Măreţia Universului fizic, mulţimea infinită a galaxiilor, comorile neştiute ascunse în sclipirea stelelor m-au fascinat din copilărie. Când merg la munte, am obiceiul să mă întind în iarbă şi să privesc cerul înstelat al nopţii de vară. Întotdeauna am avut senzaţia că mă scufund într-o mare de stele, că mă desprind de pământ şi călătoresc printre stele ca prin apele unui ocean nesfârşit. În clipele mele de extaz provocat de grandioasa privelişte a cerului înstelat, simt parcă trupul galaxiei noastre, imensa creatură care binevoieşte, prin mila lui Dumnezeu, să găzduiască mica noastră lume, o creatură care cuprinde în trupul ei aproape 200 de miliarde de stele. Iubesc mult acest Univers pe care Dumnezeu l-a zidit prin cuvântul său... "Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină." (Facerea 1,3)
De câteva zile însă, am început să înţeleg că Universul rămâne, totuşi, doar o mică minune, dacă îl aşezăm lângă o Taină minunată pe care o putem atinge, o putem gusta mereu şi mereu, cu simpla condiţie de a rămâne Fii ai Luminii. Universul acesta minunat şi grandios îmi pare doar o picătură de ploaie pierdută într-un imens ocean, atunci când port în mână, ca smerit diacon, părticica Trupului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Rostind rugăciunile, înainte de a gusta din infinit şi veşnicie, privesc bucăţica de prescure aşezată în palmele mele de humă şi care acum este în chip real, prezent şi transcendent, Cinstitul şi Preasfântul Trup al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi-mi zic, cuprins deopotrivă de o nemaiîntâlnită teamă şi de o nemărginită iubire: "Acum, în mâinile mele de lut, păcătoase prin fire şi neascultătoare de Dumnezeu prin purtare, stă mic, precum un prunc, Dumnezeu Fiul. Acum, în mâinile mele învăţate să petreacă în dulceaţa sclaviei păcatului şi nepricepute în a mulţumi Creatorului pentru mila şi iubirea prin care mi-a dăruit viaţă şi mă ţine în viaţă, stă Cuvântul prin care toate s-au făcut şi în care sunt cuprinse toate cât au fost, toate câte sunt şi toate câte vor fi." Gustând Trupul, simt că devin părtaş al tuturor minunilor lumii şi că privesc, preţ de o clipă, la cerurile nevăzute ale Dumnezeirii, acolo unde doar îngerii Luminii pot călători fără să le fie teamă. Apoi, sorbind în numele Sfintei Treimi din Cinstitul şi Preasfântul Sânge al lui Hristos, mă las cuprins de apele veşniciei care coboară din cerul dumnezeiesc şi curăţă trupul meu trecător, îmbrăcându-mă, pentru o altă minunată clipă, într-o lumină ce adună în ea şi depăşeşte cu infinită intensitate lumina tuturor galaxiilor Universului de lut...
Omul călătoreşte chinuit spre stele, slujindu-se de trup. În zbaterea sa de a cuceri alte lumi, omul speră să obţină de la materie putere asupra Universului. Omul îşi ridică trupul spre cerul înstelat şi speră că printre stele va afla veşnicia.
Omul uită că Universul a fost cucerit, recucerit acum 2000 de ani şi că ne este dăruit, Liturghie de Liturghie, spre gustare şi cunoaştere prin Însuşi Cuvântul prin care toate s-au făcut. Orbiţi de lumina stelelor de lut, nu vedem că dincolo de galaxii, stă Dumnezeu care ne îngăduie să-l cuprindem în bucăţica de Trup şi picătura de Sânge a Sfintei Euharistii şi care astfel, ne dăruieşte stăpânire asupra întregii lumi.
Aşa am înţeles eu, un simplu diacon, de câteva zile, că oricât de departe vom călători printre stele, nu vom reuşi vreodată să ajungem la marginile Universului şi dincolo de acestea, cum ni se îngăduie când împreună călătorim cu Dumnezeu la fiecare Sfântă Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Cuvântului cel întrupat, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu...
De câteva zile însă, am început să înţeleg că Universul rămâne, totuşi, doar o mică minune, dacă îl aşezăm lângă o Taină minunată pe care o putem atinge, o putem gusta mereu şi mereu, cu simpla condiţie de a rămâne Fii ai Luminii. Universul acesta minunat şi grandios îmi pare doar o picătură de ploaie pierdută într-un imens ocean, atunci când port în mână, ca smerit diacon, părticica Trupului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Rostind rugăciunile, înainte de a gusta din infinit şi veşnicie, privesc bucăţica de prescure aşezată în palmele mele de humă şi care acum este în chip real, prezent şi transcendent, Cinstitul şi Preasfântul Trup al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi-mi zic, cuprins deopotrivă de o nemaiîntâlnită teamă şi de o nemărginită iubire: "Acum, în mâinile mele de lut, păcătoase prin fire şi neascultătoare de Dumnezeu prin purtare, stă mic, precum un prunc, Dumnezeu Fiul. Acum, în mâinile mele învăţate să petreacă în dulceaţa sclaviei păcatului şi nepricepute în a mulţumi Creatorului pentru mila şi iubirea prin care mi-a dăruit viaţă şi mă ţine în viaţă, stă Cuvântul prin care toate s-au făcut şi în care sunt cuprinse toate cât au fost, toate câte sunt şi toate câte vor fi." Gustând Trupul, simt că devin părtaş al tuturor minunilor lumii şi că privesc, preţ de o clipă, la cerurile nevăzute ale Dumnezeirii, acolo unde doar îngerii Luminii pot călători fără să le fie teamă. Apoi, sorbind în numele Sfintei Treimi din Cinstitul şi Preasfântul Sânge al lui Hristos, mă las cuprins de apele veşniciei care coboară din cerul dumnezeiesc şi curăţă trupul meu trecător, îmbrăcându-mă, pentru o altă minunată clipă, într-o lumină ce adună în ea şi depăşeşte cu infinită intensitate lumina tuturor galaxiilor Universului de lut...
Omul călătoreşte chinuit spre stele, slujindu-se de trup. În zbaterea sa de a cuceri alte lumi, omul speră să obţină de la materie putere asupra Universului. Omul îşi ridică trupul spre cerul înstelat şi speră că printre stele va afla veşnicia.
Omul uită că Universul a fost cucerit, recucerit acum 2000 de ani şi că ne este dăruit, Liturghie de Liturghie, spre gustare şi cunoaştere prin Însuşi Cuvântul prin care toate s-au făcut. Orbiţi de lumina stelelor de lut, nu vedem că dincolo de galaxii, stă Dumnezeu care ne îngăduie să-l cuprindem în bucăţica de Trup şi picătura de Sânge a Sfintei Euharistii şi care astfel, ne dăruieşte stăpânire asupra întregii lumi.
Aşa am înţeles eu, un simplu diacon, de câteva zile, că oricât de departe vom călători printre stele, nu vom reuşi vreodată să ajungem la marginile Universului şi dincolo de acestea, cum ni se îngăduie când împreună călătorim cu Dumnezeu la fiecare Sfântă Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Cuvântului cel întrupat, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu...
Un comentariu:
Nu stiu cu ce anume sunteti binecuvantat,dar mi se pare incredibil ce idei puteti avea si ce obiceiuri aveti.. Pai cand ma gandesc la cum sunt eu nu-mi vine in minte decat ce ne ziceati dvs in timpul orei de religie acum vreo 10 ani: "O sa se faca selectia!Unii din voi veti reusi la scoli mai bune,altii la scoli mai putin bune,unii din voi (...),altii (...)..".Totusi,just 4 the record,sincer nu-mi pot explica de unde diferenta asta atat de mare din mai multe puncte de vedere intre unii oameni(ca dvs) si altii(ca mine si altii).. Adica,oameni suntem toti,doar ca unii sunt cu totul altfel decat altii,parca.. Nu stiu,e prea mare diferenta,totusi.. Si n-ar trebui sa fie atat de mare,decat ca unii din noi suntem orientati spre alte orizonturi putin mai intunecate.. "Some of us have angels,some of us have demons",ceva de genul..
Trimiteți un comentariu