Vă ofer un articol pe care l-am publicat pentru ORA DE DOLJ. Lectură cu folos!
Reforma constituțională – vom avea oportunitatea să alegem între Republică și Monarhia Constituțională?
Forumul Constituțional dă semne că va începe cu putere dezbaterile
publice cu privire la reforma constituțională. În lista de probleme pe
care cetățenii români, reprezentanții societății civile și specialiștii
în drept constituțional sunt chemați să le dezbată, se regăsește și
chestiunea formei de guvernământ. Constituția actuală prevede la
articolul 152 că forma republicană de guvernământ nu poate forma
obiectul revizuirii. Legiuitorul care a gândit Constituția României din
1991, revizuită prin referendum în 2003, a fost puternic influențat de
dorințele clasei politice conducătoare la acel moment de a nu permite
reîntoarcerea țării pe făgașul firesc al istoriei, prin restaurarea
Monarhiei Constituționale lichidată de puterea comunistă la 30 decembrie
1947, atunci când Regele Mihai I a fost silit să abdice.
Casa
Regală a României, Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana, iar
dintre ceilalți membri ai familiei regale, cu precădere Alteța Sa Regală
Principesa Moștenitoare Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu
al României au devenit pentru români expresia unei forțe reformatoare și
progresiste tot mai puternice. Faptul că Majestatea Sa Regele Mihai I
al României este personalitatea politică cea mai iubită de români
dovedește că simpatia pentru Monarhia Constituțională este tot mai mare.
Totuși,
cine se opune restaurării Monarhiei Constituționale și renunțării la
această bolnavă republică în care mentalitățile
nomenclaturisto-securiste au format un melanj nociv cu metehnele
capitalismului sălbatic? (articol integral AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu