Prin mila lui Hristos, cu binecuvântarea ÎPS Părintelui dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, prin punerea mâinilor de către PS Gurie Episcopul, în urmă cu şapte ani, la Mânăstirea Lainici, în ziua Schimbării la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am primit harul preoţiei.
De la acel moment cosmic, în care, din dragostea Tatălui, prin mila Fiului şi cu harul Duhului Sfânt, asupra fiinţei mele de lut neputincios a pogorât binecuvântarea preoţiei, am călătorit, până azi, şapte ani.
Şapte ani de luptă cu mine însumi, cu păcatele mele, cu ispitele de la slăbiciunile mele, de la oameni şi de la demoni. Şapte ani în care am urmat calea lui Hristos, după puterile mele de om...
În aceşti şapte ani de slujire ca preot de spital, iar de aproape trei ani, ca preot de cămin pentru bătrâni, am fost mereu martor şi călăuză la pragul dintre cele două lumi: lumea de aici şi lumea de dincolo.
În aceşti şapte ani, am adus la Hristos, prin Sfântul Botez, sute de copii şi mulţi, cei mai mulţi dintre ei, prin mila lui Dumnezeu, au învins moartea şi trăiesc, ca mărturie a puterii lui Dumnezeu şi milei Sale pentru noi, oamenii.
În aceşti şapte ani, am fost ultimul preot, ultimul om căruia zeci de muribunzi au încredinţat tainele lor, înainte de plecarea la Judecata lui Hristos. De cele mai multe ori, am avut putere de la Dumnezeu să le ofer alinare, nădejde şi răspuns la temerile lor, la întrebările lor, la neliniştea lor...
În aceşti şapte ani, am fost martor la plecarea spre Dumnezeu a zeci, poate sute de oameni. Am fost martor al milei lui Dumnezeu, care a îngăduit ca alte zeci, poate sute de oameni să primească binecuvântarea de a mai rămâne aici, salvaţi fiind din calea morţii, spre a afla, cu adevărat, împăcarea cu Dumnezeu.
În aceşti şapte ani, am cunoscut suflete minunate, care s-au ridicat curajos în faţa Marelul Prag dintre cele două lumi. Suflete de oameni tineri, de adolescenţi, de copii...
Am fost cel care, prin rugăciunile mele de preot şi lacrimile mele de om, am însoţit, până la uşa către Dumnezeu, pe Oana, moldoveancă tânără şi frumoasă, chemată la îngeri când abia împlinise 24 de ani...
Am însoţit pe Mădălina, fiică de preot, chemată la Dumnezeu când încă nu cunoscuse ce înseamnă adolescenţa...
Am fost lângă Maria Mădălina, adolescenta care a fost învinsă aici de boală, dar a câştigat Împărăţia lui Dumnezeu, prin curajul şi inocenţa cu care a acceptat plecarea din această lume...
Am fost martorul împăcării cu Dumnezeu a multor prunci, copii şi tineri...
În aceşti şapte ani, Dumnezeu şi oamenii prin care a lucrat, prietenii mei şi voluntarii grupului meu de tineri, m-au ajutat să pot dărui copiilor bolnavi de cancer internaţi în spital, clipe de bucurie, clipe în care amintirea bolii a fost risipită.
În aceşti şapte ani, Dumnezeu mi-a îngăduit să gust nectarul dumnezeiesc al minunilor săvârşite de El: prunci botezaţi care au învins moartea şi au fost dăruiţi vieţii, copii şi tineri care, prin rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, au plecat sănătoşi din spital, bolnavi pentru care medicina renunţase să mai caute leacuri, dar care au învins boala şi moartea, prin credinţa lor în Dumnezeu.
În aceşti şapte ani, am cunoscut oameni cu suflete frumoase şi generoase, oameni care au rămas alături de mine, dar pe care îmi doresc să nu-i fi cunoscut, căci au fost aduşi în calea mea de cumplite încercări. Aceşti oameni sunt cei care mă ajută să pot aduce câteva picături de speranţă în deşertul suferinţei din spital, iar slujirea lor este jertfă adusă fie în amintirea copilului plecat la Dumnezeu, fie ca mulţumire pentru copilul salvat şi dăruit vieţii de către Dumnezeu...
În aceşti şapte ani, am avut puterea să lupt cu toate aceste încercări pentru că Dumnezeu mi-a dăruit pregustarea Raiului, căci casa mea este un colţ de rai, mereu îngrijit de Diana mea, soţie cu suflet luminos, rază de soare, pace şi binecuvântare pentru sufletul meu. Un colţ de rai pe care Diana mea l-a împodobit cu minunatele flori, potire ale milei lui Dumnezeu, care sunt scumpii noştri copii: Casiana Gabriela, Andrei Vladimir şi Mihai Nectarie.
Şapte ani...
...ani în care eu, preotul Marcel, m-am redescoperit şi am înţeles cu adevărat, că "Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el." (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan IV, 16)
Slavă lui Hristos pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu