantuitor mirilor.

Importantă ni se pare şi precizarea că Sfanta Taină a Cununiei se săvarşeşte în biserica de parohie. Observăm de la o vreme un fel de modă printre tinerii noştri care aleg să fie săvârşită Sfanta Taină a Cununiei nu în biserica de parohie, considerată a fi prea modestă, ci în biserici catedrală, impresionante prin arhitectură, fast, corul de strană etc. O asemenea alegere nu poate fi încurajată pentru că ea are ca efect ruperea celor doi tineri de propria parohie, fie a mirelui, fie a miresei, precum şi transformarea Sfintei Taine a Cununiei într-un spectacol al fastului, al glorificării bogăţiei lumeşti. Evident că argumentele de natură financiară sau cele care aduc în discuţie libertatea fiecăruia de a alege, vor fi respinse pentru că Sfanta Taină a Cununiei nu este o lucrare omenească, ci este naşterea unei noi familii creştine prin puterea Duhului Sfant, şi trebuie, deci respectată astfel încât folosul duhovnicesc al noii familii creştine să fie pe deplin făptuit.

Mărturisind despre ziua în care Sfanta Taină a Cununiei se săvarseşte, vom spune că aceasta este ziua de sărbătoare, după Sfanta Liturghie. Aici este necesar a reaminti că alegerea zilei de săvarşire a Sfintei Taine a Cununiei este subordonată celei de a noua porunci bisericeşti: Să nu facem nunţi şi ospeţe, sau alte petreceri, în timpul posturilor. Urmand această poruncă, vom mărturisi că Sfanta Taină a Cununiei nu se săvarşeşte în cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post din cursul anului: miercurea şi vinerea, în Ziua Crucii (14 septembrie), la Tăierea Capului Sfantului Ioan Botezătorul (29 august). Aceasta, pentru că petrecerile şi ospeţele ce însoţesc nunta nu se potrivesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care o impune postul. In Paresimi este îngăduită la nevoie Logodna şi aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (dacă nu cade în Săptămana Patimilor) şi în Duminica Floriilor. Deasemenea,  Sfanta Taină a Cununiei nu se săvarşeşte în săptămana branzei (sau Săptămana albă), care este socotită ca vreme de pregătire smerită pentru post. Tot aşa, Sfanta Taină a Cununiei nu se va săvarşi în Săptămana Luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun şi Boboteaza, precum şi în ajunul tuturor praznicelor împărăteşti, pentru ca petrecerea nunţii să nu întunece şi să arunce spre uitare bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creştine.

Sfanta Taină a Cununiei, ca ritual sfant şi sfinţitor, se exprimă printr-o randuială pe care preotul, mirii, naşii, părinţii şi toţi cei prezenţi sunt chemaţi să o respecte ca pe o poruncă a lui Dumnezeu. Credem că este necesară şi aici o anumită reamintire a faptului că din textul unei slujbe care constituie trupul unei Sfinte Taine, preotul şi mireanul nu pot nici să scadă şi nici să adune vreun cuvant. Cartea Apocalipsei Sfantului Ioan Evanghelistul se încheie astfel: eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta; Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta. (Apocalipsa 22, 18-19) Credem că această poruncă dăruită Sfantului Ioan Evanghelistul de Duhul Sfant şi pe care şi noi suntem chemaţi să o urmăm, are putere de lege dumnezeiască şi asupra textului Sfintei Taine a Cununiei. De aceea, credem că este regretabil că, sub insistenţa şi ispita nuntaşilor, preotul acceptă uneori să scurteze textul Sfintei Taine a Cununiei, săvarşind astfel un păcat împotriva Duhului Sfant, care a inspirat textul Sfintei Taine a Cununiei şi care este adevăratul săvarşitor al Tainei.

O altă importantă problemă cu care se confruntă Biserica noastră în administrarea Sfintei Taine a Cununiei este căsătoria intereligioasă, căsătoria creștinilor ortodocși cu eterodocșii. Trebuie să reamintim faptul că în afara granițelor țării există comunități de români tot mai numeroase, formate ca urmare a emigrației masive, din motive economice, începută după Decembrie 1989 și mai ales, după 1 ianuarie 2007, momentul aderării României la Uniunea Europeană. Astfel, în mai 2009, numărul românilor înregistrați ofocial, ca rezidenți sau ca cetățeni în evidențele primăriilor din Spania era de peste 720.000. În iulie 2010, conform statisticilor Uniunii Europene, în statele membre ale Uniunii trăiau și munceau aproximativ 2,7 milioane de imigranți român. 

Acest exod nemaiîntâlnit în istoria poporului nostru, a favorizat interacțiunea cetățenilor români cu oameni de alte credințe – catolici, protestanți, neoprotestanți și a determinat apariția căsătoriilor mixte.

Considerăm că sunt necesare câteva clarificări de ordin canonic cu privire la problema căsătoriilor mixte. Despre căsătoria creștinilor cu păgânii, Sfântul Apostol Pavel a mărturisit cu claritate, interzicând cu desăvârșire amestecul creștinilor cu necreștinii, așa cum ne spune în Epistola II către Corinteni VII, 14: Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? 

Totuși, Sfântul Apostol Pavel acceptă, în principiu, existența căsătoriilor mixte, ca o excepție de la regulă, în duhul iconomiei mântuirii, mărturisind în Epistola II către Corinteni VII, 12-14: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios.

Numeroase dispoziții canonice emise de Sinoadele Bisericii, interzic căsătoria ortodocșilor cu eterodocșii, în primul mileniu de creștinism, persoanele care nu respectau interdicția fiind excomunicate din Biserică. Astfel, Canonul 10 al Sinodului local Laodiceea (343 dHr), precizează că nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii – adică creștinii ortodocși, să împreune, din indiferență, pe fiii lor cu ereticii prin legătura căsătoriei. Există interpretarea conform căreia acest canon inter­zice căsătoria unui creștin ortodox cu orice persoană anatematizată de Biserica Ortodoxă ori a cărei erezie a fost anatematizată. Un alt exemplu îl găsim în hotărârile Părinților Sinodului Trulan (692 dHr) care au interzis contractarea unei căsătorii între un creștin ortodox și un eterodox, stabilind prin Canonul 72 că nu este iertat bărbatului ortodox să se însoțească cu femeie eretică, nici femeia ortodoxă să se căsătorească cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi despre cineva că a facut așa ceva, căsătoria se consideră nulă și însoțirea nelegiuită să se dezlege, iar dacă va calcă cineva cele hotărâte de noi, să se afurisească.

Totuși, căsătoria creștinilor ortodocși cu eterodocșii a fost permisă în cazul când partea eterodoxă făgăduia că va trece la Ortodoxie, conform Canonului 31 al Sinodului Laodiceea sau Canonului 14 al Sinodului IV Ecumenic. 

În reglementările interne ale Bisericii Ortodoxe Române există mai multe prevederi privind căsătoria mixtă. Astfel, în Regulamentul pentru cazuri de afurisenii și anateme adoptat de Sfântul Sinod în anul 1910, se prevede la Articolele II-III că: în cazuri de abatere a vreunuia dintre credincioșii creștini ortodocși sau clerici (abatere fiind considerată și căsătoria contrară Canoanelor Bisericii), după ce se va fi în­trebuințat mijloacele descrise și răul ar fi tot neîndreptat, Sfântul Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide. Sfântul Sinod, deliberând asupra cazului adus la cunoștința sa și neaflând alt mijloc de în­toarcere și îndreptare, va putea da autorizare de anatema și afurisanie, cu rezerva de a se putea primi în adunarea credincioșilor cel blestemat, dacă se va pocăi deplin.

În Biserica Ortodoxă Română este însă în vigoare și Regula­mentul pentru relațiile bisericești ale clerului ortodox român cu crești­nii eterodocși, din anul 1881, care prevede posibilitatea binecuvântării căsătoriilor mixte de către Biserica noastră, sub rezerva  păzirii uzului de până acum, ca copiii ce se vor naște din aceste căsătorii să devină membri ai Bisericii Or­todoxe.

 

În același timp, în Regulamentul de procedură al instanțelor discipli­nare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, la Art.47 se prevede: Clericii sunt obligaţi să nu oficieze Taina Cununiei decât între ortodocşi, asistaţi de nuni ortodocşi. Cei de alt cult sunt obligaţi, înaintea căsătoriei, să îndeplinească formalităţile de trecere la Ortodoxie. Preoţii care se vor abate de la aceste norme, se vor pedepsi cu canonisire la Sfânta Mânăstire, până la transferare, afară de cazul când a avut dezlegarea Chiriarhului.

Reamintirea acestor Canoane și prevederi regulamentare bisericești ne conduc la câteva concluzii: Sfintele Canoane interzic cu desăvârșire căsătoria între un creștin ortodox și o persoană de altă credință sau eretică, Sfântul Apostol Pavel îngăduie excepția, în duhul iconomiei mântuirii, în condiții foarte clar precizate apoi de Sfintele Sinoade. Nu în ultimul rând, observăm că normele interne de disciplină ale Bisericii noastre sancționează încălcarea Canoanelor privind căsătoriile intereligioase, precizând totuși excepția de la regulă prin binecuvântarea primită de la Chiriarhul locului. 

Credem că este necesară o clarificare a problemei căsătoriilor mixte, la nivelul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, în sensul reafirmării adevărului de credință al Sfintelor Canoane și al detalierii, prin norme disciplinare interne, a condițiilor în care excepția de la aceste Canoane poate fi aplicată.

Încheind rememorarea catorva dintre multele noţiuni generale despre Sfanta Taină a Cununiei, mai mărturisim că participarea bărbatului şi a femeii la această Sfantă Taină reprezintă o reacceptare de către aceştia a faptului că ei doi sunt cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Astfel, Sfanta Taină a Cununiei nu reglementează doar aspectele fiziologice, psihologice legate de trupul fiinţei umane, prin aşezarea lor într-o ordine morală, dumnezeiască, ci aduce în viaţa celor doi, deveniţi un singur trup şi un singur duh, o noua scară de valori spirituale pe care aceştia sunt chemaţi să o urce. Sfantul Ioan Gură de Aur mărturiseşte că atunci cand bărbatul şi femeia se unesc în casatorie, ei nu formează o imagine a ceva terestru, ci a lui Dumnezeu Însuşi".

Bărbatul şi femeia se unesc în Dumnezeu, aşa cum cele două firi, divina si umana, se unesc in ipostasul unic al lui Hristos, asa cum Tatal si Fiul se unesc in Duhul Sfant, ne mărturiseşte Paul EVDOKIMOV, iar IPS Acad. Dr. Irineu SLATINEANUL, ne învață  în lucrarea sa In Duhul sfinteniei lui Hristos că: unindu-se unul cu celălalt, prin puterea Duhului Sfant, bărbatul şi femeia se unesc cu Hristos, cei doi tinzand în împreună lucrare spre asemănarea cu Hristos, aceasta pentru că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu şi poate deveni dumnezeu prin libera alegere si prin har, harul Duhului Sfant, Cel care-i uneşte pe oameni cu Hristos. Sfanta Taină a Cununiei reprezintă deci un început de drum, rădăcina sfântă care va dărui Bisericii lui Hristos şi lumii ramurile, roadele cele sfinte, copiii crescuți în credința noastră strămoșească.

Dobândirea unei imagini cât mai clare despre starea familiei în România și implicit, a nivelului de asumare a învățăturii creștine în familiile românești, presupune și studierea câtorva date statistice referitoare la căsătorie, divorț, natalitate și avorturi în țara noastră.

Astfel, în conformitate cu datele Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene, numărul de căsătorii în Romania a scăzut de la 8,72 casatorii/1.000 locuitori în 2007, la 6,25 casatorii/1.000 locuitori in 2009. Romanii renunţă treptat la instituţia căsătoriei civile şi implicit, la Sfanta Taină a Cununie. Acest fenomen afecteaza de altfel majoritatea tarilor Uniunii Europene. În 2009, în diferite ţări ale Uniunii Europene situaţia numărului de căsătorii a fost următoarea: Belgia 4,36/1.000, Bulgaria 3,42/1.000, Grecia 4,68/1.000, Spania 3,76/1.000, Italia 4,01/1.000, Franta 3,97/1.000, Ungaria 3,67/1.000, Polonia 6,57/1.000.

În Romania, s-a înregistrat însă o creştere a divorţurilor de la 1,5 divorţuri/1.000 locuitori în 2005, la 1,7 divorturi/1.000 locuitori în 2008. Statisticile naţionale, pentru anii 2009 şi 2010, avertizează că familia romanească se destramă din cauza sărăciei, educaţiei precare, alcoolismului, violenţei domestice, a separării sotilor prin migraţia economică. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primele şapte luni din anul 2011, numărul căsătoriilor a fost de circa 51.000, în scădere cu 11% faţă de cele 57.500 înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul nou-născuţilor a fost de aproape 110.000, în scădere cu 10% faţă de 2010, cel mai mare procent anual de scădere din 1991 pană în prezent. De asemenea, sporul natural a fost negativ în fiecare lună din 2011, populaţia scăzand cu aproape 40.000 de persoane în primele şapte luni, faţă de o scădere de 31.400 în aceeaşi perioada a anului trecut.  

Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor a anuntat luni ca in primele nou luni ale anului 2011, in Registrul unic al certificatelor de divort prin acordul sotilor au fost inregistrate si eliberate 6.463 certificate de divort.

Numărul copiilor născuţi-vii a scăzut în 2010 cu peste 10.000 faţă de anul 2009, ceea ce a determinat şi o scăderea corespunzătoare a ratei natalităţii de la 10,4 născuţi-vii la 1.000 locuitori până la 9,9 născuţi-vii la mia de locuitori. Statisticile ne arata ca, din totalul copiilor nascuti vii în 2009, 27,97% au mame necasatorite. Totodata, conform datelor UNICEF, Romania se afla în 2009, in fruntea clasamentului european la numarul de minore care devin mame, cu 43 de minore/1.000 de mame, Institutul National de Statistica calculand o medie de 8.500 de minore care nasc anual in Romania. 

În primul semestru al acestui an, 210 tinere cu vârste între 14 şi 18 ani au adus pe lume un copil, iar trei minore cu vârsta sub 15 ani au recurs la întreruperea sarcinii, în ultimii ani, România devenind, conform rapoartelor UNICEF, un fel de ţară a fetiţelor-mame.

 

In anul 2008, femeile romance ocupau locul 3 in clasamentul avorturilor comise in Europa. Conform organizatiei "Institute for Family Policies", in anul 2008, in Romania au fost comise 127.907 avorturi, tara noastra clasandu-se dupa Marea Britanie (215.975 avorturi) si Franta (209.913 avorturi).

Aceste date statistice dezvaluie apostazia in care rataceste familia romaneasca. Clasa politica aduce un plus de bezna prin masurile "anticriza" adoptate. Scaderea cuantumului indemnizatiei pentru concediul maternal, concedierile masive, migratia personalului medical calificat din spitalele romanesti spre vestul Uniunii Europene reprezinta doar cateva din loviturile primite de familia romaneasca.

În concluzie, considerăm că este mare nevoie ca prin "Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii", acest proiect religios-duhovnicesc lansat în 2011 de Patriarhia Romană, să determine o trecere de la predica la fapte, pentru a reaseza familia romaneasca pe calea vietii crestine. Altfel, nu putem spune decat ca un popor in care familia este destrama nu este un popor crestin. Să avem, deci, nădejde şi să mărturisim Sfanta Taină a Cununiei către tinerii noştri, păstrand în sufletele noastre curajul pe care ni-l insuflă Mantuitorul nostru Iisus Hristos care ne spune: Indrăzniţi! Eu am biruit lumea! (Ioan 16, 13)