miercuri, 11 ianuarie 2012

Săptămâna în Oltenia - CREDINȚĂ ȘI DEMOCRAȚIE ÎN ANUL APOCALIPSEI MAYAȘE

Vă ofer spre lectură un nou editorial pe care l-am publicat în periodicul regional SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA, coordonat de prietenul meu, jurnalistul Mihai Firică. Rubrica mea poartă numele de Rostiri Incomode. Lectură cu folos!


ROSTIRI INCOMODE

Credință și Democrație în anul apocalipsei mayașe

În 2012, anul apocalipsei mayașe, românii, ca de altfel marea majoritate a europenilor, trăiesc sub puternica determinare a două forțe: credința și libertatea. Credința într-un Dumnezeu care ne cheamă la a ne schimba firea și implicit, la a schimba lumea. Libertatea de a fi tu însuți, de a nu te conforma unei voințe arbitrare. Interacțiunea dintre aceste forțe, atâta vreme cât ele au rămas naturale și neinstituționalizate, a dat naștere Lumii Libere și a fost izvorul acelor energii care au învins nazismul și comunismul. Societățile model care exportă permanent și insistent democrația au pierdut însă echilibrul între credință și democrație. Nori de furtună se anunță pe cerul idealului vieții în libertate.


În SUA, campania electorală din acest an va fi puternic influențată de agenda publică a marilor comunități religioase americane – evangheliștii și mormonii. Partidul Republican își ajustează permanent programul politic în conformitate cu valorile evangheliștilor, militând pentru interzicerea prin lege a avortului, limitarea imigrației, izolarea comunităților musulmane etc. Fostul senator Rick Santorum, candidat republican la alegerile prezidenţiale, promovează vehement ideea că egalitatea între oameni este un fapt deosebit de nociv, cităm: “Egalitate pentru toţi? Aşa s-a clădit cea mai măreaţă ţară din istoria lumii? Nu. Acest lucru a distrus majoritatea statelor lumii.” Concepte precum “statul bunăstării” sau “sistemul public de sănătate” sunt considerate incompatibile cu o societate întemeiată pe valorile creștine (sic!). 


Mormonii, cu șase milioane de adepți în SUA, au propria agendă publică, unul dintre obiectivele lor fiind legalizarea poligamiei. Dat fiind numărul mare și în creștere al mormonilor americani, este foarte probabilă apariția unui candidat la prezidențialele din SUA susținut de comunitatea mormonă.

Dacă în SUA este tot mai mare riscul ca fundamentalismul creștin să dobândească o periculoasă influență asupra politicului, în Uniunea Europeană încercarea de a se delimita corect credința de democrație, prin asimilarea celei dintâi, se dovedește a fi un semieșec. Vaticanul, nemulțumit de faptul că valorile creștine nu sunt explicit asumate în documentele fundamentale ale Uniunii Europene, a desfășurat permanent campanii discrete, dar deosebit de eficiente, de influențare a guvernelor din țările catolice. Drepturile homosexualilor, avortul, legalizarea drogurilor ușoare, recunoașterea drepturilor religioase pentru musulmani etc. au devenit tot atâtea motive pentru ca Vaticanul să nu susțină cu prea mult entuziasm proiectul european. 


În Rusia, acolo unde există o colaborare foarte strânsă între puterea politică și Patriarhia Rusă, sunt semne că această stare de fapt va fi în curând supusă negocierilor. Patriarhul Kiril a surprins opinia publică prin critica severă adusă atitudinii guvernului față de protestele anti-Putin: “Dacă autorităţile rămân insensibile la aceste proteste, este un semn negativ, un indiciu al incapacităţii lor de a se adapta”. Totuși, Patriarhul Kiril nu a ezitat să-i avertizeze și pe protestatari, invocând precedentul revoluţiei bolșevice din 1917: “La momentul respectiv am fost incapabili de înţelepciune şi moderaţie. Ne-am distrus ţara. Şi de ce? Pentru că oamenii care participă la manifestaţii în general fundamentate sunt folosiţi foarte abil de forţele politice care aspiră la putere”. Biserica Ortodoxă Rusă își reafirmă astfel statutul de putere superioară puterii politice vremelnice.


În România noastră, vocile profetice din Biserică sunt reduse la un piano pianissimo de discursul oficialilor bisericești. Proiectele imediate, precum construirea Catedralei Mântuirii Neamului, impun o atitudine pragmatică în relația administrației bisericești cu cel mai probabil finanțator – statul român, iar anul electoral 2012 poate oferi șansa obținerii de noi fonduri pentru monumentala construcție bisericească ce va fi umbrită doar de Casa Parlamentului. A critica erorile comise de clasa politică nu este element definitoriu în cultura organizațională a Bisericii noastre, “simfonia bizantină” fiind preferată predicii care atenționează pe mai-marii cetății că au adus sărăcia și decăderea morală asupra poporului.

Nu știu dacă 2012 va fi anul apocalipsei mayașe, dar sunt convins că vom fi martorii începutului unei noi epoci în relația dintre credință și democrație. Să sperăm că vom rămâne liberi.

duminică, 1 ianuarie 2012

Gânduri între ani...

Mă despart de 2011 ca de un înger. Un înger al Luminii. 2011 a fost un an în care Dumnezeu mi-a dăruit bucurii, iertându-mi greșelile și judecându-mă cu mila Lui. 

2011 a fost un an binecuvântat pentru slujirea mea de preot în spital. Am văzut minuni - prunci salvați de sub aripa morții, tineri întorși la viață prin mila lui Dumnezeu, oameni regăsindu-L pe Hristos, la ceas de boală și de chinuri. Am rămas la căpătâiul Mădălinei în secția de Terapie Intensivă și am văzut puterea vindecătoare a lui Dumnezeu care i-a iertat adolescentei greșeala și a chemat-o la viață din bezna morții. Am spovedit tinere rănite de fapta întunecată a suicidului, dar salvate de îngerul dumnezeiesc cel păzitor. Am călătorit împreună cu ele spre Lumină, izgonind demonii care aduseseră cumplita ispită în calea acestor suflete fragile și rătăcite. Am văzut medici și asistente medicale slujind cu răbdare, cu milă și fără egoism, excepții în spitalele românești, dar excepții care de cele mai multe ori luminează și înving întunericul răutății. Am văzut bolnavi primind vindecare și împăcare prin credință și prin mila semenilor. Am văzut minuni și am lăcrimat...


2011 a fost anul în care m-a rânduit Dumnezeu să fiu și martorul suferinței crunte. Am rămas la căpătâiul Mariei, copila de nici 16 ani, în lupta ei cu boala cumplită a cancerului. I-am vorbit despre îngeri, i-am povestit despre moarte ca despre un somn lin cu cântări îngerești, i-am văzut chipul înseninat de apropierea clipei întâlnirii cu Hristos. Am suferit în lacrimă și rugăciune împreună cu mama al cărei fiu, într-o clipă de nebunie și supremă ispită, a hotărât să-și curme singur viața, căzând în neantul cel fără de scăpare. Am fost martorul suferinței copiilor din secția de oncopediatrie, alinându-le copilăria chinuită, prin rugăciunile mele și prin toată revărsarea de speranță pe care au dăruit-o voluntarii altarului meu acestor copii pedepsiți de păcatele părinților și neamului. Am văzut suferința și umbra zidurilor iadului și am lăcrimat...

2011 a fost o nouă lecție în slujirea mea de preot. Au fost clipe de întuneric, dar mereu și mereu, Lumina lui Hristos a risipit bezna și nu m-a lăsat să mă rătăcesc.


2011 a fost anul milei lui Hristos pentru familia mea. A fost anul în care s-a născut Andrei Vladimir, al doilea copil al nostru, un dar neașteptat, izvor de Lumină și de bucurie. Un glas de înger cântă împreună cu celălalt înger al nostru, Casiana și casa ne este plină de cântare îngerească.


2011 a fost anul în care mi-am înscris fetița, pe Casiana la școala unde va începe din toamnă să călătorească spre cunoașterea lui Dumnezeu și a Universului. Am lăcrimat privind la minune - fetița mea parcă abia ieri născută, a crescut mare și în curând va fi elevă.

2011 a fost anul în care soția mea, puiul meu Diana a primit ocrotire, credință și sănătate în clipe de grea cumpănă. O încercare îngăduită de Dumnezeu pentru păcatele noastre. O încercare la finalul căreia Dumnezeu ni l-a dăruit pe Andrei Vladimir.


2011 a fost anul în care Dumnezeu mi-a îngăduit să public a doua mea carte - Jurnal Cubanez - Amintiri din Absurdistan. O carte despre suferința și lupta unui popor - cubanezii - împotriva tiraniei. Un popor pe care l-am ajutat și eu, prin puținele mele puteri în timpul misiunii înfăptuite în Cuba, în 2009. Jurnal Cubanez - o carte care a devenit dintr-o speranță firavă, un dar pentru cititori datorită prietenilor mei jurnalistul și scriitorul Mihai Firică, inginerul dr. Ruslan Oprescu, deputatul Constantin Dascălu și profesorul Nicolae Marinescu, directorul și proprietarul Editurii Aius, unde a fost publicată cartea.


2011 a fost un an al călătoriei împreună cu Hristos, către Hristos. Îți mulțumesc, Doamne, Dumnezeul meu și cu smerenie, Te rog, Doamne, binecuvântează cu credință făptura mâinilor Tale în ceea ce Tu, Doamne, ai rânduit să fie anul 2012 - o altă lacrimă a bucuriei în Hristos picurată din viața noastră în oceanul milei Tale...