Despre bogăţia care nu produce bogăţie

Anul trecut, numărul mili-ardarilor în euro din România a scăzut de la opt la şase. Locurile de pe podiumul miliardarilor români erau ocupate de Ion Ţiriac, cu o avere de apro-ximativ două miliarde de euro, Dinu Patriciu, 1,6 miliarde de euro, şi Camelia şi Corina Voiculescu, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Criza a lovit şi în familia bogătaşilor români. Nu le plâng de milă. Dimpotrivă, le doresc să devină tot mai puţini, până la dispariţie. De ce? 

Să mă explic. Această „elită“ financiară a României este multiplicată la dimensiuni ceva mai reduse, la nivelul fiecărei comunităţi. Satele româneşti, cele care încă reuşesc să supravieţuiască, sunt conduse de politicienii locali, consilieri, primari, funcţionari, latifundiari, oamenii bogaţi ai comunităţii. Bogăţia lor sfidează sărăcia în care se zbat consătenii lor şi e clădită pe această sărăcie. Oraşele sunt adevărate teatre de război între grupările mafiei politico-economice care încearcă să obţină maximum de acces la fondurile publi-ce, cu minimum de efort şi legalitate. Consiliile judeţene servesc şi ele, în foarte multe situaţii, interesele firmelor controlate de bogătaşii aflaţi în spatele partidelor. Parlamentul şi guvernul sunt, din această perspectivă, o adevărată „talpa iadului“. Se poate, deci, observa că pe acolo pe unde a trecut un mili-onar român a rămas în urmă sărăcia.

Bogăţia bogătaşilor români generează sărăcie. Bogaţii noştri nu fac bogăţie în jurul lor, ci sărăcesc co-munităţile unde fac afaceri, falimentează statul. Sunt ca nişte lăcuste. Aceste averi de miliarde de euro ridicate în nici zece ani, performanţă imposibilă într-un stat cu democraţie reală, conţin în mare măsură banii noştri, banii publici. Contractele semnate cu statul, în paguba interesului public, amnistiile fiscale şi asocierea imorală dintre politicieni şi oamenii de afaceri au distrus economia românească, dar ne-au adus pe cap Topul celor 300 de români milionari în euro. Poate că printre ei se găsesc şi oameni cinstiţi, care au reuşit în afaceri datorită hărniciei şi inteligenţei. Însă, cei „reprezentativi“ sunt persoane cel puţin controversate, dacă nu chiar dovedite imorale şi pasibile de pedepse penale.

Ministrul de finanţe Vlădescu se plângea că avem prea puţini oameni bogaţi în România, care să-i poată susţine pe ceilalţi membri ai societăţii. Vă înşelaţi, domnule, amarnic vă înşelaţi! Avem prea mulţi oameni bogaţi care au acumulat averile lor prin jefuirea economiei naţionale, prin însuşirea imorală şi ilegală a banilor publici, prin coruperea şi complicitatea voastră, a politicienilor români de după decembrie 1989, indiferent că sunteţi de la PDL, PSD, PNL sau UDMR. Bogătaşii români, în majoritatea lor, şi-au făcut averile jefuind ţara. Era de aşteptat să ajungem în sărăcia cruntă în care ne zbatem astăzi.

Începând cu 1 iunie vom primi salarii şi pensii mai mici. Unii îşi merită pedeapsa. Nu-i plâng pe funcţionarii publici care au complotat cu bogătaşii români, primind mită de la ei şi dăruindu-le în schimb, contracte, avize, aprobări ilegale care au produs „găuri negre“ în bugetul statului. Nu mi-e milă de managerii de instituţii care au făcut angajări pe „şpagă“ şi nepotisme de partid şi care au falimentat administraţia publică sau companiile de stat. Nu am o picătură de lacrimă nici măcar pentru noi, preoţii, care am capitulat de prea multe ori de la misiunea slujirii noastre, acceptând să fim după chipul hâd şi urât al acestei lumi.

Mi-e milă însă de funcţionarul mărunt, de pensionarul amărât, de mamele cu copii nevârstnici, de oamenii care se zbat să supravieţuiască în această Românie care de douăzeci de ani nu reuşeşte să-şi afle sufletul şi destinul în istorie. Călăii acestor oameni nevinovaţi sunt bogaţii nemilostivi ai României, împreună cu complicii lor, politicienii şi slugile partidelor. România va rămâne pentru multă vreme de acum înainte o ţară bogată, locuită de oameni săraci şi siluită de propriii ei fii. Păcat!

***

Articol publicat în cotidianul regional Gazeta de Sud:

http://www.gds.ro/Opinii/2010-05-29/Despre+bogatia+care+nu+produce+bogatie

CONFERINŢA DE PRESĂ A FOR ŞI AFR - 19 MAI 2010

 
În conferinţa de presă organizată astăzi de Forul Ortodox Român şi Alianţa Familiilor din România a fost criticată sever clasa politică românească pentru lipsa ei de preocupare pentru viitorul românilor. Viitorul o reprezintă familia cu copii, or la noi familia este agresată din toate părţile. Clasa politică poartă principala responsabilitate, pentru că nu asigură un cadru legislativ potrivit şi pentru că dirijează fondurile greşit.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă a sintetizat excelent situaţia în care ne aflăm. “În istoriei, crizele economice au fost precedate de crize morale şi urmate, uneori, de disoluţii ale societăţilor respective. Pînă să trăim criza economică, la noi s-a instalat o gravă criză morală, ignorată, din păcate de politicieni şi nu numai.

Puterea politică, oricare a fost ea, a avut un aport substanţial la adîncirea crizei morale. De pildă, la începutul anilor 90, printre primele hotărîri ale guvernului a fost cea privind liberalizarea avoturilor. De atunci, în România se înregistrează, ca nicăieri în Europa, un raport de un avort la un nou-născut, iar în anumiţi ani un raport de 1,6 la 1.

Potrivit unui studiu făcut în clinicile de stat, preţul unui avort este mai mic decît cel real, deci preţul avortului este subvenţionat de la buget. România este ţara cu cea mai mică rată medie de viaţă din Europa. Iar rata mortalităţii infantile este cea mai mare.

Categoria persoanelor de la 0 la 14 ani este foarte redusă, din acest punct de vedere plasîndu-ne pe penultimul loc din Europa, înaintea Sloveniei. Asta ne arată că rata de îmbătrînire este foarte mare şi că în curînd nu va mai avea cine să plătească pensiile, dacă vor fi suficienţi români care să ajungă la vârsta de pensionare.

Nu în cele din urmă, guvernul a avut mai multe tentative de a legaliza prostituţia şi concubinajul.”

Bogdan Mateciuc, reprezentantul Alianţei Familiilor din România, şi Iulian Capsali, purtătorul de cuvînt al Forului Ortodox Român şi tatăl a şapte copii, au arătat că motivele de mai sus şi încă multe altele – cum sînt pornografia sau sexualitatea explicită răspîndite în publicaţii de mare tiraj şi emisiuni de televiziune, precum şi o propagandă asiduă pentru manifestările anti-familie – determină cele două organizaţii să facă un marş de protest vineri, 21 mai, începînd cu ora 17.30, pe traseul Biserica Kretzulescu – Calea Victoriei – Spaliul Dîmboviţei - Piaţa Unirii.

Partea optimistă a conferinţei a aparţinut Lianei Stanciu, mamă creştină şi om de presă, care a declarat că, în ciuda tuturor agresiunilor contra familiei, putem izbîndi cu puterea pe care ne-a sădit-o Dumnezeu în fiecare din noi. Ea a fost susţinută de soţul său, Mihai Georgescu, solistul trupei “Bere Gratis”, care a spus că fiecare om care crede în Dumnezeu are familie. Deci, credinţa va duce familia mai departe.

COMUNICAT - Apăraţi familia, salvaţi România!

Forul Ortodox Român (FOR) şi Alianţa Familiilor din România (AFR) atrag atenţia întregii clase politice că este direct responsabilă pentru gravele ameninţări şi loviturile neîncetate la care este supusă familia în România. 

Din cauza problemelor de ordin material, dar şi a celor de ordin moral şi legislativ, instituţia familiei riscă să dispară sau să se transforme într-o curiozitate inutilă în cadrul societăţii moderne. Iar în absenţa familiei româneşti solide, însuşi viitorul ţării este pus sub semnul întrebării. 

FOR şi AFR protestează împotriva preconizatei măsuri guvernamentale de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut. Această măsură descurajează serios natalitatea şi riscă să provoace încă o creştere a valului de avorturi – prin care România deja ocupă un trist loc de lider în lumea civilizată.

Potrivit studiilor demografice, populaţia din România se află într-o scădere dramatică, ceea ce face acţiunea guvernului şi mai condamnabilă, întrucît duce la îmbătrînirea populaţiei, la scăderea forţei de muncă şi de aici la consecinţe economice şi sociale grave.

Pe de altă parte, FOR şi AFR îşi manifestă îngrijorarea faţă de lejeritatea cu care autorităţile tratează fenomene deosebit de dăunătoare familiei, ca prostituţia, pornografia şi propaganda deşănţată a unor practici sexuale aberante – care iau amploare în contextul relativizării valorilor, al slăbirii credinţei şi al unei legislaţii şubrede, deloc româneşti – deci necreştine şi nereprezentative – în setul ei intim de valori.

Pe marginea acestor pericole conjugate la adresa familiei, FOR şi AFR organizează o conferinţă de presă miercuri 19 mai a.c., ora 16.00, la sediul FOR din Bucureşti, str. Vulturilor nr. 8.

La conferinţă participă, alături de reprezentanţii FOR şi AFR, şi doi invitaţi special: omul de presă Liana Stanciu şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă. 

Pe linia continuării protestului, vineri 21 mai a.c., începînd cu ora 17.30, FOR şi AFR cheamă lumea creştină, dar şi toate forţele sociale asumate la un Marş pentru Familie, pornind de la Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei, până în Piaţa Unirii.

Persoane de contact:

Bogdan Mateciuc (AFR), tel. 0745.783.125
Iulian Capsali (FOR), tel. 0722.593.033

Biserica Catolică din România denunţă nedreptatea făcută familiilor tinere

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti

Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO)
Tel. +40 21 2015411 - Fax +40 21 2015481
birouldepresa@arcb.ro
Nr. 289/13.05.2010

COMUNICAT DE PRESĂ

Biserica Catolică din România
denunţă nedreptatea făcută familiilor tinere

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti şi Asociaţia familiilor catolice „Vladimir Ghika” dezaprobă cu fermitate lipsa de consideraţie pe care Preşedintele Traian Băsescu a manifestat-o faţă de nou-născuţi în general şi faţă de familiile lor în recenta sa întâlnire cu reprezentanţi ai partidelor aflate la putere. De asemenea, ne exprimăm îngrijorarea pentru posibila adoptare, din partea guvernului, a unei decizii care să ducă la reducerea la 600 de lei a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut, începând cu data de 1 iunie a.c. Această măsură nedreptăţeşte tinerele familii care aşteaptă un copil şi le descurajează pe cele care şi-ar dori copii.

Conform rapoartelor Băncii Mondiale şi ale comisiei prezidenţiale însărcinate cu studiul demografiei, populaţia României se află în scădere alarmantă şi, în absenţa unei politici consecvente de încurajare şi sprijinire a natalităţii, ţara noastră va suferi consecinţele grave, economice şi sociale, ale îmbătrânirii populaţiei şi lipsei forţei de muncă. Mai mult, măsura propusă de guvern va încuraja creşterea numărului de avorturi într-o ţară care se află deja pe un loc fruntaş în Europa în privinţa uciderii pruncilor în pântecul mamei.

Măsura propusă de guvern va conduce societatea românească într-o situaţie asemănătoare celei relatate de Evanghelia după Matei, în care regele Irod cel Mare voia să-l cunoască pe Pruncul Isus de-abia născut nu pentru a-L ocroti, ci pentru a-L ucide, ajungând astfel la masacrarea tuturor pruncilor de „la doi ani in jos” (Mt 2,16). 

De aceea, ne exprimăm dezacordul şi îngrijorarea faţă de o asemenea măsură financiară care ar zdruncina echilibrul şi aşa fragil al familiei româneşti în privinţa conceperii unei noi vieţi. Prin aceste măsuri, se atentează la viitorul ţării.

