Scumpa mea, Diana,
Soția mea, împreună călătoare cu mine pe cărările veșniciei,
Mi-ai dăruit toate câte au fost prea puțin îngăduite mie în copilăria mea,
în adolescența mea, în tinerețea mea. Mi-ai dăruit inocența ta de fecioară, curăția
sufletească pe care nu o cunoscusem până în clipa în care te-am cunoscut. Mi-ai
dăruit visul tău de femeie-copil, dorința ta de a fi după chipul și asemănarea
lui Dumnezeu în actul sfânt de creație a unei familii. Mi-ai dăruit răbdarea ta
asemănătoare cu a unui înger păzitor...
Scumpa mea, Diana,
Soția mea, împreună călătoare cu mine pe cărările veșniciei,
Mi-ai dăruit, mai presus de orice, șansa de a fi preot și doi copii
minunați, pe Casiana și pe Vladimir. Mi-ai dăruit un colț de rai, pe care l-ai
îngrijit și apărat cu toată ființa ta. Mi-ai dăruit acești unsprezece ani
minunați care s-au petrecut de la clipa Cununiei noastre, în ziua ocrotită de
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov. Mi-ai dăruit pregustarea fericirii
veșnice...
Scumpa mea, Diana,
Soția mea, împreună călătoare cu mine pe cărările veșniciei,
Eu ți-am răpit de prea multe ori zâmbetul de pe chipul tău luminos. Eu
ți-am risipit de prea multe ori liniștea sufletului. Eu ți-am răpit de prea
multe ori seninul din priviri. Eu am trădat pacea ta...
Scumpa mea, Diana,
Soția mea, împreună călătoare cu mine pe cărările veșniciei,
Durerea din mine, amestecată cu fericirea că m-ai îngăduit să rămân alături
de tine, abia pot fi exprimate într-o infinitate de cuvinte. Eu aleg din
acestea doar cuvintele care-mi sunt îngăduite de credința noastră în Iisus Hristos,
Fiul lui Dumenezeu și Mântuitorul nostru: TE IUBESC! VĂ IUBESC! IARTĂ-MĂ! IERTAȚI-MĂ!
”De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am,
făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul
proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea
atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de
aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste
nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este
binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea
nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu
gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le
suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu
cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va
înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte
proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte
se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil;
judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă;
acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut
şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai
mare dintre acestea este dragostea.” (Epistola întâia către Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel XIII, 1-13)
