Mulţi, foarte mulţi dintre noi am ”învăţat” la şcoala comunistă că Monarhia şi Regele au fost expresia politică a ”claselor exploatatoare”, că Regii României nu au avut vreo contribuţie la înfiinţarea şi dezvoltarea Statului Român, că Actul de la 23 August 1944 a fost ”marea operă revoluţionară” a PCR, că Regele a plecat din ţară de bunăvoie şi cu un tren plin de averi etc.
Minciunile propagandei comuniste le-am redescoperit şi în mintea şi spusele unor personalităţi polticie post-decembriste, de la Ion Iliescu care ne ameninţa, prin vocile propagandiştilor FSN, că ”vine Regele cu moşierii şi industriaşii şi ne fură ţara”, până la Traian Băsescu care a avut tupeul şi mojicia să-l facă trădător de ţară pe Regele Mihai I şi să-l elogieze pe Mareşalul Antonescu, judecat şi condamnat pentru crime de război. Istoria reală şi prezentă ne-a dovedit că nu Regele a venit să fure ţara, ci baronii ”roşii” ai FSN - în toate formele de evoluţie politică a acestei caracatiţe comunisto-securiste - nu Regele a trădat pe români, ci clasa politică post-decembristă ale cărei rădăcini se află adânc înfipte în tenebrele eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii.
Totuşi, lăsându-i în plata lui Dumnezeu pe neocomuniştii trădători de Neam şi Ţară, căci nu despre ei doresc să vă vorbesc, să reamintim celor tineri care este ADEVĂRATA ZI NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.
Ziua naţională a României a fost ziua de 10 Mai pentru foarte mult timp, adică în perioada 1866-1947. Originea acestei sărbători naţionale şi de stat este ziua de 10 Mai 1866, când... (articol integral -aici-)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu