sâmbătă, 31 octombrie 2015

Articol depublicat de pe Blogurile Adevărul: Halloween - The day we die: când îţi laşi copilul la joacă cu diavolul -

  
"Mulţi spun că Halloween este doar un carnaval, dar, de fapt, nu e nimic inocent sau distractiv în această "sărbătoare". Ea este anticamera a ceva mult mai periculos. Participarea la Halloween este un fel de iniţiere în activităţile oculte." (Părintele Aldo Buonaluto - Asociaţia Internaţionala a Exorciştilor - Biserica Romano-Catolică - declaraţie făcută la Conferinţa Exorciştilor Vaticanului, Octombrie 2014)

Promovarea demonismului şi a pervertirii morale în şcoala românească, prin intermediul falsei sărbători Halloween - străină nu numai de tradiţiile româneşti, dar şi de normalitatea vieţii cotidiene - îmbracă în acest an haina "corectitudinii politice", într-o încercare pe cât de penibilă, pe atât de isteric exprimată de a apăra aberaţia Halloween în numele multiculturalismului, educaţiei europene (!) şi libertăţii de opţiune a elevilor şi părinţilor (!!). 

Nu-mi propun să recapitulez aici istoria şi originile păgâne ale acestei "sărăbători" ori cum a reuşit să pervertească o Sărbătoare a Tuturor Sfinţilor din spaţiul creştinismului catolic. Orice om cu bun simţ şi obiectivitate în analiză va ajunge la aceeaşi concluzii: Halloween nu are nimic creştin şi mai ales, folositor pentru copiii noştri! Halloween este o sărbătoare demonică şi oportunitate importantă pentru marii comercianţi (supermarket-uri, reţele de fast-food, producători de băuturi, de haine, de dulciuri sau jucării etc.) să-şi vândă marfa "personalizată" după profilul sărbătorii. 
Caracteristica "sărbătorii" Halloween din acest an este aceea că activiştii "corectitudinii politice" de pe plaiurile mioritice au "revalorizat-o". Dacă te împotriveşti solicitării doamnei educatoare sau doamnei învăţătoare să-ţi îmbraci copilul în cadavru umblător, în nemort, în vampir, în fantomă sau militant Ku-Klux-Klan, în ceva "cât mai nostim, dar şi cât mai înfricoşător", altfel spus, dacă refuzi să-ţi trimiţi copilul la joacă cu diavolul, implicit ai devenit un duşman al multiculturalismului, un retrograd, un habotnic, un "ăla" care nu înţelege modernismul şi faptul că "am intrat în Europa". 
Activiştii "corectitudinii politice" - care încă se resimt după marele şi deplorabilul eşec al tentativei de interzicere a orei de religie în şcoala românească - apără cu o voioşie destul de forţată, pe alocuri cu gesturi crispate şi ieşiri nervoase - "sărbătoarea" Halloween, transferând chestiunea în spaţiul drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, ba chiar în cel al reglementărilor constituţionale. 
De ce să nu permitem organizarea de serbări Halloween în grădiniţele şi şcolile publice? Există vreo lege care ne interzice?  (Articol care a fost publicat şi ulterior, depublicat de pe Blogurile Adevărul - link-ul către Adevărul a fost dezafectat)   

***
Datorită unor incompatibilităţi între opiniile exprimate de mine în articol (mai exact, fragmentul de final, în care amintesc despre tragedia din Club Colectiv) şi politica redacţională a publicaţiei ADEVĂRUL, articolul a fost eliminat din Blogurile Adevărul. 

Articolul a fost accesat de 1036 de cititori unici, în aproximativ 24 de ore de prezenţă on-line, au fost postate 68 de comentarii, s-au exprimat 230 Like-uri şi s-a înregistrat un vot pozitiv de apreciere (+2). Vă ofer textul integral al articolului, aşa cum era prezent la ultima vizualizare pe Blogurile Adevărul:

"Mulţi spun că Halloween este doar un carnaval, dar, de fapt, nu e nimic inocent sau distractiv în această "sărbătoare". Ea este anticamera a ceva mult mai periculos. Participarea la Halloween este un fel de iniţiere în activităţile oculte." (Părintele Aldo Buonaluto - Asociaţia Internaţionala a Exorciştilor - Biserica Romano-Catolică - declaraţie făcută la Conferinţa Exorciştilor Vaticanului, Octombrie 2014)
Promovarea demonismului şi a pervertirii morale în şcoala românească, prin intermediul falsei sărbători Halloween - străină nu numai de tradiţiile româneşti, dar şi de normalitatea vieţii cotidiene - îmbracă în acest an haina "corectitudinii politice", într-o încercare pe cât de penibilă, pe atât de isteric exprimată de a apăra aberaţia Halloween în numele multiculturalismului, educaţiei europene (!) şi libertăţii de opţiune a elevilor şi părinţilor (!!).
Nu-mi propun să recapitulez aici istoria şi originile păgâne ale acestei "sărăbători" ori cum a reuşit să pervertească o Sărbătoare a Tuturor Sfinţilor din spaţiul creştinismului catolic. Orice om cu bun simţ şi obiectivitate în analiză va ajunge la concluzii aproape identice: Halloween nu are nimic creştin şi nimic folositor pentru copiii noştri! Halloween este o sărbătoare demonică şi oportunitate importantă pentru marii comercianţi (supermarket-uri, reţele de fast-food, producători de băuturi, de haine, de dulciuri sau jucării etc.) să-şi vândă marfa "personalizată" după profilul sărbătorii.
Caracteristica "sărbătorii" Halloween din acest an este aceea că activiştii "corectitudinii politice" de pe plaiurile mioritice au "revalorizat-o". Dacă te împotriveşti solicitării doamnei educatoare sau doamnei învăţătoare să-ţi îmbraci copilul în cadavru umblător, în nemort, în vampir, în fantomă sau militant Ku-Klux-Klan, în ceva "cât mai nostim, dar şi cât mai înfricoşător", altfel spus, dacă refuzi să-ţi trimiţi copilul la joacă cu diavolul, implicit ai devenit un duşman al multiculturalismului, un retrograd, un habotnic, un "ăla" care nu înţelege modernismul şi faptul că "am intrat în Europa".
Activiştii "corectitudinii politice" - care încă se resimt după marele şi deplorabilul eşec al tentativei de interzicere a orei de religie în şcoala românească - apără cu o voioşie destul de forţată, pe alocuri cu gesturi crispate şi ieşiri nervoase - "sărbătoarea" Halloween, transferând chestiunea în spaţiul drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, ba chiar în cel al reglementărilor constituţionale.
De ce să nu permitem organizarea de serbări Halloween în grădiniţele şi şcolile publice? