joi, 30 iunie 2011

PROTESTUL "TRĂDĂTORILOR"!


Am onoare să fiu printre semnatarii Protestului "Trădătorilor" lansat de un grup de români loiali Ţării şi Adevărului, ca urmare a declaraţiilor calomnioase făcute  la adresa Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, de cetăţeanul Băsescu Traian, vremelnicul Preşedinte al Republicii.  Vă ofer spre lectură textul protestului, al cărui autor este reputatul istoric Filip-Lucian Iorga. Amănunte despre această iniţiativă se pot afla în presă:





PROTESTUL "TRĂDĂTORILOR" 


Declaraţia inacceptabilă a preşedintelui Traian Băsescu din 22 iunie 2011, în care se combinau neadevăruri şi insulte la adresa Majestăţii Sale Regelui Mihai, ne-a revoltat pe foarte mulţi dintre noi, indiferent dacă avem opţiuni republicane sau regaliste, dacă îl privim pe Rege ca pe o personalitate a istoriei românilor, ca pe un model de moralitate sau chiar ca pe conducătorul legitim al românilor. Pentru o clipă, şocanta declaraţie a preşedintelui i-a unit pe români în revoltă şi consternare, dincolo de orice separări ideologice.

Dacă am începe aici să contrazicem, cu argumente istorice, afirmaţiile preşedintelui, ar însemna că aceste afirmaţii ar avea vreo valoare şi vreo relevenţă istorică. Oricine şi-a învăţat lecţia de istorie şi oricine are mintea deschisă ar trebui să ştie că M.S. Regele Mihai a domnit în timpuri grele, pe timp de război; că mareşalul Antonescu a fost „conducător al statului”, învestit cu puteri absolute, şi nu doar „prim-ministru” şi că toate deciziile în legătură cu exterminarea evreilor şi a ţiganilor au fost luate de acesta, fără consultarea Regelui; că Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au fost omagiaţi de comunitatea evreiască pentru rolul avut în salvarea a sute de vieţi; că Actul de la 23 august 1944, prin care România a ieşit din alianţa cu Germania şi s-a alăturat alianţei antihitleriste, a fost un act de curaj personal al Regelui, care şi-a pus viaţa în pericol şi care, prin gestul lui, a scurtat cel de-al Doilea Război Mondial cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi; că Regele a făcut tot ce i-a stat în putinţă (mergând până la „greva regală”), deşi fusese părăsit de puterile occidentale, pentru a rezista împotriva sovietizării şi a comunizării ţării, care se afla sub controlul armatei sovietice; că Regele şi-a riscat viaţa în fiecare zi în care s-a opus comuniştilor şi că nu a abdicat decât în urma şantajului lui Groza şi Gheorghiu-Dej, care l-au ameninţat că erau gata să omoare sute de tineri anticomunişti, în cazul în care Regele nu ar fi semnat actul de abdicare; că Regele nu a plecat cu niciun „tren plin de averi”, ci a muncit în exil pentru a-şi întreţine familia şi a continuat, în acelaşi timp, să se comporte ca un Rege, vorbind lumii libere despre ororile prin care trecea ţara; că după 1990 a suportat cu răbdare toate afronturile nemeritate care i s-au adus, din dorinţa de a se implica în procesul de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană; că a avut mereu puterea să ierte, să fie discret şi să-şi servească ţara; că ne reprezintă şi astăzi cu cinste, fiind una dintre cele mai respectate personalităţi ale lumii.

„Logica” preşedintelui Băsescu este aiuritoare: M.S. Regele Mihai, ultimul bastion în faţa instalării prin forţă a regimului comunist, ar fi fost „sluga ruşilor”. În realitate, este evident că slugile şi trădătorii erau comuniştii care au vândut ţara Uniunii Sovietice şi care au mutilat România timp de câteva decenii, insinuând în fibra mentală a multor români, printr-o deşănţată propagandă, minciunile al căror purtător se face astăzi, din păcate, actualul preşedinte al României. Mai mult, aceste declaraţii sunt făcute de acelaşi preşedinte care acum câţiva ani se legitima prin invitarea Majestăţii Sale în Parlament, cu ocazia condamnării comunismului, ca regim „ilegitim şi criminal”. Probabil că, între timp, preşedintele s-a răzgândit şi în legătură cu acea condamnare.

Ar fi, credem, inutil să ne întrebăm care sunt motivele pentru care preşedintele a lansat aceste insulte: lipsă de informare, interese electorale, intenţii diversioniste, frustrări personale sau o obnubilare mentală de moment. Ieşirea prezidenţială nu surprinde decât prin toxicitatea ei fără precedent, nu şi prin noutatea tipului simplist, ilogic şi iresponsabil de abordare. Declaraţia din 22 iunie nu apare din neant, ea e construită pe un munte de alte insulte, neadevăruri şi bruşte răzgândiri sau „reevaluări”, aproape toate uitate sau trecute cu vederea în maximă viteză de „societatea civilă”.

Pentru a fi cinstiţi cu noi înşine, trebuie să admitem că nu doar preşedintele Băsescu este vinovat pentru felul iresponsabil în care preşedintele de azi al României calcă în picioare adevărul istoric, identitatea şi demnitatea naţională. Responsabili pentru aceste grave derapaje de la spiritul democratic şi de la bunul-simţ sunt şi acei „formatori de opinie” şi membri ai elitei intelectuale româneşti care au cauţionat în toţi aceşti ani un mod cu totul greşit şi nociv de a înţelege rolul şefului statului. Din păcate, mulţi dintre aceia care se legitimau, în anii ’90, prin ataşamentul faţă de figura nepătată a Regelui exilat, tac astăzi vinovat, tocmai atunci când unul dintre simbolurile României este terfelit de chiar acela care ar trebui să apere lucrurile şi oamenii preţioşi care ne definesc identitatea.

Nu avem naivitatea să credem că preşedintele Băsescu îşi va cere vreodată scuze pentru impardonabila declaraţie sau că va înţelege vreodată răul pe care l-a făcut, încercând să semene confuzie şi aruncând o nouă pată pe obrazul şi aşa destul de şifonat al ţării. Ca să nu mai vorbim de mascarada încurajării unui oarecare cetăţean Paul, în nefondatele sale pretenţii princiare. Ştim prea bine că istoria îl va reţine pe M.S. Regele Mihai ca pe un mare rege al românilor şi că îl va judeca aspru pe preşedintele care s-a vrut „jucător”, dar al cărui singur joc reuşit a fost cacealmaua (instituţională, politică, istorică). Această certitudine nu ne permite, însă, să rămânem inerţi la un astfel de act de agresiune împotriva valorilor celor mai preţioase ale comunităţii din care facem parte.

Acum, când Regele nostru (pentru că, fie că suntem regalişti sau republicani, Regele ne aparţine tuturor) se apropie de 90 de ani, e cazul să fim la înălţimea acestui moment, să ne bucurăm împreună şi să îi oferim M.S. Regelui Mihai, dar şi nouă înşine, darul nepreţuit al renaşterii vocii societăţii româneşti. Prin memorie, ne vom recăpăta identitatea, iar plusul de identitate ne va ajuta să ne reamintim, ca societate, ce înseamnă demnitatea naţională. Acea demnitate care, fără să se manifeste agresiv, nu va mai permite niciunui reprezentant ales să batjocorească simbolurile şi valorile profunde ale naţiunii.

Până atunci, atâta timp cât preşedintele României îşi permite să-i adreseze M.S. Regelui Mihai I epitete ca acela de „trădător”, nu dorim decât să ne alăturăm Regelui, cu modestie dar şi cu hotărârea de a încerca să împiedicăm, pe viitor, astfel de derapaje. Dacă pentru asta vom fi, la rândul nostru, consideraţi „trădători”, ne declarăm încă de pe acum vinovaţi. Nimic nu ne-ar bucura mai mult decât ca, trădând minciuna, iresponsabilitatea şi proasta-creştere, să rămânem fideli adevărului, simţului răspunderii şi bunului-simţ.

„Trădătorii” care şi-au asumat acest ”titlu” aşteaptă ca şi alte personalităţi ale vieţii culturale sau sociale din ţară să se ralieze demersului, semnând alături de:


Filip-Lucian Iorga (istoric)
Adrian Cioroianu - istoric, profesor universitar
Mircea Cornişteanu - regizor, directorul Teatrului Naţional din Craiova
Mihai Firică - scriitor, publicist
Adrian Miuţescu - inginer, om de afaceri, fost deputat.
Dan Piroi - inginer, Asociaţia „Regele este Patria”
Marcel Răduţ-Selişte - preot ortodox, publicist.
Lorena Topciov - Asociaţia „Regele este Patria”
Vasi Băescu - colonel (r), Asociaţia „Regele este Patria”
Ioan Turculeanu - avocat, Decanul Baroului de Avocaţi Dolj.
Horia Uioreanu - inginer, deputat PNL de Cluj.
Horaţiu Buzatu - arhitect, om de afaceri, fost deputat.  

FMI - salvator sau călău?

Vă ofer spre lectură articolul meu publicat în comunitatea virtuală ZIARE.COM despre erorile grave comise de Fondul Monetar Internaţional, erori care au contribuit la declanşarea crizei economice actuale, inclusiv la falimentul unor state precum Brazilia sau Grecia. Urmează România? Rămâne de văzut... Lectură de folos!


FMI - salvator sau călău? 

Biroul Independent de Evaluare al FMI a dat publicitatii, in februarie 2011, un raport de monitorizare intitulat "Performanta FMI in perioada premergatoare crizei financiare si economice 2004 - 2007". Concluziile raportului sunt cel putin nelinistitoare, dezvaluind problemele grave care afecteaza capacitatea FMI de a analiza obiectiv si lucid situatia tarilor in care intervine, de a implementa masurile corecte pentru redresarea economiilor nationale.

Biroul Independent de Evaluare a fost infiintat in 2001 cu misiunea de a realiza analize independente cu privire la aspectele relevante pentru mandatul FMI. Biroul este complet independent de administratia FMI si colaborareaza cu Consiliul Directorilor Executivi, reprezentand cele 187 de tari membre ale FMI. Din 2010, Biroul este condus de economistul Moises Schwartz.

 Monitorizarea operata de Birou a confirmat chestiuni deja cunoscute despre FMI. Activisti anti-globalizare si economisti de prestigiu avertizasera ca FMI nu este capabil sau nu doreste sa previzioneze... articolul integral AICI

vineri, 24 iunie 2011

"Pionul" Traian Băsescu - şah la Rege şi şah-mat la bunul simţ

Vă ofer spre lectură articolul meu publicat pe Ziare.com întru apărarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României care a fost jignit într-un mod descalificant de vremelnicul ales în funcţia de Preşedinte al Republicii, cetăţeanul Băsescu Traian.

"Pionul" Traian Basescu - sah la Rege si sah-mat la bunul simt  

Traian Basescu a adresat jigniri publice Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei, afirmand ca "abdicarea Regelui a fost un act de tradare a interesului national al Romaniei" si ca Regele a fost "o sluga la rusi".  

In sustinerea afirmatilor sale, Presedintele nu a adus documente, referiri la martori sau alte dovezi. Acordandu-i lui Traian Basescu prezumtia de nevinovatie, atat de antipatica presedintelui, cand este vorba de inamicii personali, sa-i reamintim cateva momente din Istoria Romanilor... citeşte articolul integral AICI



miercuri, 15 iunie 2011

Facerea de bine, între filantropie şi asistenţă socială

Am aflat din presa locală că Asociaţia "Vasiliada", în care sunt membru încă de la înfiinţare, a împlinit 10 ani de existenţă. M-ar fi bucurat să fiu invitat la festivităţile prilejuite de acest eveniment, alături de ceilalţi membri ai asociaţiei, mai ales că întotdeauna am încercat să contribui la orientarea asociaţiei spre filantropie, pentru a evita ispita secularizării şi pentru a răspândi, cu adevărat, mila creştină şi cuvântul Scripturii celor care au nevoie de Hristos.

Le dăruiesc colegilor din Asociaţia Vasiliada, ca un dar virtual şi sfat spre luminare, înţelepciune şi reaşezare pe făgaşul adevăratei filantropii (philos = prieten, iubire / anthropos = om - iubirea de om), un fragment dintr-un articol intitulat "Facerea de bine, între filantropie şi asistenţă socială", publicat în Revista ROST, numărul 29, iulie 2005. Deşi este un articol vechi de aproximativ şase ani, sunt convins că prin experienţa lor, colegii din Asociaţia "Vasiliada" vor sesiza actualitatea celor scrise de mine.

Vă urez, dragi colegi, ca în activitatea voastră să-L regăsiţi pe Hristos, Care a dăruit umanităţii nu o organizaţie neguvernamentală, ci Biserica Sa în care suntem chemaţi să-L aflăm pe Fiul lui Dumnezeu, "Mântuitorul nostru, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină". (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2, 4).



 foto: Imagine din timpul "evadării" din spital cu ocazia zilei de 1 iunie 2011 a unui grup de 15 copii bolnavi de cancer şi mamele acestora din Secţia de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Nr. 1 Craiova, însoţiţi de membri grupului de susţinători, copiii acestora şi membri grupului de voluntari de pe lângă Capela "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca", unde slujesc ca preot misionar.

Facerea de bine, între filantropie şi asistenţă socială 
(articolul integral AICI

Cifre statistice 

(...) Sărăcia se corelează inevitabil cu nivelul de educaţie. Într-o familie săracă unde capul de familie nu a frecventat vreo formă de învăţământ, va exista constant o atitudine defavorabilă până la respingere faţă de orice dorinţă ca unul dintre copii să urmeze şcoala. Există o rată a sărăciei în funcţie de nivelul educaţional al capului de familie. Astfel, aproximativ 43 % din familiie în care capul de familie nu a frecventat şcoala se aflau în stare de sărăcie în anul 2001, dar şi aproximativ 6 % din familiile al căror cap de familie absolvise o formă de învăţământ superior erau afectate de sărăcie.

Există şi o sărăcie calculată în funcţie de ocupaţia capului de familie. Astfel, în anul 2001 erau afectate de sărăcie 60 % din familiile româneşti în care capul de familie era şomer, aproximativ 56 % din familiile în care capul de familie era agricultor, dar şi aproape 30 % din familiie în care capul de familie era angajat.

Cifre, cifre, cifre... Fiecare cifră de 1 reprezintă o persoană, un semen al nostru aflat în suferinţă. Zăbovim încă pentru câteva fraze în lumea uscată a cifrelor.

În faţa realităţii crunte a sărăciei din România, Biserica se prezintă cu propriile cifre.

Astfel, în cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează un număr de 14.100 unităţi bisericeşti, din care: un centru patriarhal, cinci mitropolii, zece arhiepiscopii, 14 episcopii, 161 protopopiate, 11.007 parohii şi 2.313 filii, 386 mănăstiri (5.896 existente şi 260 în construcţie), precum şi 12.052 cimitire bisericesti.

Tot în cuprinsul Patriarhiei Române sunt deschise cultului şi funcţionează 14.574 locaşuri de cult, din care: 63 catedrale (24 catedrale eparhiale şi 23 biserici-catedrale); 10.580 biserici parohiale, 2.072 biserici filiale, 433 biserici de mănăstiri, 208 biserici de cimitir, 12 biserici fundaţionale, 48 biserici izolate, 298 capele parohiale, 171 capele de cimitir, 74 paraclise parohiale, 182 paraclise de mănăstiri, 403 biserici şi capele în instituţiile bugetare (89 - în Armată şi Ministerul de Interne, 37 în penitenciare, 166 în spitale, 50 în unităţi de învăţământ, 61 în aşezăminte ocrotire socială).

La unităţile bisericeşti (Patriarhie, eparhii, protopopiate, manastiri, schituri) sunt încadraţi şi activează 841 personal de conducere şi 12.855 preoţi şi diaconi*.

Aceste cifre nu au o legătură directă cu fenomenul sărăciei. Totuşi, ele ne vorbesc despre faptul că Biserica Ortodoxă Română este un sistem dezvoltat, complex care cel puţin teoretic, are capacitatea materială şi umană de a reacţiona faţă de sărăcie. Fiecare biserică este un potenţial centru social, fiecare preot sau diacon reprezintă un posibil filantrop, deci resursele nu lipsesc.

14.574 de locaşuri de cult pot fi 14.574 de mini-centre sociale, locuri de unde se poate aplica o necesară strategie naţională de filantropie a Bisericii, prin iubirea de Dumnezeu şi de oameni a celor 12.855 de preoţi şi diaconi.


Ajutorul dat de Biserică 

La nivel naţional, Biserica patronează activitatea a cinci mari organizaţii neguvernamentale creştine ortodoxe şi anume: Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi România (ASCOR), Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR), Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR), Asociaţia Medical-Creştină "Cristiana" şi Asociaţia "PRO-VITA" pentru născuţi şi nenăscuţi.

Aproape fiecare eparhie din cuprinsul Bisericii noastre deţine cel puţin un ONG propriu. Ca exemple amintim: Arhiepiscopia Bucureştilor care patronează zece organizaţii, Episcopia Iaşilor care patronează şapte organizaţii, Episcopia Vadului, Clujului şi Feleacului care patronează şapte organizaţii, Arhiepiscopia Craiovei care patronează şapte astfel de organizaţii neguvernamentale de binefacere. În prezent, funcţionează 75 de organizaţii neguvernamentale patronate de Biserică, acoperind majoritatea regiunilor istorice ale ţării.

Biserica Ortodoxă Română deţine şi un sistem de aşezăminte sociale: 57 pentru copii, 20 pentru vârstnici, 74 cantine şi brutării sociale, 29 aşezăminte medicale şi farmacii sociale, 21 centre de diagnostic, tratament şi asistenţă pentru familii aflate în dificultate. În anul 2004, în aşezămintele de urgenţă au fost îngrijiţi 649 de copii aflaţi în dificultate, iar în centrele sociale au fost îngrijiţi permanent 633 de bătrâni, alţi 2587 de bătrâni beneficiind de tratament medical şi medicamente gratuite. Şi ca o ultimă cifră – aproximativ 200 de miliarde de lei au fost alocaţi de Biserică în 2004 pentru activitatea de filantropie.

Cifrele pe care le-am prezentat până acum, reprezintă pentru mine un argument deosebit de puternic pentru a afirma următoarele:

1. Sărăcia reprezintă în România o problemă de interes naţional de prioritate zero.

2. Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat în ultimii cinci, zece ani un sistem de filantropie caracterizat prin: prezenţă în fiecare regiune a ţării, activitate permanentă, înzestrare cu fonduri, bază materială şi personal din partea Bisericii şi/sau Statului, accedere la finanţări externe şi realizarea de parteneriate cu instituţii ale Statului şi/sau comunităţii locale.

3. Gradul de sărăcie atins în România şi ritmul de relaţionare dintre sistemul de filantropie al Bisericii şi comunităţile sărace impun reaşezarea bazelor teoretice şi practice ale actului filantropic creştin.

4. Dinamica activităţii filantropice desfăşurate în Biserică prezintă riscul de a se profesionaliza actul filantropic astfel încât acesta să fie golit de esenţa filantropiei creştine şi anume iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Cifrele sunt nu numai expresia seacă a dramelor umane, dar şi repere ce caracterizează contextul discuţiei pe care în mod necesar o purtăm în legătură cu a alege între asistenţă socială şi filantropie.

Statul laic a operat deja, într-un mod tranşant şi răspunzând nu neapărat cerinţelor generate de realităţile sociale româneşti, ci mai ales normelor Uniunii Europene, o alegere între aceste două concepte prin autonomizarea învăţământului din domeniul asistenţei sociale. Astfel, Biserica a fost lipsită de secţiile de asistenţă socială din cadrul facultăţilor de teologie, acestea fiind desfiinţate în favoarea apariţiei unor facultăţi de asistenţă socială. Există în acest demers o logică a Statului întemeiată pe eficienţă, un fel de matematică în concordanţă cu statisticele de mai sus.

Reprezentanţii Bisericii au răspuns prin introducerea şi promovarea unei noţiuni noi pentru arealul spiritualităţii ortodoxe din România – noţiunea de teologie socială.

Există şi în acest demers o anumită logică. Pe de o parte, întâlnim o logică pragmatică ce impunea acestor reprezentanţi ai Bisericii să salveze ce se mai putea salva din fostele secţii de asistenţă socială ale facultăţilor de teologie – este vorba aici despre zeci de profesori, de interese ale grupărilor academice din cadrul decanatelor facultăţilor respective, de un întreg sistem care ajunge până în zona Patriarhiei. Finalitatea concretă ar fi transformarea fostelor secţii de asistenţă socială în secţii de teologie socială recunoscute şi subvenţionate de Stat.

Pe de altă parte, noţiune de teologie socială se constituie într-un fel de actualizare a dogmelor şi învăţăturilor Bisericii, o adaptare a acestor dogme pentru a se obţine răspunsul cerut nu atât de dramele sociale care au loc în societatea românească, ci mai ales de noua poziţionare a Statului faţă de problema asistenţei sociale.

Există câteva lipsuri şi riscuri în acest demers.

Filantropia şi asistenţa socială nu sînt acelaşi lucru. Secţiile de teologie socială vor înzestra pe absolvenţi cu diplome recunoscute de Stat şi care să conţină o calificare identică sau echivalentă cu aceea de asistent social, aşa cum vor obţine absolvenţii viitoarelor facultăţi de asistenţă socială?

Dacă aceste diplome vor certifica o calificare profesională utilizabilă doar în cadrul Bisericii, are sistemul de filantropie al Bisericii capacitatea de a absorbi sutele de absolvenţi pe care aceste secţii le vor oferi pieţei forţei de muncă din România în fiecare an?

Mari probleme crează însăşi noţiunea de teologie socială, o alăturare oarecum forţată a cuvântului teologie cu cuvântul social. O simplă citire în DEX demonstrează că însoţirea acestor două cuvinte este cel puţin neinspirată şi că noţiunea de teologie socială este o noţiune artificială.

Departe de mine gândul de a face aici şi acum o analiză a ceea ce înseamnă pentru creştini dogma Bisericii. Însă, îmi exprim credinţa că a urma un masterat sau un doctorat la vreo instituţie catolică sau protestantă din Vestul Europei ori la Atena, în mediul unui ortodoxism naţionalist dovedit de curând a avea mari probleme, este insuficient pentru a înzestra un suflet cu capacităţile nu numai intelectuale, ci mai ales duhovniceşti necesare a mânui dogmele Bisericii.

Utilizarea neinspirată a dogmelor sub presiunea contextului, fără împlinirea mai întâi a unui firesc drum creştin ortodox de îndelungă-răbdare şi meditare temeinică asupra ispitelor ce vin din lume, ne poate arunca în erori atât de mari încât nu numai că se vor anula efectele oricărei bune intenţii iniţiale, ci mai ales se vor oferi pricini de rătăcire, acceptându-se un sincretism pe cât de comod, pe atât de periculos cu idei şi noţiuni străine creştinismului ortodox.

La modul imediat, într-o anumită măsură, la dispoziţia Bisericii stă posibilitatea de a înfiinţa, finanţa şi patrona instituţii de învăţământ superior de asistenţă socială cu caracter privat, care, supuse atît procedurilor de acreditare din partea Statului, cât şi concurenţei de pe piaţa instituţiilor cu acelaşi profil din România, vor reuşi să-şi dovedească viabilitatea şi superioritatea calitativă a corpului profesoral, dotărilor materiale şi programei de curs. O astfel de soluţi, utilizată de Biserică în veacurile trecute, poate reprezenta o cale de dezvoltare a unui învăţământ de asistenţă socială de esenţă creştin-ortodoxă cu caracteristicile formale cerute de legislaţia europeană şi, nu în ultimul rând, ar ajuta la evitarea unor abordări nefericite a dogmelor Bisericii.

În anumite medii universitare ale Bisericii există încă speranţa deşartă că se va putea negocia cu normele Statului, că vor fi găsite portiţe de scăpare în legislaţia românească ce reglementează, după model european, învăţământul de la noi, astfel ca noile secţii de teologie socială să dobândească o anumită valoare de piaţă şi atractivitate pentru candidaţi. Statul român sau, mai exact, supra-statul Uniunea Europeană ale cărui legi deja le adoptăm şi le aplicăm, a decis tranşant: asistenţa socială reprezintă un concept independent ce se manifestă prin activitatea instituţiilor specializate ale Statului şi/sau ale comunităţii locale, în numele dreptăţii şi solidarităţii sociale, instituţii deservite de funcţionari specializaţi numiţi lucrători sociali şi asistenţi sociali.

Grija faţă de aproapele ce se manifestă de către Stat/ comunitate nu are obligatoriu la temelia sa iubirea de semeni, ci mai degrabă este născută dintr-un calcul care solicită societăţii să dezvolte, pentru conservarea propriei stabilităţi şi securităţi, un şir de măsuri de asistenţă socială pentru cei mai puţin favorizaţi membri ai săi.

Aici apare deosebirea esenţială între asistenţa socială şi filantropie: Statul/ comunitatea locală prin sistemul de asistenţă socială fac doar să asiste pe semenul aflat în suferinţă, asigurându-i cele necesare trupului în limitele stabilite de legi adoptate conform cu interesele majorităţii politice din Parlament ori conform cu normele supra-statului Uniunea Europeană.

Filantropia creştină nu se opreşte doar la a dărui săracilor şi bolnavilor cele de trebuinţă pentru trup. Filantropia este mereu însoţită de actul de catehizare, este purtătoarea mesajului lui Hristos, are ca finalitate nu trupul, ci mântuirea sufletului celui pe care îl ajutăm în sărăcia sau boala sa. O mare eroare este a confunda demersul firesc de cunoaştere şi aplicare a normelor de asistenţă socială stabilite pentru această activitate de legile Statului cu fialntropia însăşi.


Sărăcia îşi are cauza în suflet

Asistăm de la o vreme nu numai la apariţia unor teologi specializaţi în ceea ce pretenţios se cheamă teologie socială, ci şi la răspândirea unui fel de profesionişti lefegii ai asistenţei sociale – persoane foarte bine pregătite atât în cunoaşterea şi aplicarea teoriei asistenţei sociale şi ale legilor Statului în domeniu, cât şi în scrierea de cereri de finanţare şi obţinerea de finanţări de la diverse instituţii de profil din ţară şi străinătate. Eficienţa acestor persoane preocupate de forma actului de filantropie, decăzut astfel la nivelul unei asistenţe sociale, este plătită cu preţul pierderii iubirii de aproapele, prin transformarea persoanei în cifre statistice. Finalitatea nu mai este mântuirea sufletelor, ci raportarea unui număr cât mai mare de porţii de mâncare, pachete sau ajutoare băneşti oferite săracilor, bolnavilor.

Sărăcia din România face necesare astfel de demersuri cu caracter strict tehnic, de un grad înalt de eficienţă unde contează cifrele. Uităm însă că sărăcia şi boala îşi au cauzele nu în cele ale trupului, ci în cele ale sufletului. Actul de ajutorare a aproapelui neînsoţit de zidirea sufletească nu înlătură cauzele sărăciei sau bolii, ci doar efectele acestora. Filantropul creştin merge dincolo de locul unde s-a oprit asistentul social laic, alină suferinţa trupului doar pentru a pătrunde către adevărata suferinţă, aceea din adâncul sufletului. Într-un astfel de context este de preferat bobul de muştar al credinţei, munţilor de bani...

Evident, între asistenţă socială şi filantropie vom alege pe aceasta din urmă. Asistenţa socială, cu toate noţiunile teoretice şi cerinţele sale practice poate fi înnobilată, asimilată de către filantropie. Posibil să fie mai lesne să alegem remodelarea sistemului nostru filantropic după chipul cerut de societatea laică şi secularizată, în locul unui efort de catehizare uriaş şi permanent. Însă, coabitarea Stat/Biserică aşa cum o cunoaştem noi pe pământurile româneşti se află la apusul său, căci Uniunea Europeană care ne va primi ca stat membru după 2007, are o altă filosofie a relaţiei cu Biserica, astfel că acest compormis este inutil. Valorile creştinismului sunt aşezate pe făgaşul subordonării faţă de valorile unui umanism cu pretenţii universale, orice demers făcut în afara acestei subordonări decalnşând izolarea celui care a cutezat la aceasta.

Statul sau comunitatea vor susţine şi pe mai departe financiar instituţiile Bisericii, dar este foarte probabil ca pentru fiecare bănuţ primit să fie cerută acceptarea unui compromis. Un astfel de compromis se face şi atunci când filantropiei se preferă asistenţa socială, gândindu-se cu superficialitate că nu există vreo importanţă, vreo semnificaţie a noţiunilor utilizate.

Aminteam prin cifre de activitatea de ajutorare a aproapelui realizată de Biserică în ultimii ani. Aceste cifre exprimă un potenţial care acum aşteaptă să fie îndrumat pe una din cele două căi ce i se deschid: superficialitatea tehnicizării după chipul asistenţei sociale laice sau profunzimile iubirii de Dumnezeu şi oameni.

Va fi greu să evităm ispita de a avea profesionişti care aproape că ating perfecţiunea în mânuirea tehnicilor de consiliere socială ori a subtilităţilor cererilor de finanţare, însă fără a fi încălziţi de iubirea de Dumnezeu şi semeni, de ritmul vieţuirii creştine. Instituţiile Bisericii de la noi din ţară sunt acum cuprinse de febra acumulării de sedii pentru centrele sociale, atragerii de finanţări, semnării de protocoale de colaborare cu Statul ori comunitatea, o febră ce transformă pe semenul nostru într-o simplă cifră.


Preotul paroh trebuie să fie întîiul filantrop

Filantropiei din parohie i se preferă asistenţa socială enclavizată fie în jurul unor proiecte finanţate de Stat ori instituţii din străinătate, fie în jurul unor centre sociale înfiinţate la iniţiativa ierarhului locului ori a unui preot mai doritor de misiune. Asupra acestor enclave sunt exercitate presiuni sporite din partea mediului social, căci săracii şi bolnavii sunt numeroşi, aşa că locul relaţiei personale dintre filantropul creştin şi semenul aflat în suferinţă este luat de liste, tabele şi raportări care înşiruie cifre despre număr de beneficiari, număr de pachete distribuite, număr de seminarii organizate etc. În multe locuri, cu preţul unor sacrificii dureroase din partea celor implicaţi în actul filantropic respectiv, s-a reuşit şi dezvoltarea unei relaţii personale cu cei ajutaţi, dar aceste locuri parcă sunt prea puţine ca să fie definitorii.

Fialntropia se face în parohie, unde preotul şi preoteasa sunt cei dintâi filantropi. Însă, multe parohii, mai ales la sate, sunt pustii, iar prin parohiile bogate mai degrabă întâlnim casele mândre şi semeţe ale preoţilor, afişarea averii acestora în maşini de lux, proprietăţi şi alte însemne ale bogăţiei lumeşti smintitoare, decât centre filantropice. Vremurile în care parohiile ofereau burse de studii pentru copiii săraci şi silitori la învăţătură ori rânduiau trusoul vreunei fete sărace din mahala ori slujeau prin preotul lor la masa săracilor în cantina pentru săraci a parohiei, aceste vremuri au apus şi s-au pierdut în istorie. Astăzi, abia câte o fundaţie a vreunei eparhii mai încearcă firav astfel de gesturi.

Bisericii i se cere de către realităţile sociale actuale să deţină un sistem bine organizat de filantropie, constituit din ONG-uri naţionale ori din centre filantropice puternice, numai că niciodată nu vor exista resursele necesare extinderii acestui sistem în toate colţurile afectate de sărăcie ale ţării. Cât despre a face catehizare prin intermediul unui astfel de sistem, aşa cum se prezintă astăzi, este inutil să mai discutăm.

Soluţia rămâne în parohie, unde preotul este chemat să fie filantropul, modelul manifestării iubirii de aproapele, întâiul slujitor al săracilor şi ostenitor al celor bolnavi, cel care dăruind o pâine sau un medicament dăruieşte simultan şi un cuvânt de învăţătură, aşa cum a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cât a fost în lume.

Totuşi, această cale pare a fi închisă în zilele noastre, întunericul împietrind sufletele şi smintind minţile oamenilor.

Poate că noi, cei din lume am fost goliţi de puterea de a ne ruga, de a simţi creştineşte şi poate că acum e vremea ca cei din pustie să se roage pentru noi, să vină la noi cu sfat, mustrare şi îndreptare, astfel ca noi să alegem iubirea de Dumnezeu şi de oameni în locul ispitelor cu chip amăgitor.

"Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte.

Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta. Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici. Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor." (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul III, 1-6)

vineri, 10 iunie 2011

Judeţele lui Băsescu şi cum îşi împart ţările vecinii europeni

Vă ofer un editorial pe care l-am publicat pe site-ul Ziare.com. Vă urez lectură cu folos.

