Va fi Mugur Isarescu "Salvatorul" României?

Vă ofer un articol pe care l-am publicat în comunitatea virtuală de presă Ziare.com Oculta financiară se joacă cu noi şi încearcă să ne amăgească pregătind un nou "mesia politic". De citit, de meditat, de mărturisit...

Va fi Mugur Isarescu "Salvatorul" României?

Intr-un sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), 25% dintre romanii chestionati l-au nominalizat pe Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, ca favorit pentru functia de prim-ministru. Mesianismul politic care anihileaza spiritul civic in mintea multor romani isi arata efectele. Se naste oare un nou "mesia politic", "tehnocratul" perfect care detine "piatra filosofala" a transformarii haosului romanesc intr-un rai capitalist la cele mai inalte standarde europene? (citeşte articolul integral aici)

Cum a ajuns România să aibă 22 milioane de avorturi

Vă ofer spre lectură şi meditaţie un articol publicat în România Liberă din data de 21 feb. 2011, sub semnătura jurnalistului DAN GHEORGHE. Patriarhia Română a proclamat 2011 "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română". Vor reuşi activităţile dedicate acestui an omagial să reducă numărul de avorturi, să crească numărul de cununii şi botezuri, să reaşeze familia românească pe calea Creştinismului? Vom trăi şi vom vedea... Până atunci, vă urez lectură de folos:

CUM A AJUNS ROMÂNIA SĂ AIBĂ 22 MILIOANE DE AVORTURI
 

de DAN GHEORGHE

Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 şi 2008 este mai mare decât populaţia actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut România în perioade diferite ale istoriei sale recente.

"Ar fi trebuit să mai am azi încă şase fraţi, mai mari decât mine. Dar în viaţă nu suntem decât eu şi un frate de-al meu. Ceilalţi sunt în Cer. I-a avortat mama". Aceste cuvinte, ce aparţin unei femei de 40 de ani, definesc 50 de ani de politică demografică haotică a acestei ţări. Cifrele vorbesc de la sine - 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.

Trei avorturi, în medie, de femeie

"Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare", ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici", din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.

1957- legalizarea avorturilor

Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor - fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Propaganda din anii '50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. "Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii", remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi" - filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte "binefaceri" băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.

1965 - record absolut la întreruperi de sarcină

E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate la noi, între 1958 şi 2008. Fuseseră încă două "vârfuri", mai mici, în 1964 - 1.100.000 de avorturi, şi în 1963 - 1.037.000 de cazuri. Decretul 463 a "produs" 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai "prolifici" nouă ani, din acest punct de vedere, ai României!

15.000 de femei ucise de pruncii lor

A urmat o perioadă confuză şi în acelaşi timp tragică pentru românce. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulţi îşi amintesc ca fiind momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naştere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a scăzut semnificativ, după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din intervalul 1967 - 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puţin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de cazuri. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală rezultă că cel puţin 15.000 de femei si-au pierdut viaţa, până în 1989, din această cauză. Unele foloseau tije, andrele, sonde urinare, altele apelau la "babe", pentru "tratamente" din plante. Orice cale, numai să scape de sarcină. Multe femei s-au ales, în schimb, cu infecţii grave. Doar cele cu adevărat norocoase au scăpat cu viaţă.

Piaţa neagră a contraceptivelor

Cat despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii '70, dar se dădeau numai pe reţetă. Au dispărut însă după 1980, când s-a strâns "şurubul" în politica pro-natalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piaţa neagră, mai ales în localităţile din vestul ţării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria şi Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a creşte populaţia României. Femeile erau ţinute sub strictă observaţie, prin controale ginecologice periodice, obligatorii la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorităţi, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că ţara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori.

Mai multe avorturi decât naşteri, în anii '80

E ciudat totuşi un lucru, după cum ne atrage atenţia statistica Ministerului Sănătăţii. Din toată perioada 1967 - 1989, anii 1981 şi 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale! Ne uităm apoi la numărul de născuţi vii din acelaşi an - 381.101 copilaşi. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi, decât naşteri. Aceeaşi situaţie şi în 1983. Atunci au fost 421.306 avorturi şi numai 321.498 de născuţi vii. E clar că propaganda anti-avort şi "ţării cât mai mulţi copii" nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară : în perioada 1967 - 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi.

Liberalizarea de după 1990

O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu Decretul din 26 decembrie 1989, al noii puteri revoluţionare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceauşescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în 1990, în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puţin de 500.000 - în 1996, sub 200.000 - din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 - 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.

Femeia care a avortat de 35 de ori

"Moda" avorturilor persistă şi azi în România, în ciuda statisticilor care arată scăderea acestei practici. Doctorul Călin Soporean de Spitalul Universitar spune că majoritatea pacientelor sale vin din medii sărace, cu un nivel de cultură limitat. "Mai întâi trec pe la mine, să discutăm. Sunt de toate vârstele. Eu încerc să le fac să-şi schimbe opţiunea. Unele spun că n-au bani să-şi crească copiii, dacă i-ar face. Decizia de-a avorta e de nezdruncinat", zice medicul. După această discuţie, femeile se programează la sala pentru întreruperi de sarcină. Aici vin zilnic şapte-opt "cliente". "Vin la noi frecvent femei care au deja la activ câte opt-zece avorturi. Le ştiu deja din vedere. Apar la noi o dată la câteva luni. Când le văd în spital ştiu pentru ce au venit", ne dezvăluie medicul. Am descoperit o femeie care se "laudă" cu nu mai puţin de 35 de avorturi. Acum s-a oprit, după ce viaţa ei sexuală a ieşit la pensie. "N-am avut nimic. Mă duceam şi lepădam. Parcă bărbatul ştie cum e? El te trimite la spital şi gata. Am făcut şi înainte de '89, şi după '89. Şi la spital, şi la babe. Am avut noroc, că nu s-a lipit nicio boală de mine", oftează doamna. Consolându-se totuşi cu cei patru copii ai ei pe care i-a născut. Unul din cele mai dure canoane bisericeşti, în privinţa avortului, spune că femeia care îşi leapădă pruncul cu ierburi otrăvitoare nu mai are voie să vină la Sfânta Împărtăşanie timp de 20 de ani. Ştiaţi de asta? "M-o ierta Dumnnezeu", speră cucoana, şi-şi drege baticul negru pe cap. De parcă ar purta doliu...

Operaţia oarbă

Femeile de peste 35 de ani sunt sfătuite de doctori să-şi pună sterilet, pentru a evita "operaţia oarbă", cum este cunoscut avortul. "Operaţia are un anumit grad de risc, cu precădere la femeile cu avorturi multiple, la care colul uterin devine flasc, după întreruperile de sarcină precedente. Riscul de perforare a colului este mare, în asemenea cazuri", ne explică specialistul. Categoriile sărace preferă avortul, din câte am observat. Dar operaţiunea nu-i nici pe departe ieftină. Un avort costă, oficial, 300 de lei. E taxa de la Spitalul Universitar din Capitală. Mai plăteşti încă 40 de lei pentru consultaţie. Contraceptia, în schimb, e mult mai convenabilă, financiar vorbind, ne-a explicat acelaşi medic - cel puţin 20 de lei pentru cel mai ieftin sterilet şi tot atât pentru o folie cu pilule. "Sunt fete tinere care cred că pilulele îngraşă şi atunci nu le iau. Iar femeilor mature le e teama să folosească steriletul, de teama unor boli", explică doctorul Soporean, plusând cu informatii pe care le ştie de la colegi de-ai săi din mediul rural - mai sunt şi azi femei, la ţară, care ajung pe patul de spital cu infecţii grave, după ce au încercat, singure sau ajutate de cine ştie ce "experţi" locali, să-şi lepede fătul, prin metode primitive.

Record la adolescente însărcinate

Mentalitatea pro-avort pare să se transmită de la o generaţie la alta. România e la ora actuală una din ţările "de top" ale Europei, în privinţa adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. Aceeaşi organizaţie arată că, pe de-o parte, aproape toate româncele cunosc cel puţin un mijloc de contracepţie, dar, pe de altă parte, numai 40% dintre ele folosesc o astfel de metodă, pentru a evita o sarcină nedorită. "Avortul s-a banalizat, ca emoţie. E o lipsă de atitudine faţă de propriul corp, o desconsiderare faţă de propria ta fiinţă. Sunt femei care, mergând azi să avorteze, reproduc de fapt comportamentul mamei, care, la rândul ei, a fost pe vremuri la chiuretaj", ne explică profesor universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu.

Nu se mai dau contraceptive gratuite

Doctorul Călin Soporean, de la Spitalul Universitar, se ocupă de cabinetul de planificare familială din această unitate sanitară. El spune că de anul trecut, din luna octombrie, nu s-au mai primit contraceptive gratuite. Astfel de materiale sunt distribuite categoriilor defavorizate - şomere, studente, eleve. De peste zece ani există această prevedere legală. "Sper să se rezolve cât mai curând problema, pentru că, de când nu se mai dau, a scăzut adresabilitatea la cabinet", zice medicul. O ştire similară, din martie anul trecut, de la Maternitatea "Bega" din Timişoara, referitoare la lipsa contraceptivelor gratuite, demonstrează că ceea ce se întâmplă acum la Spitalul Universitar din Bucureşti nu e un fapt izolat. De la Ministerul Sănătăţii nu ne-a venit o clarificare în privinţa acestei situaţii, deşi am solicitat-o.