Pr. Ieronim Iacob
Purtător de cuvânt al ARCB
Tel. 0733.785.554
Email: prieronim@tiscali.it

Moscova - Ziua Victoriei 2010

PARTEA I

PARTEA II

Creştinul – revoluţionar sau mărturisitor? (1)

Societatea contemporană se află într-o criză profundă. Vectorul politic insistă asupra cauzelor economice ale acestei crize. Legile economiei de piaţă ar funcţiona mecanic, peste voinţa fiinţelor umane care compun „miezul” societăţii capitaliste globale şi globalizante. Un fel de „fatalism economic” încearcă să explice mecanismele care au generat criza. Individul nu este liber şi deci, nici responsabil. Muncitorul exploatat, funcţionarul încorsetat de birocraţia căreia îi slujeşte sau micul patron aflat în concurenţă cu marile corporaţii nu sunt liberi să-şi transforme viaţa, depăşindu-şi condiţia socială. Ei pot face aceasta doar în măsura în care pot înţelege şi utiliza – manipula? – legile „obiective” ale economiei de piaţă în folosul propriu. Altfel – şi de cele mai multe ori – proletarul, micul proprietar rămân neputincioşi. Marele capitalist, bancherul, industriaşul, arendaşul, politicianul nu sunt răspunzători de crizele ciclice provocate în sistem. Aceleaşi legi „obiective” au provocat criza. Marele capitalist, deşi aflat în vârful piramidei sistemului, este condiţionat de sistem în manifestările sale de „actor economic” şi astfel, lipsa lui de libertate se va traduce prin lipsa lui de responsabilitate pentru faptele comise în plan economic.

 

Totuşi, aşa cum afirma Matei Dobrovie în articolul „Criza emoţională globală” publicat în „Dilema Veche” nr.300 / 2009 „puţini sînt cei care înţeleg că în spatele cauzelor economico-financiare ale crizei actuale se află motivaţii umane. Palierul economico-financiar nu poate fi privit în abstract, fără a lua în calcul motivaţiile şi acţiunile actorilor individuali. (...) Criza emoţională este o reflecţie a unor populaţii, a unor indivizi în căutare, în căutare de nici ei nu mai ştiu ce. Societatea de consum nu mai poate să le ofere şi nu le-a oferit niciodată decît o fericire iluzorie. Puterea lui „a avea” sau de a acumula cît mai mult a pălit în faţa aceleia de „a fi”. Acum oamenii se caută şi se redescoperă pe ei înşişi şi relaţia cu ceilalţi, în vreme de criză”.

 

Criza unei societăţi – economică, politică, socială, culturală sau spirituală – este de fapt o criză a libertăţii individului sau mai exact, a modului cum individul îşi foloseşte libertatea cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Istoria omului este o permanentă căutare a libertăţii. Putem spune deci că dintotdeauna, de la căderea omului din harul lui Dumnezeu şi până în prezent, societatea umană a fost în criză.

Cum se poate manifesta creştinul într-o societate aflată într-o criză continuă, indiferent de natura acesteia? Devine creştinul, prin mărturisirea lui Hristos, un „revoluţionar de profesie” prin faptul că în cele mai multe situaţii, se află într-un conflict cu societatea provocat de tensiunea interioară şi exterioară dintre valorile creştine pe care şi le asumă şi valorile necreştine / anticreştine ale societăţii în care trăieşte? Renunţă creştinul la mărturisirea lui Hristos, prin izolare, fugă din faţa răului social sau prin diluarea mesajului hristic într-o aşa-zisă „adaptare” la societate, aşezând „ce este al Cezarului” mai presus de „ce este al lui Dumnezeu”?

 

Creştinul ştie că nu este din lumea aceasta. Creştinul ştie şi că doar pentru o vreme, trăieşte în lumea aceasta decăzută, afectată de păcat. El este trimis în lume de către Hristos pentru a dobândi mântuirea personală în Hristos şi de a restaura lumea în Hristos, în împreună lucrare cu Hristos. Creştinul are deci, un rost în această lume. O misiune. Lumea este importantă tocmai prin prisma acestui rost. „Dispreţuirea maniheică a vieţii lumii înconjurătoare nu este permisă. Participarea creştină la ea trebuie să fie întemeiată pe conştiinţa faptului că lumea, socium-ul, statul sunt obiecte ale iubirii lui Dumnezeu, fiindcă ele trebuie transformate şi curăţite după principiile iubirii poruncite de Dumnezeu. Creştinul trebuie să vadă lumea şi societatea în lumina scopului lor ultim, în lumina eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu.” (Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse, SINODUL EPISCOPAL JUBILIAR AL BISERICII ORTODOXE RUSE Moscova, 13–16 august 2000)

 

Trăind în lume, în societate, creştinul îşi trăieşte călătoria spre Parusie şi învierea morţilor. Parusia nu are loc într-un „regat fantastic” aflat departe, într-un „univers paralel”, ci aici, pe pământul transfigurat de Lumina lui Hristos. Învierea morţilor în noile trupuri de lumină – „Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.” (Matei 22, 30) – are loc tot aici, pe pământul devenit „cer nou şi pământ nou” – „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este” (Apocalipsa 21, 1). Lupta creştinului cu răul din societate este deci, superioară oricărei alteia deoarece pe de o parte, finalitatea luptei depăşeşte limitările vieţii pământeşti, aceasta fiind dobândirea vieţii veşnice în Hristos, iar pe de altă parte, metoda de eliminare a răului este întemeiată pe iubirea de semeni, fapt care face imposibilă acceptarea sau comiterea de către creştin a vreunui atentat cât de mic împotriva „chipului şi asemănării lui Dumnezeu” regăsite în individul „generator” de rău social.

 

„Creştinii trebuie să fie preocupaţi de aspectele sociale ale vieţii. Divorţul dintre etică şi practicile individuale sociale este de negăsit în Evanghelie sau în iudaismul precursor. Acest divorţ apare doar atunci când se acceptă un compromis din partea creştinului, a Bisericii în faţa societăţii corupte, o societate ale cărei norme, uneori, nu provin din revelaţia biblică şi chiar sunt contrare acesteia”. (André Trocmé – Iisus şi revoluţia non-violentă, pag. 62) Creştinul nu se poate dedubla. Evanghelia este urmată, mărturisită atât în spaţiul liturgic, cât şi în comunitate – familie, agora, activitatea economică, culturală sau politică a creştinului. Hristos este mărturisit mereu în Biserică, Biserica este mereu cu creştinul fie şi măcar pentru faptul că acesta îi aparţine prin Botez, iar creştinul este întotdeauna chemat să-L mărturisească pe Hristos, chiar şi în situaţiile aparent cele mai banale ale vieţii.

 

„Ori de câte ori Duhul Sfânt vorbeşte în Biserică, El face un apel la pocăinţă, adică la o transformare a obiceiurilor şi practicilor atât la nivelul indivizilor, cât şi al societăţii, în ansamblu. Convertirea individuală nu poate fi disociată de efectul ei în societate, anume pocăinţă socială, reaşezarea societăţii pe principiile creştine. Etica Evangheliilor este una a reînnoirii fiinţei umane în Hristos. Orice limitare a aceastei renaşteri a fiinţei umane în Hristos are ca efect reducerea sau chiar anularea roadelor sale în plan social şi politic la nivelul societăţii. Nu ne este îngăduit să limităm domeniul de aplicare a puterii lui Dumnezeu”. (André Trocmé – Iisus şi revoluţia non-violentă, pag. 62) Din perspectiva dobândirii mântuirii şi a restaurării lumii în Hristos, lupta creştinului cu răul social dobândeşte valenţe superioare unei activităţi revoluţionare. „Ura de clasă” este înlocuită de „iubirea de vrăjmaşi”, fără a fi anulată necesitatea înlăturării cauzelor sociale, politice, economice ale răului. Această eliminare a răului nu se face însă, prin lichidarea fizică a individului care generează răul (capitalist, exploatator etc.), ci prin reaşezarea, modificarea mecanismelor societăţii pe o temelie creştină, tocmai datorită convertirii individului care formează şi pune în mişcare mecanismele respective.

 

Mărturisirea lui Hristos se face atât la nivelul indivizilor, cât şi la nivelul grupului de indivizi privit ca sistem de organizare – familie, comunitate, instituţie economică, instituţie culturală, instituţie socială, instituţie statală. A-L mărturisi pe Hristos doar individului, fără a fi încreştinat şi modul – sistemul – în care acesta interacţionează în grupul de indivizi unde se manifestă, reprezintă un efort lipsit de eficienţă. A încerca să „reformăm” în Hristos instituţiile sociale, privite abstract, ignorând faptul că acestea sunt formate din indivizi, este inutil.

 

„Biserica nu trebuie şi nu poate lua locul statului. Evanghelia lui Hristos nu leagă pe oameni cu legi pământeşti, trecătoare. Evanghelia îl eliberează pe om, din perspectiva veşniciei, de orice fel de servitute a păcatului. Evanghelia trebuie asumată de creştin, de Biserică într-un spirit de pocăinţă şi rugăciune. Statul modern, chiar şi în situaţia unor programe generatoare de mari beneficii sociale, nu are vocaţie evanghelică. Statul nu poate nici a se ruga şi nici să se pocăiască. Deci, numai Biserica poate fi pe deplin purtătoarea Evangheliei.” (André Trocmé – Iisus şi revoluţia non-violentă, pag. 62)

 

„Revoluţia” creştinului nu este a maselor, dar nici a individului. „Revoluţia” creştinului, lupta creştinului împotriva răului social se poartă pe cel puţin două „fronturi”. „Frontul sufletesc” intim al neputinţelor personale, slăbiciunilor, patimilor, păcatelor care tulbură şi încearcă sufletul creştinului şi deopotrivă, al semenului care generează şi multiplică răul social. „Frontul sufletesc” al obştei, al comunităţii, acolo unde răul provocat de individ dobândeşte dimensiunea de fenomen social – sărăcia, exploatarea, nedreptatea, opresiunea, inegalitatea etc. „Revoluţia” pe care creştinul mărturisitor o declanşează în om şi umanitate este tocmai această dualitate a luptei cu răul – lupta cu răul din individ, spre convertirea la Hristos a individului, fără însă a ignora lupta cu efectele generate în societate de acest „rău subiectiv” şi lupta cu răul social, „răul obiectiv”, spre eliminarea acestui rău, fără a accepta însă ca individul sau indivizii care au comis răul să fie lezaţi în calitatea lor de „chip şi asemănare a lui Dumnezeu”.

 

O astfel de atitudine în lupta cu răul social înseamnă, de fapt, asumarea Evangheliei lui Hristos, iar „asumarea de către Biserică a Evangheliei lui Hristos în relaţia sa cu societatea, cu statul poate fi privită ca un fel de stare în care nu există tensiuni ireconciliabile între „Împărăţia lui Dumnezeu ce va să vină”, cu a sa aşa-numită „etică absolută” şi lumea „aşa cum este”, societatea, statul cu ale lor „necesităţi relative”. (...) Sufletul creştinului nu mai este sfâşiat între îndatoririle pe care i le cere conştiinţa sa creştină şi exigenţele apartenenţei la stat, ca cetăţean. Singura tensiunea care rămâne este doar cea care izvorăşte din separarea Bisericii de stat, în sensul respingerii acelor valori promovate de stat aflate în incompatibilitate cu Evanghelia lui Hristos.” (André Trocmé – Iisus şi revoluţia non-violentă, pag. 62)

 

--- VA URMA ---

Tinerii noştri între tradiţie şi modernitate

Acum mai bine de 20 de ani participam, ca tânăr utecist, la conferinţa organizaţiei UTC a liceului dedicată Zilei Muncii! Tovarăşul secretar de partid ne-a vorbit nouă, tineri elevi de liceu scoşi de la ore de tovarăşii diriginţi şi înghesuiţi în sala de festivităţi, despre grija partidului pentru educaţia tinerei generaţii. Vreme de o oră am ascultat cuvântarea tovarăşului împănată cu citate din “geniala gândire a celui mai iubit fiu al ţării, secretarul general al partidului tovarăşul Nicolae Ceauşescu”! După discurs, corul liceului a oferit un program de cântece patriotice. “Partidul – Ceauşescu – România”! Câţiva dintre rebelii liceului, ocrotiţi de premiile pe care le obţinuseră la diferite concursuri naţionale şi internaţionale de interpretare muzicală, articulau numele Tovarăşului şi modificau lozincile din cântece, spre disperarea dirijorului pe al cărui chip se putea citi un amestec de disperare şi râs cu greu stăpânit. „Partidul, Ceauşescul şi Toporul” a fost concluzia ultimului cântec revoluţionar.

 

Era anul 1988. Falimentul dictaturii se contura tot mai clar. Tovarăşii din activul de partid nu s-au formalizat, ba chiar am observat că se amuzau de poantele colegilor mei. A venit Decembrie 1989. Au murit tineri. Am obţinut, cu preţul vieţii lor, o libertate chinuită şi bolnavă. Tinerii au devenit subiect de discursuri şi predici electorale. Toată lumea îi iubeşte pe tineri. Domnul candidat pentru fotoliul de primar, consilier, parlamentar îi aminteşte cu insistenţă pe tineri în platforma electorală. A vorbi despre tineri este o componentă obligatorie a oricărei politici de public-relations pentru instituţiile care îşi au sursa succesului în controlul maselor. Totuşi, mai este cineva cu adevărat interesat de tineri?

 

Să observăm câteva date. Tinerii şi locurile de muncă: conform unui studiu realizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, peste 100.000 de tineri români, între 15 şi 25 de ani, nu au loc de muncă. Numărul tinerilor afectaţi de şomaj creşte într-un ritm îngrijorător. 

 

Elevii şi violenţa: conform unui studiu internaţional realizat acum doi ani de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 37 de ţări, România se afla pe primul loc privind numărul de profesori care au raportat acte de violenţă ale elevilor în timpul orelor. Un sondaj realizat de SIVECO-România în 2007 arată că responsabilitatea pentru propagarea violenţei, sub toate formele ei, în rândurile tinerilor este împărţită între: stradă (75%), mediul familial (54%), mass-media (23%) şi şcoală (21%). Situaţia nu s-a schimbat, dimpotrivă, se agravează.

 

Tinerii şi infracţionalitatea: 28% din totalul infracţiunilor comise în ţara noastră în anul 2007 au avut ca autori tineri cu vârstele între 18 şi 30 ani. În anul 2008 s-au produs 59 de omoruri în rândul tinerilor cu vârstele cuprinse între 14 şi 29 ani, reprezentând peste 16% din totalul omuciderilor înregistrate în România ca urmare a actelor de violenţă. 20% din totalul persoanelor condamnate în anul 2008 au fost tineri, respectiv 3.625 minori şi 3.666 tineri cu vârstele între 18-20 ani.

 

Tinerii şi consumul de droguri: în România, dintre tinerii cu studii superioare 34% consumă cannabis. Tinerii care urmează studii primare/gimnaziale consumă  amphetamine (6,5%) şi tranchilizante (7,8%), iar tinerii liceeni consumă ecstasy (13,3%), cocaină (7,9%) şi heroină (2,7%). În ultimii 4 ani consumul de droguri în şcolile şi universităţile din România s-a dublat.

 

Sunt date oferite de infernul în care trăiesc mulţi, prea mulţi dintre tinerii noştri. Dacă ne dorim cu adevărat să-i ajutăm, suntem obligaţi la sinceritate şi pragmatism. Întoarcerea tinerilor noştri la tradiţia vieţii creştine şi instruirea lor pentru a trăi moral şi cu demnitate în jungla modernităţii nu pot fi obţinute prin discursuri ipocrite, prin programe „de tineret” politizate şi birocratizate sau prin atitudini fariseice. Indiferenţa criminală cu care instituţiile poporului nostru tratează viaţa şi educaţia tinerilor noştri ne poate condamna la dispariţie. Acum 20 de ani cântam osanale unui dictator. Astăzi suntem pe cale să cântăm prohodul la înmormântarea viitorului neamului nostru. „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!” (Luca 7, 14)