  
Judeţele lui Băsescu şi cum îşi împart ţările vecinii europeni 

Reforma administrativa propusa de Traian Basescu, de infiintare a opt super-judete pe conturul regiunilor de dezvoltare, a fost prezentata romanilor ca fiind solutia ideala pentru eliminarea baronilor locali, diminuarea coruptiei din administratia locala si mai ales, pentru relansarea absortiei fondurilor europene. Schimbarea structurii administrative a unui stat este o chestiune serioasa si necesita un important efort de gandire, iar in cazul Romaniei implica si realizarea unei minime analize asupra formelor de organizare administrativa din alte state ale Uniunii Europene, telul reformei fiind adaptarea statului roman la mecanismele financiare europene.

Sa aflam, utilizand generoasa enciclopedie gratuita online Wikipedia, cum sunt organizate administrativ alte state ale UE. * citeşte articolul integral AICI *

luni, 6 iunie 2011

Cartea JURNAL CUBANEZ - prezentată la emisiunea TV "Verba volant"

Cartea mea JURNAL CUBANEZ - ÎNSEMNĂRI DIN ABSURDISTAN a fost prezentată la emisiunea TV "Verba volant", la postul TL UNIVERSITATEA, prin generozitatea colegului meu de presă, jurnalistul şi scriitorul Liviu Andrei. Vă ofer spre vizionare înregistrarea emisiunii, o dezbatere despre dictatură şi libertate:

PARTEA I


PARTEA II



PARTEA III



PARTEA IV

duminică, 5 iunie 2011

Alianţa pentru Statul de Drept face apel la Preşedintele Băsescu


  
 

Alianta pentru Statul de Drept, constituita din Agentia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociatia Pro Democratia si Centrul pentru Resurse Juridice, a lansat in ziua de 2 iunie un apel catre Presedintele Traian Basescu, in favoarea mentinerii unui sistem electoral competitiv pentru alegerea primarilor si pentru asigurarea celei mai mari reprezentativitati pentru intreaga comunitate locala.


Expertii Aliantei pentru Statul de Drept considera ca legea adoptata de Camera Deputatilor privind alegerea primarilor intr-un singur tur, invingator fiind declarat candidatul care a adunat cele mai multe voturi, chiar daca acestea nu reprezinta 50%+1 din voturile exprimate, va avea efecte grave asupra democratiei.

Citeşte articolul integral pe ZIARE.COM
Textul APELULUI poate fi descărcat de la adresa APD.RO

sâmbătă, 4 iunie 2011

Veşti despre slujirea noastră în spital

Prin mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul creştinilor din grupul de susţinători de pe lângă Paraclisul "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca", al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ieri, 2 iunie 2011, au fost finalizate lucrările de reamenajare completă a capelei spitalului, începute în Postul Sfintelor Paşti. S-au realizat lucrări de recondiţionare totală a interiorului (lambriuri pe toată suprafaţa zidurilor şi tavanului, instalaţie electrică şi de iluminat nouă, sistem de încălzire cu calorifere electrice, mochetă etc.) şi de recondiţionare totală a exteriorului (izolaţie termică, zugrăvit). 

Pentru prima oară de la înfiinţarea acestei capele de spital, a fost instalată pe acoperiş Sfânta Cruce care vesteşte de azi bolnavilor şi personalului medical din spital că în acest loc este mărturisit Cuvântul cel Întrupat!

În ziua de sâmbătă, 3 iunie 2011, am organizat tradiţionala excursie în Parcul Romanescu, din Craiova, cu participarea unui număr de 15 copii şi mame aflaţi în monitorizarea Secţiei de oncopediatrie din spital. Această activitate a fost posibilă cu ajutorul membrilor grupului de susţinători şi ai grupului de voluntari de pe lângă Paraclisul "Sf. Apostol şi Evanghelist Luca" al spitalului, care au însoţit pe copii în excursie.

Vom reveni cu amănunte peste câteva zile.

Slavă Ţie, Hristoase, Slavă Ţie! 

miercuri, 1 iunie 2011

România democraţiei "latino"

Vă ofer un nou articol pe care l-am publicat în comunitatea Ziare.com
Vă doresc lectură cu folos!


ROMÂNIA DEMOCRAŢIEI "LATINO" 

Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, cu 174 de voturi pentru, 110 impotriva si trei abtineri. Opozitia a protestat neconvingator, iar in presa au aparut speculatii cum ca ar exista un acord secret intre cei doi "giganti" ai politicii romanesti, PDL si USL. Argumentul adus de sustinatorii legii este cel al eficientei financiare, organizarea unui singur tur de scrutin fiind mult mai ieftina decat sistemul in doua tururi. Intr-o tara in care jefuirea banilor din bugetul national si din fondurile europene aproape ca este politica de stat, acest argument este tot atat de nimerit ca un banc despre pompieri spus la ureche unui sinistrat cu casa distrusa de flacari.

 PDL, partidul de buzunar al presedintelui Basescu, a lansat o puternica ofensiva de reconfigurare a mecanismelor electorale... (articolul integral AICI)