Despre educaţia religioasă a copiilor noştri - asumarea răspunderii pentru dimensiunea morală a viitorului naţiunii române

Dezbaterea intensă cu privire la prezenţa orei de Religie în şcoala românească, provocată de "piatra" aruncată de Curtea Constituţională în balta vremurilor tulburi pe care le trăim, va avea ca efect cu mult mai mult decât păstrarea sau dispariţia unei discipline din programa şcolară. De fapt, dezbatem dacă noi, părinţii, vom accepta îngrădirea treptată a dreptului copiilor noştri de a învăţa, la şcoală, despre Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni.

Decizia Curţii Constituţionale referitoare la ora de Religie nu reprezintă doar un act juridic de interpretare şi aplicare a Constituţiei României. Dacă ar fi doar atât, atunci magistraţii Curţii, profesorul Emil Moise, cel care a sesizat CCR, precum şi noi, preoţii lui Hristos am avea, poate, o scuză la scaunul de judecată al generaţiilor viitoare şi mai ales, la Judecata lui Dumnezeu. Ar fi prea simplu şi ar fi un neadevăr să credem că semnificaţia şi implicaţiile deciziei CCR se limitează doar la sfera juridică generală şi în speţă, constituţională.

Patriarhia Română şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au respectat, în comunicarea lor cu CCR şi cu factorii de decizie politică, exigenţele diplomaţiei, pedagogia catehezei şi apelul la bunul simţ general. Probabil că mai este nevoie de ceva timp, până ce vom înţelege că uneori, în situaţii de primejdie pentru credinţă, mărturisirea lui Hristos nu mai poate fi făcută în tradiţionala şi confortabila tonalitate a "simfoniei bizantine" - acea deja iluzorie, în timpurile noastre de degradare morală a Statului şi Naţiunii, împreună lucrare între Biserică şi Stat.

Adevărul trebuie mărturisit cu fermitate şi curaj, nu din afara cetăţii, ci din interiorul ei, asumându-ne situaţia de criză în care se află cetate pentru că şi noi ne numărăm printre autorii crizei şi totodată, suportăm, ca victime, efectele ei. Cetatea românească se află într-o asemenea situaţie de criză. Această acţiune de limitare a prezenţei orei de Religie în şcoala românească, declanşată de profesorul Emil Moise şi confirmată de CCR, este expresia, de fapt, a crizei morale a naţiunii române, a statului român şi implicit - trebuie să ne asumăm partea noastră de vină în faţa lui Dumnezeu - a crizei în care se află activitatea misionară, de catehizare şi de educaţie religioasă a Bisericii noastre.

Curtea Constituţională, înalta instanţă chemată să păzească felul în care se respectă legea fundamentală a cetăţii româneşti, Constituţia, a decis nu numai asupra unor aspecte juridice de constituţionalitate/neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a decis asupra unei importante părţi a dimensiunii morale a viitorului naţiunii române într-un mod în care această dimensiune este pusă sub semnul întrebării. (articol integral -aici-)

O Mafie cât o ţară

Clasa politică din România - mi-e dificil să o numesc ”românească” - îşi arată chipul pe care îl bănuiam a fi hidos, dar în ale cărui trăsături încă mai speram că vom afla rămăşiţe de umanitate. O clasă politică de o desfrânare şocantă, absolut golită de o minimă demnitate, lipsită până şi de ”onoarea hoţilor” (care nu se toarnă între ei!) ne-a adus în ruină.

O adunătură de dregători corpupţi care au furat însă nu singuri, ci cu complicitatea activă sau pasivă a multor componente din societatea românească postdecembristă.

Arestările masive operate de procurori (Dumnezeu să-i aibă în pază!), prejudiciile în sume astronomice care adunate probabil că au valoarea a sute de milioane de euro fraudate din bugetul Statului Român şi al Uniunii Europene, cinismul, nesimţirea şi înjurătura de mahala care însoţesc bătaia cu rahat din haznaua denunţurilor "în cascadă", în care sunt implicaţi indivizi şi individe, până mai ieri deţinători de funcţii înalte în stat, aroganţi şi cu pretenţii de respectabilitate, tot scandalul şi sminteala îţi provoacă o teribilă ruşine că eşti cetăţean în aceeaşi ţară cu aceşti nenorociţi care au compromis viitorul nostru şi al copiilor noştri.

O Mafie cât o ţară, transpartinică şi ocultă, formată din politicieni, oameni de afaceri, funcţionari de stat, magistraţi, din reprezentanţi ai mediului universitar, cultural şi spiritual, din oameni de presă şi patroni de instituţii mass-media, mafie slujită cu obedienţă de o mare armată de trepăduşi trimişi în structurile Statului pentru a facilita jefuirea banilor publici - aceasta este "elita" conducătoare pe care a reuşit să o avorteze democraţia românească post-decembristă.

Anchetele DNA sunt abia la început, probabil că vor fi surpize imense, şocante în săptămânile următoare. Sper că DNA îşi va urma planul de luptă şi va ataca toate instituţiile corupte (indiferent cât de respectabile s-ar zice că sunt acestea ori că sunt ale statului sau ale comunităţii!) şi grupurile oculte infracţionale pe care le are pe listă. 

Poate că vom avea ocazia, după 25 de ani de rătăcire, să spunem că, în sfârşit, s-a făcut dreptate. Totuşi, această dreptate (dacă se va face şi dacă nu cumva, vom eşua într-un mare zgomot pentru nimic!) - obţinută după ani şi ani de la comiterea faptelor penale şi cu puţine şanse de a recupera prejudiciile financiare imense - nu va vindeca boala cumplită în care aceşti indivizi au aruncat societatea şi Statul Român. Despre această boală deja se pot spune mai multe: (articol integral BLOGURILE ADEVĂRUL)