"Mulţi spun că Halloween este doar un carnaval,
dar, de fapt, nu e nimic inocent sau distractiv în această
"sărbătoare". Ea este anticamera a ceva mult mai periculos.
Participarea la Halloween este un fel de iniţiere în activităţile oculte."
(Părintele Aldo Buonaluto - Asociaţia Internaţionala a Exorciştilor - Biserica
Romano-Catolică - declaraţie făcută la Conferinţa Exorciştilor Vaticanului,
Octombrie 2014)
Promovarea demonismului şi a pervertirii morale în şcoala românească, prin intermediul falsei sărbători Halloween - străină nu numai de tradiţiile româneşti, dar şi de normalitatea vieţii cotidiene - îmbracă în acest an haina "corectitudinii politice", într-o încercare pe cât de penibilă, pe atât de isteric exprimată de a apăra aberaţia Halloween în numele multiculturalismului, educaţiei europene (!) şi libertăţii de opţiune a elevilor şi părinţilor (!!).
Nu-mi
propun să recapitulez aici istoria şi originile păgâne ale acestei
"sărăbători" ori cum a reuşit să pervertească o Sărbătoare a Tuturor
Sfinţilor din spaţiul creştinismului catolic. Orice om cu bun simţ şi
obiectivitate în analiză va ajunge la aceeaşi concluzii: Halloween nu are nimic
creştin şi mai ales, folositor pentru copiii noştri! Halloween este o
sărbătoare demonică şi oportunitate importantă pentru marii comercianţi
(supermarket-uri, reţele de fast-food, producători de băuturi, de haine, de dulciuri
sau jucării etc.) să-şi vândă marfa "personalizată" după profilul
sărbătorii.
Caracteristica
"sărbătorii" Halloween din acest an este aceea că activiştii
"corectitudinii politice" de pe plaiurile mioritice au
"revalorizat-o". Dacă te împotriveşti solicitării doamnei educatoare
sau doamnei învăţătoare să-ţi îmbraci copilul în cadavru umblător, în nemort,
în vampir, în fantomă sau militant Ku-Klux-Klan, în ceva "cât mai nostim,
dar şi cât mai înfricoşător", altfel spus, dacă refuzi să-ţi trimiţi copilul
la joacă cu diavolul, implicit ai devenit un duşman al multiculturalismului, un
retrograd, un habotnic, un "ăla" care nu înţelege modernismul şi
faptul că "am intrat în Europa".
Activiştii
"corectitudinii politice" - care încă se resimt după marele şi deplorabilul
eşec al tentativei de interzicere a orei de religie în şcoala românească -
apără cu o voioşie destul de forţată, pe alocuri cu gesturi crispate şi ieşiri
nervoase - "sărbătoarea" Halloween, transferând chestiunea în spaţiul
drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, ba chiar în cel al reglementărilor
constituţionale.
De ce să nu permitem organizarea de serbări
Halloween în grădiniţele şi şcolile publice? Există vreo lege care ne
interzice? (Articol care a fost publicat şi ulterior, depublicat de pe Blogurile Adevărul - link-ul către Adevărul a fost dezafectat)
***
Datorită unor incompatibilităţi între opiniile
exprimate de mine în articol (mai exact, fragmentul de final, în care amintesc
despre tragedia din Club Colectiv) şi politica redacţională a publicaţiei
ADEVĂRUL, articolul a fost eliminat din Blogurile Adevărul.
Articolul a fost accesat de 1036 de cititori unici, în aproximativ 24 de ore de prezenţă on-line, au fost postate 68 de comentarii, s-au exprimat 230 Like-uri şi s-a înregistrat un vot pozitiv de apreciere (+2). Vă ofer textul integral al articolului, aşa cum era prezent la ultima vizualizare pe Blogurile Adevărul:
"Mulţi spun că Halloween este doar un carnaval, dar, de fapt, nu e
nimic inocent sau distractiv în această "sărbătoare". Ea este
anticamera a ceva mult mai periculos. Participarea la Halloween este un fel de
iniţiere în activităţile oculte." (Părintele Aldo Buonaluto - Asociaţia
Internaţionala a Exorciştilor - Biserica Romano-Catolică - declaraţie făcută la
Conferinţa Exorciştilor Vaticanului, Octombrie 2014)
Promovarea demonismului şi a pervertirii morale în şcoala românească, prin
intermediul falsei sărbători Halloween - străină nu numai de tradiţiile româneşti,
dar şi de normalitatea vieţii cotidiene - îmbracă în acest an haina
"corectitudinii politice", într-o încercare pe cât de penibilă, pe
atât de isteric exprimată de a apăra aberaţia Halloween în numele
multiculturalismului, educaţiei europene (!) şi libertăţii de opţiune a
elevilor şi părinţilor (!!).
Nu-mi propun să recapitulez aici istoria şi originile păgâne ale acestei
"sărăbători" ori cum a reuşit să pervertească o Sărbătoare a Tuturor
Sfinţilor din spaţiul creştinismului catolic. Orice om cu bun simţ şi
obiectivitate în analiză va ajunge la concluzii aproape identice: Halloween nu
are nimic creştin şi nimic folositor pentru copiii noştri! Halloween este o
sărbătoare demonică şi oportunitate importantă pentru marii comercianţi
(supermarket-uri, reţele de fast-food, producători de băuturi, de haine, de
dulciuri sau jucării etc.) să-şi vândă marfa "personalizată" după
profilul sărbătorii.
Caracteristica "sărbătorii" Halloween din acest an este aceea că
activiştii "corectitudinii politice" de pe plaiurile mioritice au
"revalorizat-o". Dacă te împotriveşti solicitării doamnei educatoare
sau doamnei învăţătoare să-ţi îmbraci copilul în cadavru umblător, în nemort,
în vampir, în fantomă sau militant Ku-Klux-Klan, în ceva "cât mai nostim,
dar şi cât mai înfricoşător", altfel spus, dacă refuzi să-ţi trimiţi
copilul la joacă cu diavolul, implicit ai devenit un duşman al
multiculturalismului, un retrograd, un habotnic, un "ăla" care nu
înţelege modernismul şi faptul că "am intrat în Europa".
Activiştii "corectitudinii politice" - care încă se resimt după
marele şi deplorabilul eşec al tentativei de interzicere a orei de religie în
şcoala românească - apără cu o voioşie destul de forţată, pe alocuri cu gesturi
crispate şi ieşiri nervoase - "sărbătoarea" Halloween, transferând
chestiunea în spaţiul drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, ba chiar în cel
al reglementărilor constituţionale.
De ce să nu permitem organizarea de serbări Halloween în grădiniţele şi
şcolile publice? Există vreo lege care ne interzice?
Documentându-mă pentru acest articol, am descoperit o excelentă
analiză făcută de jurnalistul Cristi Irimia, de la VranceaMedia. Rescriu aici
argumentele aduse de colegul Cristi Irimia, cu câteva completări personale.
Legea nr.1 / 5 ianuarie 2011 a Educaţiei Naţionale stabileşte câteva
principii care să guverneze funcţionarea învăţământului şi procesul de
învăţare. Astfel, Legea în discuţie precizează că: Principiile care
guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot
parcursul vieţii din România sunt (enumerăm pe cele mai relevante
pentru subiect):
Principiul calităţii – în baza căruia activităţile de
învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la bune practici
naţionale şi internaţionale;
Jurnalistul Cristi Irimia face observaţia că “Sărbătoarea de Halloween –
Sărbătoarea groazei” nu are nici o legătură cu vreun standard de referinţă
legat de calitatea învăţământului." Eu adaug faptul că nu este nimic de
calitate într-o activitate prin care copiii sunt îndemnaţi să înveţe că a fi
demon, vrăjitoare, vampir, drac, fantomă etc. este nostim, distractiv, adică
este bine!
Principiul relevanţei – în baza căruia educaţia răspunde
nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice;
Cristi Irimia observă, pe bună dreptate, că “Sărbătoarea de Halloween –
Sărbătoarea groazei” nu reprezintă în nici un caz un răspuns la nevoia de
educaţie personală." Eu completez şi spun că nu pot înţelege care copil
normal psihic ar avea ca nevoie personală de educaţie să înveţe cum este să te
comporţi ca un demon, vampir, drac, ca o fantomă sau vrăjitoare etc.! Care este
relevanţa de dezvoltare personală şi socială pentru un copil de grădiniţă sau
de şcoală primară, atunci când îl îmbrăcăm în costum de schelet sau de cadavru
umblător? ...că relevanţa economică este evidentă, banii pentru toate prostiile
dedicate Halloween ies din buzunarul părinţilor şi intră în cel al
comercianţilor!
Principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a
valorilor culturale ale poporului român;
Colegul Cristi Irimia observă pertinent că "Sub nici o formă,
“Sărbătoarea de Halloween – Sărbătoarea groazei” nu promovează valori culturale
ale poporului român şi nu ajută la promovarea şi păstrarea identităţii
naţionale. Dimpotrivă!" Eu adaug doar că Halloween s-a transformat într-o
"sărbătoare" antinaţională, anticreştină şi absolut nocivă pentru
rolul şcolii româneşti în promovarea valorilor Naţiunii noastre.
Cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile
moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător
natural, social şi cultural.
Jurnalistul Cristi Irimia afirmă că "activităţile de Halloween nu au
absolut nici o legătură cu ideea de sensibilitate faţă de problematica umană şi
faţă de valorile moral-civice. Dimpotrivă, ele cultivă apetitul elevilor faţă
de macabru şi bagă groaza în unii copii." Eu spun că nimic nu este uman,
moral sau civic în organizarea de serbări la care să ceri copiilor de grădiniţă
sau elevilor din clasele I-IV să se îmbrace cât mai macabru, cât mai bizar şi
să-i premiezi, să-i lauzi pe copiii care se aseamănă, prin îmbrăcămintea asta,
cât mai mult cu nişte cadavre umblătoare, vampiri, draci etc.
Pot fi interzise serbările de Halloween în grădiniţele şi şcolile publice
româneşti? Da, legea permite!
În Art. 7 (1), din Legea Educaţiei Naţionale spune foarte clar că: “În
unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate
educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care
încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol
sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor….” Ce
amintiri pot rămâne în sufletul unui copil de grădiniţă sau al unui elev de
şcoală primară după "serbările" de Halloween? Că era foarte elegant
îmbrăcat ca un mort sau că era foarte "cool" cu dinţi de vampir şi
coarne de drac? Nu este cumva afectată sănătatea, integritatea şi evoluţia
psihică a copiilor prin aberaţiile de Halloween?
Nu în ultimul rând, vă reamintim şi Art. 22 din Constituţia României, Alin.
(1): „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi
psihică ale persoanei sunt garantate”.
Halloween-ul nu este singura problemă a relaţiei dintre copiii şi tinerii
noştri, pe de o parte şi societatea românească, pe de altă parte, însă
particularitatea Halloween este aceea a demonismului făţiş, agresiv şi grotesc
afirmat. Prin urmare, sunt fireşti şi în logica normalităţii reacţiile
ferme de protest şi combatere a acestei false sărbători venite dinspre
Bisericile Creştine din România - Biserica Ortodoxă Română,
care permanent a protestat şi a adoptat programe naţionale de catehizare
împotriva acestei (aproape!) oficializări a sărbătorii păgâne de Halloween în
şcoala românească, Biserica Romano-Catolică, inspirată de decizia Vaticanului,
din anul 2009, de a condamna oficial sărbătoarea de Halloween ca fiind nocivă
pentru sufletele copiilor, Biserica Greco-Catolică şi alte culte recunoscute
oficial în România.
În acest an, numeroase proteste au venit din partea ONG-urilor
creştine, APOR - Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie fiind vârful de lance
al acestei ofensive de mărturisire a normalităţii, a valorilor creştine într-o
societate aflată în derivă, ispitită să-şi lepede haina botezului creştin,
lăsată moştenire de strămoşii noştri, şi să îmbrace haina murdară a
păgânismului. Efectul imediat al ofensivei a fost creşterea masivă a numărului
de părinţi care fie au solicitat să nu se organizeze serbări de Halloween în
grădiniţe şi şcoli, fie au refuzat participarea copiilor lor la aceste serbări.
Ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, Apostolul Neamurilor, în Epistola către
Efeseni (V, 6-17):
"Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea
vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci să nu vă faceţi
părtaşi cu ei. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru
Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice
bunătate, dreptate şi adevăr. Încercând ce este bineplăcut Domnului. Şi
nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă,
osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine
este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin
lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice:
"Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina
Hristos". Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte
neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, Răscumpărând vremea, căci zilele rele
sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia
Domnului."
Suntem popor creştin, să ne întoarcem la Sfânta Scriptură, să nu căutăm
lumina acolo unde este doar întuneric, căci în Halloween nimic nu este creştin,
ci doar amăgire şi nebunie, demon ucigător pentru copiii noştri!
(fragmentul
care probabil a provocat depublicarea de pe Blogurile Adevărul) ...vorbim de
Halloween şi iată că rătăcirea în care a fost aruncată generaţia tânără a ţării
noastre, demonul şi-a primit jertfa sângeroasă, undeva, într-un club din
Bucureşti!
În
timp ce scriu aceste rânduri, la posturile TV de ştiri se anunţă teribila
dramă! Într-un club din apropierea Maternităţii Bucur, din Capitală, un
incendiu a ucis 26 de tineri şi a rănit peste 150 (până la ora din noapte când
scriu aceste rânduri). În club se organizase lansarea Albumului „Mantras of
War” al trupei de rock-metal (din câte mă pricep, poate mă înşel) „Goodbye to
Gravity".
Demonii
nepăsării, ai inconştienţei, ai egoismului celor care induc tinerilor noştri
pasiuni inutile şi nocive, pentru a le specula apoi în folosul propriu, dar şi
demonul rătăcirii acestor tineri care caută răspunsuri la întrebările
fundamentale ale adolescenţei şi tinereţii lor în pustiul fără de Dumnezeu,
pentru că cei datori să le ofere răspunsurile sunt incapabili să o facă, toţi
aceşti demoni au ucis zeci de tineri şi au rănit grav peste o sută!
Bizar,
tragedia are loc cu o noapte înainte de Noaptea de Halloween şi şocant, prima
piesă din albumul lansat de trupa de metal-rock se numeşte „The Day We
Die" - „Ziua în care murim" (https://youtu.be/APQLbhk-rfY)!
Probabil că formal nu există vreo legătură între cele două nopţi - noaptea
teribilei tragedii şi noaptea sărbătorii demonice - însă fondul rămâne acelaşi:
rătăcirea...
Restul
e tăcere şi rugăciune în adâncul sufletului. Dumnezeu să-i ierte pe aceşti
tineri care au murit inutil, într-un pustiu sufletesc, întunecat şi macabru ca
o Noapte de Halloween...
Bloggerii „adevarul.ro” au libertatea de a-şi publica singuri textele pe
site-ul adevarul.ro, astfel că intervenţia editorilor asupra acestor
articole este una care să se încadreze în termenii şi condiţiile stabilite de
comun acord şi care să respecte Articolul 30 din Constituţia României. Cu toate
că „Adevărul” încurajează dialogul, opiniile exprimate în rubrica de bloguri
sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă întotdeauna poziţia
ziarului