Prima mea noapte de Înviere ca preot. Emoţii mari, intense. Am sosit seara, în jurul orei 22.00, la smerita şi sărăcăcioasa capelă a Spitalului Judeţean. Câteva stele abia pâlpâind pe cerul întunecat mi-au zâmbit, încercând să-mi risipească temerile. Le-am zâmbit şi eu. Le-am mulţumit pentru picăturile de lumină cu care îmi încălzeau sufletul. Stelele cerului, ochii îngerilor. Cu mâinile tremurând poate din cauza frigului din capelă sau poate de emoţie, am pregătit altarul, sfântul loc unde Hristos, prin Trupul şi Sângele dăruite nouă peste milenii, avea să fie jertfit în Sfânta Liturghie, înviind apoi spre învierea noastră, „cu moartea pe moarte călcând“. Ca niciodată în cele peste şapte luni de slujire la altar, veşmintele preoţeşti mi-au părut strălucitoare şi grele, ca din aur masiv, copleşindu-mi fiinţa cu o durere adâncă şi izbăvitoare.
Am început Slujba de Înviere, iar primii paşi pe drumul cosmic al nopţii de Înviere i-am făcut alături de studentul teolog Marian, cântăreţul stranei noastre, de studentul teolog Cristinel, ajutorul meu de încredere, şi de voluntarii grupului de suport al Secţiei de oncopediatrie. Treptat, spre miezul nopţii, capela a devenit neîncăpătoare. Cei aproximativ 20 de metri pătraţi ai paraclisului de spital au oferit cu greu găzduire celor peste 60 de pacienţi, medici, asistente medicale şi prieteni sosiţi la întâlnirea cu Hristos cel Înviat. Apoi a fost ora zero a mântuirii noastre. „Veniţi de primiţi Lumina!“, am strigat, purtând crucea şi făclia de Paşti cu focul izbăvirii noastre din moartea veşnică spre viaţa veşnică. Nu ştiu dacă strigătul meu a fost clipă de eliberare sau lacrimă de bucurie.
Din întunericul capelei au răsărit către mine chipuri de oameni. Tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, chipuri purtând suferinţă, speranţă. Suflete de lumină, rătăcind în întunericul acestei lumi, căutând Lumina. Alte chipuri, sufletele celor plecaţi la Dumnezeu, au fost împreună cu mine în noaptea de Înviere. Am picurat o lacrimă pentru Oana, Ana Maria, Mădălina, Floriana, Irina, Gina, Mario Alexandru, Alexandru, pentru toţi cei care mi-au dăruit încrederea de a fi martor al suferinţei lor. Sufletele lor îmi zâmbeau. Ei gustă deja Lumina. Noi, cei rămaşi aici, în această lume strâmbă, avem de aşteptat.
Am slujit la lumina flăcărilor purtate de mâinile celor vii, oamenii pe care suferinţa şi speranţa, bucuria zilei de azi şi teama de ziua de mâine i-au adunat în capela de spital, contopindu-i într-un singur suflet, într-o singură şi binecuvântată respiraţie. Sfinţiţi de lumina flăcărilor de lumânare şi de speranţa din suflete, pereţii cu var scorojit, tavanul din beton învechit, geamurile cu rame ruginite şi icoanele din lemn ieftin ale paraclisului meu s-au transfigurat, devenind o catedrală a credinţei în Hristos. Lumina Învierii a pătruns în toţi şi în toate şi, pentru câteva clipe, noi, cei regăsiţi din rătăcire într-o capelă de spital, am gustat veşnicia, am primit şi am dăruit sărutul păcii, pacea întru Hristos. Sminteala acestei lumi căzute, lăcomia, răutatea, minciuna şi blestemul morţii în păcate au fost izgonite la marginea Universului.
„Hristos a Înviat!“, a fost strigătul de biruinţă a vieţii asupra morţii. „Adevărat a Înviat!“, a mărturisit sufletul născut în noaptea de Înviere din contopirea a zeci de suflete rănite. Atunci am înţeles că, în Lumina Lui, cu toţii suntem deopotrivă fiinţe unice şi părţi identice unite în trupul şi sufletul aceluiaşi neam. Fiinţe unice prin sufletul de lumină pe care Dumnezeu ni l-a sădit în trup, când ne zămislea în pântecele mamei noastre. Părţi identice contopite în neamul omenesc pe care Dumnezeu îl cheamă la veşnicie.
Dimineaţa, soarele micului nostru colţ de univers a răsărit peste o lume în care Lumina Învierii va fi purtată fie spre mărturisire, fie spre uitare de cei care, măcar pentru o noapte, au mărturisit că sunt Fii ai Luminii. Lupta noastră reîncepe. Război în cer, război şi pe pământ. Fiii Luminii mărturisesc Lumina, iar Fiii Întunericului se împotrivesc Luminii. Călătoria noastră spre veşnicie îşi urmează curgerea învolburată. La sfârşitul călătoriei vom afla nu moartea, ci o nouă viaţă, „căci, când vor învia din morţi, vor fi ca îngerii din ceruri!“. Hristos a Înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu