joi, 1 iulie 2010

Călători în calea tâlharilor

Societatea românească a anului 2010 ni se înfăţişează precum o corabie găurită, o epavă condusă de un căpitan confuz şi neputincios în faţa unui echipaj format din tâlhari şi violatori care jefuiesc şi torturează călătorii a căror soartă amară le-a hotărât să se nască pe bucata de lemn plutitoare şi plină de carii numită România. În derivă şi capitulând de la orice principiu moral şi normă a bunului simţ, statul român, această corabie-fantomă rătăcitoare, se îndreaptă cu viteză accelerată către destructurare, dezagregare şi colaps. Singura lege respectată este „legea găştii”. Grupările mafiote din jurul partidelor politice se luptă pentru resursele bugetare şi fondurile europene sau pentru ce a mai rămas din economia ţării, insensibile la dezastrul din jur. Cetăţeanul român are de ales între două stări de fapt: devine torţionar, tâlhar şi se înfruptă, alături de gaşcă, din pradă sau acceptă să fie sclav pe moşia prea-puternicilor zilei. Vrei să supravieţuieşti, atunci vei fi tâlhar sau slugă la tâlhar. Românii care încă mai au caracter şi credinţă în Dumnezeu vor refuza tâlhăria sau complicitatea şi vor ajunge jertfa arderii-de-tot pe altarul păgân al celor care batjocoresc naţiunea.

Tâlhăria este un mod de viaţă pentru majoritatea politicienilor români, iar viaţa românului de rând se târăşte între statutul de victimă şi cel de complice al tâlharilor. Spectacolul de circ şi cinism oferit de clasa politică în vara anului 2010 este fără precedent. Preşedintele şi guvernul violează Constituţia în văzul lumii. Nu mai prezintă importanţă principiile şi normele stabilite în Constituţie. Interesele de partid fac legea. Preşedintele încearcă să salveze ce se mai poate salva din PDL, partidul erorilor şi deopotrivă, al ororilor. Primul ministru Boc, această tristă figură şi culme arhetipală a falimentului politic românesc, se zbate între cleştii FMI şi strânsoarea tot mai sufocantă a Preşedintelui Băsescu. În plenul Parlamentului, reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, au votat cu 321 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă” reducerea salariilor bugetarilor, dar fără bună rânduială şi fără chibzuială, ca şi când diminuarea cu 25% a unui salariu de 900 de lei ar fi acelaşi lucru cu 25% dintr-un salariu de 5000 de lei. Miniştrii cei graşi la avere, stăpâni peste palate de neam prost, au încercat să o pună de un viol în grup asupra impozitului suplimentar pe clădiri, într-o şedinţă secretă de guvern, înainte ca noile taxe şi impozite să fie publicate în Monitorul Oficial, pentru a-şi salva de la impozitare palatele ţigăneşti în care îşi trăiesc desfrâul. Acolo le stă lor mintea şi inima, la averilor murdare şi blestemate.

Cursul monedei naţionale se prăbuşeşte, atingând un minim istoric al leului, de 4,35 lei pentru un euro. TVA a fost majorată la 24%, măsură care va genera o creştere a evaziunii fiscale şi a corupţiei la cote greu de imaginat. De la 1 iulie alimentele vor fi mai scumpe cu cel puţin 5%, aşa că vom mânca mai puţin şi mai prost. Din toamnă, aproximativ 100.000 de angajaţi la stat vor îngroşa armata de şomeri a ţării. România este pur şi simplu tâlhărită şi mutilată.


Citeam în aceste zile de sminteală din Pildele lui Solomon, izvor de pace şi înţelepciune, literă a Sfintei Scripturi, singura noastră armă, întru rugăciune, în calea tâlharilor: „Fiul meu, de voiesc păcătoşii să te ademenească, nu te învoi. Dacă-ţi spun: „Vino cu noi, să ne punem la pândă, ca să vărsăm sânge, să întindem curse fără cuvânt celui neprihănit, să-i înghiţim de vii ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în mormânt.  Să punem stăpânire pe tot felul de lucruri scumpe, să ne umplem de pradă casele noastre. Fii părtaş la obştea noastră, o singură pungă fi-va pentru toţi!” Fiul meu, nu te întovărăşi cu ei pe cale, căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.” (Pildele lui Solomon 1, 10-15, 18). Răul este acelaşi, căci răul este un bine pervertit şi pervertirea este esenţa lui. Cuvintele înţelepciunii lui Solomon sunt vechi de mii de ani, dar adevărul lor este veşnic. În acest sfat al lui Solomon am aflat chipul tâlharilor vremurilor noastre şi viitorul acestor siluitori de popoare. Suntem călători în calea tâlharilor şi jertfe puterii lor, dar sfârşitul răutăţii se poate citit în averea lor şi în pecetea pusă pe sufletele lor şi ale copiilor lor. Să avem nădejde. Întunericul se va risipi şi va fi iarăşi, Lumină.

Niciun comentariu: