vineri, 11 noiembrie 2011

Pelerinaj la Sf. Nectarie impreună cu copiii din Secția de Oncopediatrie

Miercuri, 9 Noiembrie 2011, cu sprijinul Părintelui Gabriel Sorescu, prietenul și duhovnicul meu, preotul paroh la biserica "Sf. Nicolae-Brândușa" din Craiova - care a asigurat transportul și hrana pelerinilor, am organizat un pelerinaj la sfintele moaște ale Sf. Nectarie așezate spre închinare la Mânăstirea Radu Vodă din București, cu participarea a 15 copii și mame ale acestora aflați în monitorizare și sub tratament în Departamentul de Oncopediatrie - Secția Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență nr.1, unde slujesc ca preot de caritate. Copiii au fost împărtășiți la Sfânta Liturghie săvârșită înainte de plecarea în pelerinaj și s-au bucurat astfel atât de Trupul și Sângele Mântuitorului, cât și de o călătorie frumoasă, într-o zi senină și caldă, spre casa vremelnică a sfintelor moaște ale Sfântului Nectarie.

S-a împlinit astfel o fierbinte dorință a acestor copii, anume de a merge la Sfântul Nectarie Tămăduitorul de Cancer și a-i cere ajutorul în lupta lor cu boala cumplită. Îi mulțumim părintelui Gabriel Sorescu, întâislujitorul unei parohii sărace, poate cea mai săraca parohie din Craiova, că a oferit acestor copii o zi sfântă și binecuvântată. Nu a fost nevoie de vreo finațare europeană, de vreun proiect de asistență socială de nivel eparhial sau de vreun demers birocratic pe la ușile administrației, ci doar de o inimă plină de dragostea pentru Hristos și pentru semeni. Îți mulțumim, părinte!

Vom reveni cu amănunte despre pelerinaj.












MENȚIUNE: fotografiile nu pot fi utilizate decât cu acordul proprietarului acestui blog și conform cu legislația în vigoare privind minorii aflați în situații de necesitate.

2 comentarii:

π.Γεώργιος-Προσκυνητής spunea...

Frate sunt parintele Georgios din Corfu Grecia.M-a miscat adanc acest frumos articol.Imi dati voie sa traduc in greceste?
Doamne ajuta

Marcel Răduţ Selişte spunea...

Binecuvantati, parinte! Daca sfintia voastra crede ca este de folos, primim din toata inima sa traduceti acest articol. Va indemn sa urmariti blogul nostru pentru ca vom publica, peste cateva zile, un articol mai amplu care va cuprinde impresiile noastre, dar si ale copiilor, de la acest pelerinaj. Va multumesc si va imbratisez, al vostru frate in Hristos, preot Marcel Radut