"Aoleo, aşa multe avorturi?" - exclamă politicienii

Ce am învăţat, ca popor, după cei 50 de ani în care a existat în ţara asta o adevarată "industrie" a întreruperilor de sarcină? Primul răspuns a venit de la Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. El s-a dus cu statistica asta la Parlament, pe la diverse comisii sociale şi economice. "Toţi exclamau - aoleo, aşa de mulţi?", povesteşte Bogdan reacţia politicienilor noştri, când au aflat de cele peste 22 de milioane de avorturi făcute în România. Şi s-a luat vreo măsură? "Nimic. Se discută, se fac comisii", conchide şeful asociaţiei, care solicită autorităţilor o schimbare de atitudine în privinţa susţinerii familiilor cu copii.

"N-am învăţat nimic, după 50 de ani"

La întrebarea noastră a răspuns şi Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. "Ce s-a învăţat, de la revoluţie încoace? Nimic! În şcoală nu se face educaţie sanitară. Sloganurile legate de educaţia sanitară, sexuală, sunt în continuare sterile. Cât timp au fost bani din UE şi din SUA pentru campanii în favoarea contracepţiei, pentru evitarea avortului, s-au organizat acţiuni la nivel naţional pentru informarea populaţiei, s-au înfiinţat cabinete de planificare familială. Dar şi acestea au fost reduse, ca număr, în ultimii ani. De la 400 au mai rămas 160, toate la oraş, iar cele existente sunt din ce în ce mai puţin vizibile, în cadrul clinicilor", mi se spune.

Cifre ascunse de clinicile private

Statistica oficială, de după 1990, este pusă totuşi între "paranteze" de o asociaţie care militează împotriva avorturilor. Avem datele întreruperilor de sarcină din unităţile sanitare de stat. Nu există, în schimb, rapoarte similare din clinicile private. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au confirmat problema. Ei solicită clinicilor private statistica anuală. Dar informaţiile nu ajung la autorităţi. Legile actuale nu prevăd o constrângere pentru cei care refuză acest lucru. De situatia asta ne-a vorbit şi Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Vita Bucureşti. Organizaţia sa a început, cu trei ani în urmă, să strângă informaţii despre numărul întreruperilor de sarcină care se fac anual în România, în spitalele de stat şi în clinicile particulare. Concluzia e că cifrele Ministerului Sănătăţii sunt subraportate, la nivelul întregii ţări. "Situaţia este cauzată de lipsa de comunicare sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere, în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în timpul documentării. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului, până la răspunsul în bătaie de joc, la întrebări adresate în baza liberului acces la informaţiile de interes public", susţine interlocutorul nostru.

"Nu mai văd nicio ieşire"

Previziunile făcute de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare arată că populaţia României ar putea ajunge, în anul 2050, la vreo 14 milioane de locuitori. La rândul ei, Organizaţia Naţiunilor Unite pare ceva mai optimistă - 15, 9 milioane. În 2007, profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, a publicat un studiu care tratează această problemă dureroasă - "Declinul demografic şi viitorul populaţiei României". Expertul a recomandat atunci autorităţilor o serie de măsuri, pentru a se evita un viitor sumbru. "România are nevoie de o politică familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, clară, stabilă, orientată spre perspectivă, care să nu urmarească efecte imediate şi care să aibă consensul clasei politice, al societăţii civile, al opiniei publice şi al specialiştilor. Alocaţia de stat pentru copii, diferenţiată ca nivel şi orientată prioritar spre familia cu doi şi trei copii, ca şi alte forme de stimulare financiară, ar trebui să constituie componente ale unei astfel de politici ", arăta expertul în lucrarea sa. La patru ani de când a scris aceste rânduri, profesorul Gheţău ne-a spus acum că "după toate amputările ajutoarelor pentru mame şi pentru copii, din ultima vreme, nu mai văd nicio ieşire din situaţia dezastruoasă în care ne aflăm". Practic, pe măsură ce trece timpul, lucrurile vor fi tot mai greu de schimbat.

În 2010 s-au născut 209.000 copii, cel mai mic număr din 1955.

Topul anilor cu cele mai multe avorturi (efectuate în clinici de stat) din perioada 1958 - 2008 :

1965 - 1.115.000

1964 - 1.100.000

1963 - 1.037.000

1990 - 992.265

1962 - 967.000

Sursa : Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare al Ministerului Sănătăţii

Preţul înstrăinării - Biserica şi Armata pierd încrederea românilor...

Vă ofer spre meditaţie un editorial pe care l-am publicat în comunitatea Ziare.com Lectură cu folos:

 

 Preţul înstrăinării - Biserica şi Armata pierd încrederea românilor...

Biserica şi Armata au fost considerate instituţiile cele mai vechi şi traditţonale ale naţiunii române. Generaţia mea era înflăcărată de legendele vitejiei voievozilor care au luptat în fruntea armatelor de boieri şi ţărani împotriva hoardelor de invadatori, dar şi de chipul mărturisitorilor creştini din închisorile comuniste. La începutul anilor '90, priveam cu deosebit respect la Armata care (credeam noi cu naivitate) îl izgonise pe Ceauşescu. În biserici aflam din predicile unor preoţi bătrâni, cum suferiseră preoţii, călugării şi intelectualii anti-comunişti în închisorile şi lagărele comuniste de la Aiud, Piteşti, Canal şi Deltă. Trăiam visul renaşterii româneşti. Apoi, a venit trezirea la realitate. (citeşte articolul integral aici)

Campanie de strângere de semnături SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!

Campanie de strângere de semnături 

SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!

A P E L

Domnule Preşedinte Traian Băsescu,

Domnule Prim-Ministru Emil Boc,

Domnule Ministru al Sănătăţii Cseke Attila,

Domnilor Deputaţi şi Senatori,

Vă solicităm prin prezentul apel să realizaţi demersurile necesare, în conformitate cu atribuţiile funcţiei pe care o deţineţi în stat şi în temeiul legislaţiei României şi a Uniunii Europene privind drepturile bolnavilor, pentru a opri procesul de desfiinţare a Centrului de Cardiologie Craiova declanşat de Guvernul României, prin proiectul de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Sănătăţii.

Centrul de Cardiologie Craiova, unitate cu pesonalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, a fost înfiinţat în anul 2000 şi are în componenţă o secţie de cardiologie cu 90 paturi – compartiment de terapie intensivă coronariană, compartiment de cardiologie intervenţională, cu laborator de cateterism cardiac, angiografie şi posibilităţi de electrofiziologie invazivă, compartiment cardiologie pediatrică 10 paturi – un ambulatoriu integrat – cu cabinet de consultaţii, profilaxie primară, profilaxie secundară şi recuperatorie – un laborator de analize medicale şi o farmacie.

Centrul de Cardiologie Craiova funcţionează cu respectarea normelor naţionale şi europene în domeniu, deţine personal medical de înaltă calificare, precum şi dotările tehnice necesare pentru a oferi cele mai bune condiţii de îngrijire şi tratament pacienţilor.

Activitatea Centrului de Cardiologie Craiova s-a dovedit a fi în conformitate cu standardele de eficienţă atât medicală, cât şi financiară. În anul 2009, în baza unui contract de finanţare încheiat cu CAS Dolj pentru tratarea a 3.620 de cazuri, Centrul de Cardiologie Craiova a îngrijit 4.316 pacienţi, iar în anul 2010, în baza unui contract de finanţare încheiat cu CAS Dolj pentru tratarea a 3.004 cazuri, au fost îngrijiţi 3.609 pacienţi, respectându-se toţi indicatorii prevăzuţi de normele în vigoare.

Centrul de Cardiologie Craiova oferă asistenţă medicală de cardiologie pentru mii de bolnavi din cele cinci judeţe ale Olteniei, cât şi pentru cazuri grave din alte zone ale ţării.

Considerăm că iniţiativa Ministerului Sănătăţii de desfiinţare a Centrului de Cardiologie Craiova este absurdă, ilogică, nefundamentată medical sau financiar şi de un grav impact asupra comunităţii bolnavilor cardiaci din regiunea Oltenia.

SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!
 

Asociaţia Euro Agora

Grupul de susţinători ai Centrului de Cardiologie Craiova

* * *

ANEXE: 

Apelul Euro 

Memoriu DDI

Tabel semnaturi

GALERIE FOTO 

 

 

Refuzăm oferta vidului spiritual - declaraţie de presă a Patriarhiei Române

Vă ofer spre lectură răspunsul Patriarhiei Române la campania „Stop îndoctrinării religioase în școli”, lansată de Asociația Secular Umanistă din România (ASUR). Vă mărturisesc că am avut o plăcută surpriză citind acest răspuns care iese din tiparele lipsite de profesionalism, cu care resemnat mă obişnuisem, ale comunicatelor de presă oficiale lansate de responsabilii PR din administraţia bisericească. Documentul pe care vă invit să-l lecturaţi este scris de o mână de cunoscător şi oferă argumente solide pe care le putem folosi în lupta noastră de a apăra ora de religie în şcoala românească:

Refuzăm oferta vidului spiritual

ASUR: „Prevederile legii 1/2011 în privinţa predării religiei în şcoli vin în contradicţie cu Constituţia României, cu legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu codul muncii şi chiar şi cu legea cultelor.”

Predarea religiei în şcolile de stat se face în conformitate cu art. 32, alin. (7) din Constituţia României: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. În mod similar, Legea educaţiei naţionale prevede în art. 18, alin. (1): „Elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii”.

Dacă Legea educaţiei naţionale se află în conflict cu Constituția României, este misiunea Curții Constituționale să decidă. Interpretarea oferită de ASUR este una tendenţioasă, menită să legitimeze această acțiune de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). De altfel, tonul profund anti-BOR arată că ASUR promovează un umanism antireligios. ASUR se face astfel continuatoarea procesului de ateizare „prin informare”, pe care comunismul l-a propus României, timp de 45 de ani, cu roadele dureroase pe care le resimţim şi acum.

ASUR: „Lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii religiei în şcoală, fapt ce violează art 29, al. (1) din Constituţie.”

În conformitate cu art. 32, alin. (1) şi art. 3, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, este obligatorie prezenţa religiei printre celelalte discipline din schema orară (nu la dispoziţia conducerii şcolii), dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de religie. La solicitarea scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal constituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie; în acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina religie (art. 18, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale). Această prevedere a legii este adusă la cunoştinţa părinţilor de către diriginţi sau învăţători, la început de an şcolar.

ASUR: „Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sunt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune.”

Este datoria tuturor celor angrenați în sistemul educativ, profesori, elevi și părinți, să vegheze la respectarea prevederilor art. 18, alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, credem că intervenţia denigratoare la adresa religiei în şcoală, prin promovarea de sloganuri şi concepţii insuficient susţinute pe fapte reale, este o agresiune inacceptabilă, care afectează fondul sufletesc al persoanelor aflate în procesul educativ.

ASUR: „Interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani, este în contradicţie cu art 3, al (2) din legea cultelor.”

Art. 3, alin. (2) din Legea cultelor menționează alegerea religiei copilului, iar nu studiul ei. În plus, art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege prevede: „Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri”. Aşadar, acest aspect intră sub incidența voinţei familiei. Mâine, probabil, ASUR va cere şi desfiinţarea familiei, pentru că nu se încadrează în doctrina sa ideologică, anulând astfel orice drept al părinţilor asupra copiilor.

ASUR: „Poziţia ASUR este neechivocă: în unităţile de învăţământ trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de religie trebuie predată istoria religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acesta.”

Valorile propuse de disciplina religie sunt diferite de cele propuse în cadrul cursurilor de istoria religiilor. Întrucât aceste valori spirituale şi morale stau la baza culturii europene şi naţionale, elevii trebuie să aibă acces în mod liber la ele. Rolul lor formativ este temeinic demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu. Astfel, rezultatele cercetării naţionale „Educaţia moral-religioasă în sistemul de educaţie din România”, realizată în anul 2008 în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, arată că 85,7% dintre elevi, 91,4% dintre părinţi şi 88,6% dintre profesorii diriginţi consideră credinţa religioasă ca fiind importantă în viaţa lor.

Fundamentalismul antireligios al ASUR relativizează identitatea de credinţă a elevului sau a părinţilor acestuia şi o reduce la un fenomen al trecutului (istoria religiilor). De fapt, sub pretextul promovării umanismului, ASUR militează pentru eliminarea religiei din cultura copilului, nu doar pentru alternarea informaţiei. Niciunul dintre demersurile ASUR nu inspiră convingerea că, în cazul în care copilul ar vrea să fie educat religios, iar familia s-ar opune, ASUR e gata să militeze pentru acest drept al copilului!

ASUR: „maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării”.

Acuzaţia este injustă, deoarece educaţia religioasă are ca scop cultivarea propriei identităţi spirituale a elevului şi promovarea iubirii de Dumnezeu şi de oameni în comportamentul său din societate.

ASUR: „predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios”.

Predarea în școli a religiei se face pe o bază teoretică şi la nivel general, ea urmărind formarea sau educaţia spirituală a elevului. Aşa cum geografia oferă cunoaşterea configurației spațiale a Pământului, esențială pentru cunoașterea patriei și planetei, iar istoria oferă cunoașterea succesiunii temporale a generațiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu și oameni, între Creator și creaturi, între persoane și între popoare. Drept urmare, a afirma că studiul religiei în școală este o îndoctrinare, dovedeşte faptul că viziunea clar anti-religioasă pe care o oferă ASUR nu este nicidecum integrativă, ci una exclusivistă.

ASUR: „se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul: să ne alegem prieteni credincioşi sau prin catalogarea drept 'păcătoşi' a celor care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”.

Biserica Ortodoxă Romană, prin relațiile pe care le are cu alte culte, atât din România, cât și din afara țării, nu dă dovadă de exclusivism. Nicăieri în învățătura creștin-ortodoxă nu se precizează faptul că cei care sunt de altă religie sau confesiune sunt ”păcătoși”. Mai mult, constatăm că pentru ASUR a fi ortodox înseamnă anti-ştiinţific, bigot, izolat. Deşi liberali în gândire, membrii ASUR devin extrem de intoleranţi şi exclusivişti când e vorba de religie.

ASUR: „profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească. În caz contrar, li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă.”

Profesorii de religie nu se află ”la cheremul” nimănui din structura Bisericii Ortodoxe Române când aceștia predau disciplina religie în școlile publice din țara noastră. Ei sunt angajați ai unei instituții de învățământ și respectă ca oricare alt profesor, regulamentele de organizare ale acesteia, fundamentate pe Legea educației naţionale. Ora de religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat și abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației și cultele religioase recunoscute oficial de stat (art. 18, alin. (3) din Legea educaţie naţionale). Cazurile de indisciplină ale profesorilor sunt sancţionate potrivit reglementărilor în vigoare.

ASUR: „şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre 'păcat', 'iad' şi 'diavoli', inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a 'poruncilor' îi condamnă la 'osînda veşnică'.

Reprezentanţii ASUR prezintă problema păcatului în mod simplist şi superficial, nu existenţial şi social. Libertatea omului nu este indiferență spirituală, ci capacitatea acestuia de a alege valori care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane. În acest sens, valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate și virtuțile încurajate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității. Religia îl învață pe copil și pe tânăr iubirea față de Dumnezeu și de oameni, credința, speranța și solidaritatea, dreptatea și recunoștința față de părinți și față de binefăcători, dărnicia și hărnicia, sfințenia vieții, valoarea eternă a ființei umane, binele comun și frumusețea sufletului profund uman, cultivat și îmbogățit prin virtuți şi fapte bune.

ASUR: „Pentru evitarea potenţialelor abuzuri împotriva acelor copii care studiază totuşi religia, ASUR recomandă părinţilor următoarele:
• să ceară referinţe despre persoana care predă orele de religie
• să solicite planurile lecţiilor care urmează a fi predate copiilor
• să discute periodic cu copilul şi să îi explice de ce la orele de religie i se predau lucruri în contradicţie flagrantă cu cele învăţate la celelalte materii
• să fie atenţi la apariţia unor modificări radicale de comportament a copiilor (dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriţie, înstrăinare de prieteni etc.) şi, dacă este cazul, să apeleze la consiliere psihologică.”

Biserica Ortodoxă Română, prin predarea religiei în școală, propune modele viabile de bunătate și sfințenie, oferind tinerilor repere în viața de familie și în viaţa socială. Educația religioasă reprezintă un factor de stabilitate și de comuniune în societatea românească și nicidecum ”dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriție, înstrăinare de prieteni”. Ea apără și promovează identitatea spirituală și demnitatea persoanei care trăiește astăzi într-o lume din ce în ce mai pluralistă, confuză și individualistă din punct de vedere spiritual și social, unde prinde tot mai mult contur un model degenerativ de viaţă în care sunt la modă: minciuna, hoția, corupția, înșelăciunea, trădarea, vulgaritatea, pornografia, violența de toate tipurile etc. Toate acestea, însă, reprezintă negarea valorilor creştine tradiționale.

Textul ASUR este vădit anti-creștin, de factură umanist-ateistă, când insinuează că Biserica susține adevărul în contrast cu știința. Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei zis „ştiinţific” şi impus în școlile de stat, contrar voinței unui popor religios, ne-au învățat să nu mai dorim cultură fără credință, știință fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaștere fără comuniune, filosofie fără speranță și, îndeosebi, școală fără suflet, adică educație fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existențiale și a formării spirituale a tinerilor.

ASUR: „Includerea din oficiu a elevilor la orele de religie, fără a ţine cont de opinia lor, încalcă art 24, al (1) şi articolul 25 din legea drepturilor omului.”

Biserica propune, nu impune valori. Întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinței părinților și copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităților locale, în concordanță cu prevederile articolului 26 alin (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ”părinții au dreptul de prioritate în alegerea modului de educație acordată copiilor lor”. Aşadar, Biserica respectă şi binecuvintează, în acelaşi timp, libertatea copiilor şi a părinţilor acestora.

Cetăţenia şi nedreptatea la români

Vă ofer un articol despre cetăţenie şi nedreptate în Românica noastră tristă şi bolnavă pe care l-am publicat în comunitatea virtuală Ziare.com Concluzia articolului: "Rădăcinile nedreptăţii se află deci în nedespărţirea noastră de dictatura. Am îmbrăcat hainele cetăţeniei europene, dar gura tot a dictatură ne miroase".

Cetatenia si nedreptatea la romani 

Thomas H. Marshall, in cartea sa "Cetatenia si clasa sociala" (Cambridge, 1950), defineste componentele cetateniei prin raportare la anumite drepturi. Componenta civila cuprinde drepturile referitoare la libertatea individuala, componenta politica poate fi sintetizata prin dreptul la participare in exersarea puterii politice si componenta sociala este totalitatea drepturilor care garanteaza un standard decent de viata, accesul egal la educatie, sanatate, locuinta si un venit minim. Romanul care isi asuma sa fie cu adevarat roman adauga la toate acestea si apartenenta la Imparatia lui Dumnezeu pe care Sfintii Bisericii au identificat-o a fi cetatenia crestina. Astfel, privind la existenta noastra de romani (citeste articolul integral aici)

Dezbatere publică: “Desfiinţăm sau păstrăm Centrul de Cardiologie Craiova?”

Asociaţia Euro-Agora, unde am onoarea să fiu membru fondator, vă invită să participaţi la o dezbatere cu tema “Desfiinţăm sau păstrăm Centrul de Cardiologie Craiova?”

Evenimentul va avea loc miercuri 16.02.2011, ora 13.00, în “Sala Coloanelor” din Craiova, str. Calea Unirii nr. 26. Dezbaterea va fi onorată de prezenţa prof. univ. dr. Dan Dominic Ionescu.

Lupta anticoruptie între ipocrizie şi neputinţă

Vă ofer spre lectură un articol despre corupţia din România pe care l-am publicat în comunitatea virtuală ZIARE.COM

***

Lupta anticoruptie intre ipocrizie si neputinta

Spectacolul luptei anticoruptie ne ofera in aceste zile trei momente deosebit de importante, atat prin semnificatie, cat mai ales prin consecinte. Primul moment este constituit de arestarile in masa operate in vamile romanesti. O veche stare de infractionalitate caracterizata prin faptul ca in vamile romanesti se da "spaga" si se face trafic ilegal de bunuri si persoane. Aceasta stare de infractionalitate a devenit o "cutuma romaneasca", cunoscuta de toti cei care ne-au trecut granita in ultimii douazeci de ani si a ajuns in cele din urma la urechile oficialilor guvernamentali de la Bucuresti, treziti din surzenie dupa ce intrarea Romaniei in spatiul Schengen a fost amanata. (citeşte articolul integral aici)

Moştenirea Mitropolitului Bartolomeu Anania

Sursa: Ziare.com

Am lasat sa treaca mai multe zile peste tristetea care m-a cuprins la moartea mitropolitului Anania. Mi-am pastrat puterile pentru rugaciune. Scriu acum cateva randuri intelegand ca plecarea la Dumnezeu a parintelui nostru Anania reprezinta sfarsitul unei epoci.

Istoria primeste in paginile sale faptele celui mai important ierarh ortodox marturisitor al jertfei preotimii ortodoxe romane in inchisorile comuniste, iar in Sfantul Sinod al Bisericii noastre nu se va mai ridica pentru multa vreme un glas atat de ferm si de curajos intru apararea ortodoxiei in manifestarea ei curata, neatinsa de "modernizare" sau "talibanism". (articolul integral aici)

Radu Preda: „ÎPS Bartolomeu îşi dorea o Biserică liberă de corupţie”

Un interviu realizat de jurnalistul Mihnea Măruţă şi publicat pe Impactnews.ro

Sursa: Blogul scriitorului creştin Răzvan Codrescu - aici -

"Ştia să asculte, să fie fermecător, să vibreze la soarta celor năpăstuiţi, să încurajeze pe cei de valoare, să iubească şi să respecte omul”, astfel îl descrie teologul Radu Preda pe cel căruia a avut şansa de a-i fi ucenic şi prieten – Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. L-am rugat pe Radu Preda, director al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase, să analizeze moştenirea spirituală şi instituţională a mentorului său, precum şi speculaţiile privind viitorul Mitropoliei Clujului pe care le-a stârnit trecerea ÎPS Bartolomeu la cele veşnice. (Mihnea Măruţă)

Mihnea Măruţă: Care sunt principalele modificări pastorale şi administrative introduse de ÎPS Bartolomeu în cei 18 ani în care a fost Arhiepiscop al Clujului?

Radu Preda: Venirea, la începutul anului 1993, a Arhiepiscopului Bartolomeu la Cluj a coincis, la propriu, unui capitol cu totul nou în viaţa eparhiei. Acest lucru are mai multe cauze. Înainte de toate, să nu uităm că, urmându-i vrednicului Arhiepiscop Teofil – cel care a îndurat cu stoicism creştin deceniile de ingerinţe şi grosolănii ale comunismului, reprezentat în teritoriu de personaje abjecte, gata să se folosească de slăbiciunile slujitorilor Bisericii pentru a întinde mai bine plasa controlului de stat asupra societăţii –, Arhiepiscopul Bartolomeu era, practic, primul ierarh post-comunist al eparhiei. Altfel spus, pastoraţia lui a fost pusă explicit sub semnul libertăţii regăsite după căderea dictaturii.

Apoi, tocmai datorită acestei libertăţi, Arhiepiscopul Bartolomeu a avut posibilitatea de a deschide noi canale de comunicare ale Bisericii cu lumea: a refondat practic revista Renaşterea, întemeiată de Episcopul Nicolae Ivan imediat după unirea din 1918 şi înfiinţarea episcopiei ortodoxe de la Cluj, a dat un suflu nou editurii şi a organizat postul de radio omonime. Tot ca pe un fruct al libertăţii am putea interpreta deschiderea către dialogul inter-confesional cu Biserica Evanghelică din Wuerttemberg (Germania), dar şi către dialogul, nu mereu acceptat ca atare, cu fraţii greco-catolici.

Legat de acest ultim aspect, să ţinem cont de temperatura emoţională foarte ridicată a primilor ani după 1990, de formula fără compromisuri a lui restitutio in integrum, de retorica exclusiv acuzatoare a greco-catolicilor la adresa ortodocşilor, a căror jertfă în comunism era pur şi simplu negată în numele unui bizar şi necreştin monopol asupra suferinţei, de puseurile naţionaliste, mai ales la nivel politic, de amestecul de planuri şi, de ce nu, de lipsa de soluţii a Bisericii Ortodoxe ca atare în faţa unei astfel de situaţii. 

Orice se poate spune, dar, în acele vremuri tulburi, Arhiepiscopul Bartolomeu nu a incitat la violenţă, nu a încurajat extremele, de orice fel. Mai mult, tot legat de fraţii greco-catolici, a restituit de bunăvoie biserica “Bob”, tocmai pentru că nu putea sluji în Catedrală în timp ce ei stăteau afară, în piaţa de lângă “Sfântul Mihail” [biserică romano-catolică situată în centrul Clujului – n. M.M.]. Sigur, ar mai fi multe de spus doar despre acest capitol. Ce doresc să semnalez aici este tocmai existenţa unor nuanţe care interzic oricărui om de bună credinţă să facă apel la imagini caricaturale, să simplifice realităţi complicate oricum de la sine. 

Referitor la suflul pastoral nou adus de Arhiepiscopul Bartolomeu la Cluj, aş mai aminti de ordinea şi transparenţa introduse în procesul de selectare şi promovare a clerului, de înfiinţarea şi reînfiinţarea mânăstirilor, de articularea unei impresionante reţele de instituţii filantropice, de procesul (nu lipsit de dramatism) de ridicare a Arhiepiscopiei la rangul unei Mitropolii, de grija faţă de elevii şi studenţii merituoşi, dar fără resurse materiale, fapt vizibil în zecile de burse date până acum de Fundaţia “Mitropolitul Bartolomeu” etc.

M.M.: Care dintre proiectele lansate de ÎPS Bartolomeu în Mitropolia Clujului e imperios să fie continuate de succesorul său? 

R. P.: Toate! De la revista Tabor la proiectul artistic-teologic de la biserica parohială “Schimbarea la Faţă”, de la aşezămintele filantropice la corectitudinea administrativă de zi cu zi.

M.M.: În perspectiva reunirii Sfântului Sinod, se vorbeşte inclusiv despre eventualitatea refacerii Mitropoliei Ardealului, adică desfiinţarea actualei Mitropolii clujene. Ce şanse acordaţi acestei posibilităţi şi ce reacţii locale credeţi că ar stârni o asemenea decizie a Sfântului Sinod? 

R. P.: Chiar dacă geneza Mitropoliei Clujului cuprinde şi elemente dramatice, aşa cum am amintit, a pune problema desfiinţării sau reducerii ei la o formă fără fond (de genul unui titlu ad personam) trădează nu doar lipsa unei minime sensibilităţi pastorale, cât mai ales o plăcere suspectă de “răzbunare”. Gestul înfiinţării Mitropoliei la Cluj, după alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Sibiu, s-a dorit un semnal de alarmă, niciu nul dintre ierarhii ardeleni nevotând pentru cel care ar fi trebuit să le fie mitropolit, adică superior direct [Radu Preda se referă la ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului – n. M.M.]. Adică este o chestiune de reprezentativitate şi comuniune pe care nici Statutul actual al BOR, revizuit din temelii, nu a rezolvat-o. 

Se poate discuta eventual despre o reaşezare echilibrată a graniţelor canonice, dar în nici un caz despre desfiinţare. Ar fi un gest care ar ofensa pe clujeni şi ar demonstra că duhul politicianist, al puterii de dragul puterii, fără grija faţă de binele comun, începe să pună stapânire şi peste slujitorii Bisericii noastre majoritare. La urma urmelor, nu numărul de kilometri pătraţi dă importanţă unei eparhii sau unui ierarh. Arhiepiscopul Bartolomeu a fost o voce de autoritate şi înainte de a fi mitropolit, ba, aş spune, cu mult înainte de a fi hirotonit episcop. Ceea ce contează este măreţia, nu mărimea, calitatea, nu cantitatea!
 

M.M.: Moartea ÎPS Bartolomeu redeschide separaţia dintre tradiţionalişti şi ecumenişti? 

R. P.: Cine sunt aceştia? Recursul insistent la astfel de categorii în mass-media de la noi este cel puţin problematic, dacă nu chiar profund inadecvat pentru viaţa eclezială. Legat de opera pastorală a Mitropolitului Bartolomeu, în ce categorie intră el? A avut relaţii ecumenice excelente cu protestanţii germani, a deschis drumul unui artist catolic de talia lui Marko Rupnik, artistul papilor Ioan Paul II şi Benedict XVI, s-a înţeles admirabil cu episcopul greco-catolic Florentin, a întreţinut un exemplar dialog cu laicatul, cu oamenii de litere şi de cultură, a continuat şi amplificat tradiţia concertelor inter-confesionale de colinde, a pledat pentru o Ortodoxie pe cât de deschisă, pe atât de fermă, a condamnat decăderea morală, activitatea necinstită sufleteşte a sectelor profitând de naivitatea sau sărăcia oamenilor, a ţinut clasa politică la o distanţă respectuoasă – în care dintre cele două categorii intră toate acestea? Tradiţionalism? Ecumenism? Sau în amândouă şi, de fapt, în nici una?

A treia cale este, după mine, răspunsul adecvat. Măcar şi pentru simplu fapt că nu poţi fi ecumenic, deschis dialogului, dacă nu îţi cunoşti Tradiţia. Demnitatea nu exclude dialogul aşa cum grija faţă de propria turmă duhovnicească nu exclude solidaritatea cu alţi creştini. Tradiţionalismul, aşa cum îl înţelegea Mitropolitul Bartolomeu, nu se confundă cu bădărănia extremiştilor, aşa cum nici ecumenismul nu este sinonim cu relativismul confuzilor. În acest sens, sunt cât se poate de sugestive cazurile Nicolae Corneanu şi Sofronie Drincec [Mitropolitul Banatului, care s-a împărtăşit la o liturghie greco-catolică, respectiv Episcopul Oradiei, care a concelebrat alături de un ierarh greco-catolic – n. M.M.]. 

M.M.: Care consideraţi că este moştenirea majoră pe care o lasă ÎPS Bartolomeu Bisericii şi României? 

R. P.: A fost un iubitor ardent al libertăţii, trăind-o din plin şi plătind enorm pentru ea. În plină epocă interbelică, în Frăţiile de Cruce fiind, nu a putut ignora faţa cealaltă a legionarilor maturi, a celor din Garda de Fier, violenţa şi rasismul pe care le practicau. Apoi, în comunism, a fost deţinut politic pentru un ideal politic pe care nu l-a împărtăşit în întregime niciodată. A suferit pentru prezumţia de legionarism, pentru ca, plecat apoi în America, să plătească pentru prezumţia de comunism, de colaborare cu Securitatea. După 1989, a plătit, ca pe o “încununare”, pentru amândouă! 

Lecţia personală a libertăţii, atât de preţioasă şi atât de greu de obţinut, şi apoi de păstrat, a încercat să o traducă în viaţa bisericească. Îşi dorea o Biserică, referindu-ne aici mai ales la colegii lui sinodali, liberă de corupţie, de complicităţi, de angajamente subterane, adică o ierarhie capabilă să înveţe poporul credincios această lecţie a libertăţii după aproape un secol de dictaturi şi două decenii de tranziţie confuză. Îşi dorea o Biserică, ierarhie şi laicat la un loc, în stare să fie “sarea pământului”, să foreze în adâncuri, cât mai adânc, prin Liturghie şi cuvânt de învăţătură, să ajungă în cele din urmă la “apa cea vie a Ortodoxiei”. Adică să nu se mulţumească atât de uşor cu mâlul sau apa tulbure, ci să aibă curajul de a dori ceva mai mult, ceva autentic. 

M.M.: Ce v-a învăţat Mitropolitul şi numai el? 

R. P.: Multe. De la asumarea până la capăt a propriilor decizii, cu riscurile de rigoare, la dorinţa de a fi înconjurat de oameni mai buni de la care să poţi învăţa, din a căror existenţă să iei imbolduri pentru propria ta viaţă. Îmi rămâne sentimentul de a fi trăit o prietenie (ce cuvânt straniu pentru mediile noastre bisericeşti obşnuite doar cu raporturi ierarhice, de forţă!), inegală ca vârstă şi anvergură, cu un om care ştia să asculte, să fie critic, dar să şi primească (mai greu, dar primind!) criticile, mai ales pe cele întemeiate, să îşi ceară scuze pentru eventualele excese de autoritate sau pentru procesele de intenţie, să fie fermecător, amfitrion perfect, fără să monopolizeze discuţia şi fără să îşi domine musafirii, să vibreze la soarta celor năpăstuiţi, să facă gesturi discrete de filantropie personală, să încurajeze pe cei de valoare, să se distanţeze de mediocri sau de cei lipsiţi de caracter (e adevărat, nu de toţi!), să se mire de frumuseţile naturii, să guste fără exces bucuria vieţii, să iubească şi să respecte omul. 

M.M.: Puteţi să-mi povestiţi, pe scurt, o amintire dragă care vă leagă de ÎPS Bartolomeu?

R. P: Poate şi datorită apropierii în timp, ultima amintire, chiar dacă nu este şi cea mai plăcută în întregime, este şi cea mai pregnantă. Zilele petrecute în spitalul din Viena au fost presărate de dialoguri şi mai ales de câteva replici memorabile, dintre care cea că se simte fără teamă în faţa morţii, sau îndemnul adresat celor de faţă de a continua, de a merge mai departe, îmi răsună cu putere. 

Vlădica Bartolomeu Anania a plecat la cer - Mesaje de condoleanţe

Preafericitul Părintele nostru Patriarh Daniel a declarat la Radio Renaşterea (Cluj):

Cu mare tristeţe am aflat trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în seara aceasta. Considerăm că este o mare pierdere pentru Biserica noastră şi pentru spiritualitatea românească, deoarece Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a fost un apărător al credinţei ortodoxe şi un locomotor al spiritualităţii româneşti. A îmbinat credinţa şi cultura într-o armonie roditoare. A arătat experienţa vieţii în ţară şi străinătate. Avea un spirit misionar foarte accentuat şi un dinamism deosebit. În mod cuprinzător a găsit întotdeauna, cu toate că vârsta era înaintată, metode noi de pastoraţie şi se adapta la evoluţia societăţii în aşa fel încât Biserica să fie recunoscută şi respectată prin hotărârile ei, dar mai ales prin activitatea ei şi mă refer aici în primul rând la folosirea mijloacelor moderne de comunicare în masă pentru a răspândi cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, noi considerăm că în Împărăţia Cerurilor va fi în compania sfinţilor autori ai Sfintei Scripturi, ai Sfinţilor Prooroci, ai Sfinţilor Apostoli pentru că a lucrat cu multă osteneală la traducerea şi diortosirea Sfintei Scripturi. Exprimăm condoleanţele noastre pentru întreaga Arhiepiscopie a Vadului, Feleacului şi Clujului şi pentru întreaga Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii!

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a plecat la cer, de fapt, s-a născut în Cer, cum au spus cei vechi. A fost un uriaş şi rămâne un uriaş, un uriaş pentru că a reuşit să îmbine ceea ce puţini, foarte puţini reuşesc să facă: o credinţă de cremene în Dumnezeu, o cultură imensă şi o capacitate uimitoare de a sluji Biserica şi neamul. Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, numai cheamă la luptă. Vocea lui nu mai are posibilitatea să creeze împotriviri. Dar dacă vocea lui numai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum. De fapt, vocea lui nu se va mai manifesta de acum, decât prin rugăciune, rugăciune în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Zic aceasta pentru că am sentimentul lăuntric că după o viaţă de luptă aprigă, Mitropolitul Bartolomeu a ajuns la tărâmul păcii. Şi Dumnezeu, în Împărăţia Sa, l-a primit cu braţele deschise. Rugăciunea lui devine vocea lui, glasul lui, care din înălţimea Cerului va răsuna de acum şi mai puternic.

Mitropolitul Bartolomeu a plecat la Cer, deja l-a întâlnit pe Patriarhul Iustinian, pe Patriarhul Teoctist, pe Mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe părinţii lui, cei care i-au fost foarte dragi. Ne priveşte împreună cu aceştia din înălţimea Cerului şi ne cere nouă, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi, să mergem pe drumul pe care ei l-au bătătorit, iar Mitropolitul Bartolomeu a avut un drum frumos, un drum adânc, un drum înălţător. A mers pe el cu dreptate, a mers pe el cu credinţă, a mers pe el cu îndrăzneală mărturisitoare a valorii Bisericii Ortodoxe şi a valorii neamului românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Credinţa în înviere, în Domnul cel mort şi înviat îi ajută, în primul rând, pe ardeleni şi pe români, în genere, să trecem peste acest moment şi credinţa în Dumnezeu ne ajută să ne ancorăm în nădejdea că vocea marelui Mitropolit Bartolomeu nu este stinsă, prin rugăciune vocea lui devine mai puternică. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei
 

Cu mare regret am primit vestea nefericită a trecerii la Domnul a venerabilului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitului acad. dr. Bartolomeu Anania. A fost un om deosebit, cu veritabile calităţi culturale, artistice şi bisericeşti, un om care a slujit Biserica cu devotament, cu credinţă şi cu multă înflăcărare, un adevărat păstor care şi-a pus viaţa pentru turma sa, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos. A fost un mitropolit care, ales de Dumnezeu, şi-a făcut datoria cu multă evlavie, întotdeauna chivernisind ceea ce este bun şi bineplăcut oamenilor şi credinţei noastre ortodoxe. L-am cunoscut în urmă cu multă vreme şi am ascultat cu multă atenţie cuvântările, predicile şi omiliile sale şi de fiecare dată am simţit că în cuvântul său păstoresc era un om sincer, corect şi concret. Pentru aceasta, vorba sa avea puterea Duhului Sfânt, care întotdeauna zideşte.

Ne va lipsi în mod sigur din viaţa şi din activitatea noastră. Mulţumim lui Dumnezeu că ni l-a dăruit ca model şi totdeauna ne va îndruma chipul său cuvios, apostolic şi misionar. Îi vom purta exemplul, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13, 7). Veşnică să-i fie pomenirea!

LEUL ÎN IARNĂ AL ARDEALULUI ORTODOX

Articol de Răzvan Codrescu
Sursa: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/02/leul-in-iarna-al-ardealului-ortodo.html

 În seara zilei de 31 ianuarie (ora 19.25), la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, s-a curmat aventura pămîntească a vlădicăi Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania, slujitorul fără preget al lui Dumnezeu şi al Limbii Româneşti. Pe 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, dar voia dumnezeiască a fost să-i ridice mai din vreme crucea suferinţei şi să-l adauge în plină iarnă la neamul lui cel adormit.

Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii.

Sigur că, în anii primei tinereţi, drumul vieţii “călugărului Anania” s-a intersectat, ca al aproape întregii lui generaţii, cu complexul şi controversatul “fenomen legionar”, mai ales prin intermediul Frăţiilor de Cruce, dar tînărul scriitor şi monah n-a fost nici membru fanatic al Legiunii şi nici propagandist ulterior al ideilor legionare, ci doar un creştin cu firească atitudine anticomunistă, lider aproape legendar al protestelor studenţeşti de la Cluj din 1946, iar după aceea client al temniţelor comuniste (unde i s-a pus teribila etichetă – în mare măsură abuzivă – care avea să-l urmărească în viaţă şi în moarte). Iar ca fost deţinut politic, sigur că a avut de-a face în fel şi chip cu Securitatea, atît în anii de închisoare, cît şi după aceea. Este cazul tuturor foştilor deţinuţi politici, care constituie o categorie aparte, ca victime directe şi predilecte ale terorii. Aceştia s-ar cuveni judecaţi – într-o lume a oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar nu a bestiilor vorbitoare – cu alte criterii decît cei care n-au luat în viaţa lor o bîtă pe spinare, ci au acceptat compromisuri doar din dorinţa de a se pune bine cu puterea şi a profita de pe urma oportunismului cinic sau laş. S-a speculat mult despre “misiunea” pe care “călugărul Anania” ar fi avut-o din partea Securităţii în anii cît a stat în America, dar faptele arată că n-a făcut rău nimănui – nici episcopului Trifa, nici structurilor bisericeşti de acolo, nici altcuiva. Ba mai mult, a băgat frica în securişti că, dacă nu-l vor lăsa în pace cu presiunile lor, va da totul în vileag în presa americană. Securitatea va fi avut planuri cu el, dar pur şi simplu “n-a mers”. Iar astăzi la C.N.S.A.S. sînt vreo 11 dosare ale sale, dar numai dosare de urmărire, care mai degrabă îl onorează decît să-l înjosească (aşa cum probabil că şi-ar dori, cu instinctele lor impure de trepăduşi senzaţionalişti, fîrţîngăii şi piţipoancele maidanelor noastre “mediatice”).

Sînt cu totul alte lucruri – esenţiale şi incontestabile – care s-ar cădea ştiute şi mărturisite despre cel căruia în tîrziul vieţii i s-a spus “Leul Ardealului”: că este unul dintre marii scriitori creştini români ai secolului XX (poet, dramaturg, prozator), tălmăcitor al Bibliei şi cărturar bisericesc, monah de la 20 de ani, arhiereu autoritar (şi la un pas – fără a şi-o dori cu tot dinadinsul – de a fi fost chiar Patriarhul României), vajnic luptător anticomunist şi fost deţinut politic, paznic nezdruncinat al Ortodoxiei şi al tradiţiilor naţionale. Informaţii mai detaliate despre viaţa şi opera sa se pot găsi inclusiv pe acest blog, sau – postate mai de curînd – pe blogul prietenului Claudiu Târziu (care a realizat cu vrednicul arhiereu şi două interviuri memorabile – poate cele mai bune care i s-au luat vreodată).

Eu unul l-am socotit şi îl socotesc pe Înaltul Bartolomeu drept cel mai experimentat şi mai prestant arhiereu postdecembrist al Bisericii mele şi mi-ar fi plăcut să-l văd în ultimii săi ani pe scaunul patriarhal, avînd în vedere şi faptul că merituosul mitropolit Daniel oricum ar fi ajuns patriarh după aceea, fiind limpede că n-avea vreun concurent hotărît şi redutabil în generaţia sa. Ar fi fost frumos ca imediat după greu încercatul Părinte Patriarh Teoctist, să vină în fruntea Bisericii, fie şi doar pentru puţini ani, tot un om din aceeaşi generaţie, dar cu alt „traseu”, din ceata nu puţin numeroasă a răscumpărătorilor de vremuri, luptător împotriva ateismului comunist, prigonit pentru Hristos, scriitor şi cărturar de seamă, şi acesta să predea ştafeta generaţiei următoare, în numele şi în duhul martirilor crucii din Gulagul românesc. Sînt şi voi rămîne încredinţat că Înaltul Bartolomeu ar fi fost un patriarh cum n-am mai avut pînă acum şi cum poate nici nu vom avea vreodată, căci oameni de forţa şi înzestrarea sa nu se nasc în fiecare generaţie şi nu sînt experienţial repetabili. Din grabă interesată sau din alte pricini (aici oficialii Patriarhiei m-ar trage de mînecă, şoptindu-mi doct: „Duhul Sfînt!”), n-a fost să fie aşa. În orice caz, a-l preţui pe unul (Dumnezeu să-l ierte) nu înseamnă a-l dispreţui pe celălalt (Dumnezeu să-l ţină), aşa cum, dacă îmi aleg drept patron spiritual un anume sfînt, nu înseamnă că-i desconsider pe ceilalţi sfinţi. Honni soit qui mal y pense!

Azi, omul unic şi irepetabil nu mai e printre noi. În ce ne-a rămas nepervertit, îl plînge Ardealul şi toată ţara. Ce va fi în urma lui? Îşi va asuma Sf. Sinod al B.O.R. imaginea publică a slăbiciunii versatile şi va reface Mitropolia Ardealului după cum a fost înainte de 2006, dîndu-i mitropolitului de la Sibiu satisfacţia de a recupera acum ceea ce a pierdut atunci? Are vreo şansă la scaun – fie el mitropolitan sau doar arhiepiscopal – P. S. Irineu, vicarul de la Cluj pe care răposatul mitropolit şi l-ar fi numit succesor, cu limbă de moarte? Va scăpa P. S. Ioan Selejan (favorit, se pare, al celor din Deal) de crucea Covasnei şi Harghitei? Un lucru e cert: oricine şi în orice variantă i-ar urma în scaun, nu-i va fi deloc uşor să se măsoare cu umbra marelui răposat şi să dea impresia că acesta ar fi lăsat în urmă un gol mai mic decît a lăsat de fapt. Ceea ce rămîne deocamdată de sperat este că nu ne-am pervertit şi n-am decăzut într-atît încît să confirmăm româneşte proverbul că “de leul mort îşi bat joc pînă şi iepurii”… 

Deocamdată să-l petrecem cu toată cuviinţa pe ultimul drum şi să ne rugăm pentru pacea sufletului său. Şi ca Dumnezeu să ne facă vrednici de dreapta lui pomenire.

 * * *

Mitropolitul va fi înmormîntat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, joi 3 februarie, ora 12.00. Dumnezeu să-l odihnească.

Vlădica Bartolomeu s-a mutat la Domnul

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului 

Comunicat de presă

Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunță că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 1925, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, și-a început călătoria spre Împărăția Cerurilor. 

Decesul a survenit la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfințitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecțiuni care i-au marcat ultima perioadă de viață. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu. Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii Săi. Dumnezeu să îl odihnească în pace și pe toți cei îndurerați să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!

Permanența Consiliului Eparhial

* * * 

VALERIU ANANIA 

(18 martie 1921 - 31 ianuarie 2011)

Cronologie

1921, 18 martie:

în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea, se naşte Valeriu Anania, fiul lui Vasile şi al Anei, născută Mărgăritărescu.

1927-1933                  

– urmează şcoala primară în comuna natală.

1933-1941                  

– este elev al Seminarului Central din Bucureşti.

– în clasa a doua de seminar, are loc întâlnirea cu Anton Holban, profesor de limba română, în care va găsi sprijinul şi îndrumarea necesare pentru formarea viitorului scriitor şi om de cultură.

1935                           

– debutează, poetic, cu versurile Pământ şi cer, în revista teologică „Ortodoxia“. Va colabora, în decursul vremii, la alte reviste de teologie: „Biserica Ortodoxă Română“, „Studii Teologice“, „Mitropolia Olteniei“/ Craiova, „Glasul Bisericii“, „Telegraful Român“/ Sibiu, almanahul şi revista „Credinţa“/ Detroit, „Renaşterea“/ Cluj-Napoca, „Vestitorul Ortodoxiei“, „Deisis“/ Regensburg, „Candela Moldovei“/ Iaşi ş.a.

1937                           

– debutează, publicistic, cu articolul Camaradul Anton, în revista „Vremea“. Mai târziu, va colabora şi la alte multe reviste de cultură: „Dacia rediviva“, „Convorbiri literare“, „Gazeta literară“, „Gândirea“, „Tribuna“, „Amfiteatru“, „Caiete critice“, „Ateneu“, „Albina“, „Luceafărul“, „Magazin istoric“, „Destin“/ Madrid, „Revista de istorie şi teorie literară“, „Vatra“, „Steaua“. „Scara“ ş.a.

1938                           

– 26 noiembrie: debutează, dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri Jocul fulgilor, în regia lui Atanasie Mitric. Aceeaşi piesă, adaptată pentru decor de Eugenia Brebenaru, e reprezentată pe scena Operei Române în februarie 1939. Piesă nepublicată.

1939                            

– 11 mai: cu concursul lui Nicolae Iorga, o trupă de amatori îi joacă piesa în versuri La furcărie, pe scena Teatrului Ligii Culturale, în regia autorului. Piesă nepublicată.

1940                           

– martie: Teatrul „Studio Naţional“ din Bucureşti îi reprezintă poemul dramatic Dochia, în regia lui Nicolae Kirilov. Piesă nepublicată.

1942                           

– 2 februarie: intră în monahism la Mânăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu.

– 15 februarie: este hirotonit ierodiacon; în peregrinările prin ţară, va fi ierodiacon la Mânăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.

– primăvara: îl cunoaşte pe Tudor Arghezi, căruia îi va fi apropiat vreme de un sfert de secol.

1942-1943                 

– urmează cursuri de diferenţă şi îşi ia bacalaureatul la Liceele „Dimitrie Cantemir“ şi, respectiv, „Mihai Viteazul“.

1943                           

– iulie: la Sibiu, îl cunoaşte pe Victor Papilian.

1941-1948                 

– urmează studii superioare de Teologie la Bucureşti, Cluj şi Sibiu; este absolvent al Academiei Teologice „Andreiane“ din Sibiu.

1945-1946                 

– studii incomplete de medicină la Sibiu şi Cluj şi de muzică instrumentală la Cluj. Aici, frecventează şi participă activ la cenaclul literar al lui Victor Papilian, reactivat – după întoarcerea din pribegie a Universităţii clujene – în casa protopopului ortodox Florea Mureşanu; îl cunoaşte pe dramaturgul Ion Luca, căruia îi va fi foarte apropiat între anii 1951-1955, pe când Ion Luca locuia la Vatra Dornei.

1946                           

– în Cluj, la o şezătoare literară, îl ascultă pe Gala Galaction – preotul Grigore Pişculescu –, pe care-l va reîntâlni ceva mai târziu la Bucureşti.

– iunie: student al Universităţii din Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc "Petru Maior", conduce greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă. Urmează un lung şir de arestări.

– este expulzat din Cluj.

1947                           

– iulie-decembrie: este stareţ al Mânăstirii Topliţa.

– iarna: la Cluj, îl cunoaşte pe Lucian Blaga.

1948                           

– toamna: la Mânăstirea Bistriţa vâlceană îl cunoaşte pe Patriarhul Justinian, căruia îi va fi colaborator apropiat timp de peste 25 de ani.

1948-1949                 

– ocupă funcţia de intendent al palatului patriarhal.

1949-1950                 

– este inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc.

1950-1951                 

– asistent al profesorului Teodor M. Popescu, la Catedra de Istorie Bisericească Universală din cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti.

1951-1952                 

– este decan al Centrului de Îndrumări Misionare şi Sociale a clerului, la Curtea de Argeş, unde predă cursuri de istorie bisericească şi omiletică.

1952                           

– îl cunoaşte pe Vasile Voiculescu.

1952-1958                 

– este director al bibliotecii patriarhale.

1956                            

– 14 august: moare Victor Papilian.

1958                           

– este condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinei sociale“; închis la Securitate, Jilava, Piteşti şi Aiud; eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere.

1962-1964                 

– în detenţie, la Aiud, sub prohibiţia hârtiei şi creionului, „scrie” pe creier şi fixează în memorie piesele de teatru Steaua Zimbrului şi Meşterul Manole, precum şi numeroase poezii, toate însumând peste zece mii de versuri.

1963                           

– 26 aprilie: moare Vasile Voiculescu.

1964-1965                 

– este numit, din nou, director al bibliotecii patriarhale.

1965-1976                 

– funcţionează, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicaţiilor, reprezentant al relaţiilor interbisericeşti. Este membru în două comisii ale Conferinţei Permanente a Episcopilor Ortodocşi din America de Nord şi de Sud: Comisia Ecumenică şi Comisia de Studii şi Proiecte. Susţine conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor şi Honolulu. Redactor al revistei şi almanahului Credinţa şi al casetei de literatură Noi.

1966                           

– debutează, editorial, cu poemul dramatic Mioriţa, Editura pentru Literatură, Bucureşti; volumul apare cu o Predoslovie de Tudor Arghezi.

1967                           

– 14 iulie: moare Tudor Arghezi.

– 29 octombrie: primeşte harul preoţiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii; ceva mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi acordă rangul de arhimandrit. Ulterior, este distins – pe linie bisericească – cu „Crucea patriarhală“, „Ordinul Sfântului Mormânt“ al Patriarhiei Ierusalimului, „Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“ al Patriarhiei Antiohiei.

1967-1968                

– Teatrul „Barbu Delavrancea“ din Bucureşti îi pune în scenă poemul dramatic Mioriţa, regia şi scenografia fiind semnate de Marietta Sadova, Mircea Marosin şi Zoe Anghel-Stanca.

1968                           

– apare poemul dramatic în versuri Meşterul Manole, Editura pentru Literatură, Bucureşti.

1969                           

– ianuarie: poemul dramatic Mioriţa este transmis la Televiziunea Română.

– 30 martie: la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti are loc premiera poemului dramatic Meşterul Manole, în regia Mariettei Sadova; partitura muzicală e interpretată de Corul Madrigal. În turneu, piesa este jucată şi pe scene dramatice din Polonia.

– poemul Meşterul Manole e jucat la Teatrul „Casandra“, de către promoţia clasei Ion Olteanu a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

– poemul dramatic Du-te vreme, vino vreme! apare la Editura Tineretului, Bucureşti.

– este publicat volumul Păhărelul cu nectar, fantezie dramatică în versuri, pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti.

– este membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care  vizitează Bisericile Vechi Orientale din Egipt, Etiopia şi India.

1970                           

– aprilie: Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti joacă poemul dramatic Mioriţa, în regia lui Constantin Dinischiotu.

1971                           

– volumul de versuri Geneze este publicat de Editura Cartea Românească, Bucureşti.

– apare poemul dramatic Steaua Zimbrului, Editura Eminescu, Bucureşti.

1972                            

– 30 ianuarie: moare dramaturgul Ion Luca.

– la Editura Cartea Românească, îi apare volumul de teatru Poeme cu măşti, ediţie definitivă.

1973-1974                 

– Teatrul Dramatic din Baia Mare îi pune în scenă poemul dramatic Steaua Zimbrului.

1975                           

– noiembrie: poemul dramatic Steaua Zimbrului este transmis de Televiziunea Română.

1976                           

– apare volumul File de acatist, versuri, colecţia caietelor „Noi“, ediţie bibliofilă, hors comerce, Detroit.

– se publică volumul Istorii agrippine, versuri, Cartea Românească, Bucureşti.

1976-1982                 

– la Bucureşti, este directorul Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

1977                           

– 26 martie: moare Patriarhul Justinian Marina.

1978                           

– devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1979                           

– la Editura Cartea Românească, apare romanul Străinii din Kipukua.

1981                           

– ediţia a doua a volumului de versuri File de acatist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

1982                           

– la Editura Eminescu, în seria „Teatru comentat“, apare Greul pământului, o pentalogie a mitului românesc, în două volume.

– premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, pentru opera Greul pămânului.

– se pensionează şi se retrage la Mânăstirea Văratec.

1983                          

– apare volumul de memorii Rotonda plopilor aprinşi, Cartea Românească, Bucureşti.

1984                           

– volumul Anamneze, versuri, Editura Eminescu, Bucureşti.

1989                          

– Radiodifuziunea Română îi înregistrează amplul poem Imn Eminescului, dar cenzura interzice difuzarea, care va avea loc la 16 ianuarie 1990.

1990                          

– apare volumul de istorie şi exegeză iconografică Cerurile Oltului. Scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu versiuni în limbile română, franceză şi engleză.

– la Cartea Românească, apare volumul de nuvele şi povestiri fantastice Amintirile peregrinului apter.

– 24 decembrie, ajunul Crăciunului: începe munca de revizuire în limba română şi de comentare a Bibliei, începând cu textul Noului Testament, acţiune extinsă ulterior asupra întregii Sfintei Scripturi, pe o perioadă de unsprezece ani.

1991                           

– este ales preşedinte de onoare al Fundaţiei „Sf. Antim Ivireanul“ din Râmnicu-Vâlcea.

– refuză calitatea de „membru de onoare” al Academiei Române.

– colaborează la Universitatea Radio cu patru prelegeri despre Poezia religioasă română modernă.

1992                           

– îi este publicat volumul Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

– Imn Eminescului, poem în stil bizantin, este publicat la Editura Cartea Românească, Bucureşti.

1993                            

– 21 ianuarie: Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.

– 7 februarie: în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon şi prin diverse întâlniri –, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice prin păstrarea identităţii proprii.

– Noul Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, apare la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

– la aproape cinci decenii de la scriere, apare volumul de teatru Hoţul de mărgăritare, parabolă în patru acte, la Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, jucată public pentru prima dată în 1992 pe scena Teatrului din Turda. În anii următori, piesa se bucură de un succes deosebit, pe scenele din întreaga ţară.

– i se acordă titlul de membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca.

– este ales preşedinte de onoare al Fundaţiei „N. Steinhardt“.

1995                            

– apare ediţia a doua a Noului Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

– volumul de eseuri teologice şi culturale Din spumele mării. Pagini despre religie şi cultură, apare, sub îngrijirea şi cu postfaţa lui Sandu Frunză, la Editura Dacia, Cluj-Napoca.

– este publicat volumul de articole şi studii Pledoarie pentru Biserica neamului, Editura Omniscop, Craiova; ediţie îngrijită şi postfaţată de Sandu Frunză.

– ediţia a doua a volumului de memorialistică Rotonda plopilor aprinşi, Editura Florile dalbe, Bucureşti.

– la Salonul de Carte din Oradea, primeşte premiul special pentru volumul Din spumele mării.

1996                           

– Cartea lui Iov. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– volumul de memorii Clujul universitar al generaţiei 1946 în memoriile lui Valeriu Anania, e publicat la Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– apare ediţia a treia a volumului în versuri File de acatist, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– primeşte titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca.

– este ales Senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

– la Salonul Naţional de Carte din Cluj-Napoca, primeşte premiul “Cartea anului”, pentru volumul Din spumele mării.

1997                           

– apare Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

1998                           

– Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului şi regelui David. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– Cântarea Cântărilor. Versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– apare volumul Poeme alese, Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu o prefaţă de Liviu Petrescu.

– ediţia a doua a volumului Cerurile Oltului, Editura Pro, Bucureşti.

– Editura Kálvin János a Bisericii Reformate din Ungaria publică, în ediţie bilingvă româno-maghiară, Noul Testament, varianta Bartolomeu Valeriu Anania

1999                           

– Cartea Profetului Isaia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– Cartea Profetului Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– volumul de studii şi conferinţe Atitudini, Editura Arhidiecezana, Cluj-Napoca.

– ediţia a patra a poemului dramatic Mioriţa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu o Predoslovie de Tudor Arghezi şi Postfaţă de Liviu Petrescu.

– primeşte marele premiu pentru poezie al Festivalului Internaţional de Poezie “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.

2000                           

– este publicat volumul Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.

– Cartea Profetului Iezechiel. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– Cartea Profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Anastasia, Bucureşti.

– apare ediţia a doua a volumului de nuvele şi povestiri fantastice Amintirile peregrinului apter, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca.

– De dincolo de ape, pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

– primeşte diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia.

– de la Preşedinţia României: medalia jubiliară “Mihai Eminescu”; Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce.

2001                           

– 18 martie: este sărbătorit la împlinirea a 80 de ani, moment marcat prin tipărirea volumului omagial Logos – ediţie îngrijită de arhid. Ştefan Iloaie –, prin imprimarea CD-Rom-ului Arhiepiscopul – realizator: Radu Preda – şi prin susţinerea unui spectacol aniversar pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

– apare Apocalipsa Sfântului Ioan. Traducere, introducere şi note de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Paralela 45, Cluj-Napoca, cu ilustraţii de Albrecht Dürer.

– ediţia a doua a piesei de teatru Hoţul de mărgăritare, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca.

– la Editura Renaşterea, apare volumul Bartolomeu Valeriu Anania. In honorem şi lucrarea Introducere în citirea Sfintei Scripturi.

– în anul întâi al mileniului trei este publicată Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli. Lucrarea, tipărită deja în mai multe tiraje, se bucură de un interes cu totul deosebit din partea specialiştilor, dar nu mai puţin din partea credincioşilor, pentru noutatea de ordin teologic şi filologic pe care o aduce faţă de variantele româneşti precedente, pentru aşezarea textului într’o limbă română actuală şi mai ales pentru utilitatea celor peste 8.000 de note subsidiare menite să-i ofere cititorului căi de acces spre adevărul textului; în spaţiul Ortodoxiei româneşti, Ediţia jubiliară a Bibliei este prima versiune adnotată. Activitatea de revizuire depusă de Arhiepiscopul Bartolomeu este evaluată de către specialişti în întâlnirile ocazionate de prezentarea lucrării către publicul din Bucureşti – la Patriarhie şi Academia Română –, la Râmnicu-Vâlcea, Bistriţa, Oradea, Cluj-Napoca; la Craiova, în 2003. În anul 2004, apare Biblia – ediţia jubiliară, în format electronic pe CD.

– Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca îi acordă titlul de “Doctor Honoris Causa”

– primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

– primeşte titlul de “Cetăţean de onoare” din partea consiliilor locale Bistriţa, Râmnicu-Vâlcea, Glăvile/Vâlcea ş.a.

– premiul pentru opera omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj.

2002                           

– este publicat volumul Apa cea vie a Ortodoxiei, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, ce cuprinde cuvântări, articole şi scrisorile pastorale din anii 1993-2001 emise ca arhiepiscop al Clujului; ediţie îngrijită de Nicoleta Pălimaru şi Maria-Elena Ganciu.

– broşura Icoana patriei vâlcene este publicată de Editura Almarom din Râmnicu-Vâlcea.

– exegeza iconografică, parte a volumului Cerurile Oltului, este publicată în Germania, la Editura Sternberg, sub titlul Bilder vom Reich Gottes. Ikonen und Fresken rümänischer Klöster.

– “Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Oradea.

2003                            

– apare lucrarea Atelier biblic. Caiete de lucru – Editura Renaşterea, Cluj-Napoca –, reprezentând munca de analiză şi comparare, la Noul Testament, a diferitelor variante de text, din care a rezultat versiunea publicată în Biblia jubiliară.

– cele mai importante puncte de vedere referitoare la ultima ediţie din Sfânta Scriptură sunt cuprinse în volumul Primele mărturii despre Biblia jubiliară 2001, versiunea Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, ediţie îngrijită de arhid. Ştefan Iloaie, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca.

– prin poetul Mircea Petean, Editura Limes din Cluj-Napoca iniţiază proiectul de publicare a integralei literare Valeriu Anania; apare volumul întâi din Opera Literară: Străinii din Kipukua, cu o prefaţă de Aurel Sasu.

– primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Craiova.

2004                           

– apare lucrarea Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în diortosirea Arhiepiscopului Bartolomeu

– ediţia jubiliară a Sfintei Scripturi în format informatizat, pe CR Rom, apare cu sprijinul tehnic al Institutului de Tehnică de Calcul din Bucureşti

– Editura Limes îi publică al doilea volum din Opera Literară: Amintirile peregrinului apter, cu prefaţa scriitorului Mircea Muthu

2005                           

– primeşte titlul de cetăţean de onoare din partea conisliului local Dej

– în biserica ştefaniană, primeşte titlul de cetăţean de onoare al localităţii Vad, judeţul Cluj.

– Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR îi publică volumul consistent de exegeză – pasaj cu pasaj – a Liturghiei ortodoxe, sub titlul Cartea deschisă a Împărăţiei. O însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni.

– al treilea volum din Opera Literară: Rotonda plopilor aprinşi, cu prefaţa lui Dan C. Mihăilescu, apare la Editura Limes.

– la Editura Renaşterea sunt reeditate volumele Apa cea vie a Ortodoxiei şi Pro memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică.

2006                            

– în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005 de înfiinţare a unei Mitropolii la Cluj, iniţiativă validată de Adunarea Naţională Bisericească la 1 martie 2006, Bartolomeu Anania este instalat – la 25 martie, praznicul Bunei Vestiri –, de către Patriarhul Teoctist al României, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În lunile imediat următoare, Mitropolitul se implică concret în activitatea de dinamizare a vieţii religioase din noua structură bisericească.

– la Editura Renaşterea, apare volumul Sfintele Evanghelii după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, versiune diortosită, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli.

– prefaţat de Petru Poantă, apare volumul de Poeme, ca cel de-al patrulea din Opera Literară a lui Valeriu Anania.

– primeşte titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Iara.

2007                           

– primeşte, din partea redacţiei săptămânalului „Clujeanul”, titlul şi diploma „Clujeanul anului 2006”.

– Editura Limes îi publică piesele de teatru, care se constituie în volumele 5, 6 şi 7 din lucrarea Valeriu Anania, Opera  literară.

– primeşte titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Spermezeu.

2008                                                     

– pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca are loc Gala inaugurală a Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, instituţie ce are drept scop conferirea de burse de studiu, în ţară sau străinătate, tinerilor merituoşi, cu rezultate deosebite la învăţătură şi posibilităţi materiale reduse.  

– Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

–  Volumul omagial „Rotonda unui suflet aprins pentru Dumnezeu şi Neam”, editura Reîntregirea, Alba-Iulia, reuneşte comunicările şi referatele ştiinţifice prezentate la simpozionul naţional „Universul spiritual românesc oglindit în opera Mitropolitului Bartolomeu Anania”.

– Editura Limes îi publică volumele 8 şi 9 din lucrarea Valeriu Anania, Opera  literară, care cuprind publicistica, însoţite de o prefaţă semnată de Ovidiu Pecican.  

– Editura Polirom din Iaşi publică volumul de Memorii.

2009                           

– Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi.

–   apare la Editura Renaşterea, volumul Cuvinte de învăţătură.

–   primeşte Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Memorii.

–   Editura Polirom din Iaşi deschide seria de autor Valeriu Anania cu  volumele „Amintirile peregrinului apter” şi „Rotonda plopilor aprinşi. De dincolo de ape”.  

2010                           

– Primeşte din partea Primăriei Cluj-Napoca titlul de „Senior al cetăţii”.

– La Editura Polirom, apar romanul „Străinii din Kipukua”, volumul ”Poeme”, şi cele două volume de dramaturgie „Teatru I” şi „Teatru II”.

– La 22 noiembrie este ales membru de onoare al Academiei Române.

2011                           

– 31 ianuarie s-a mutat la cele veşnice, la Cluj-Napoca.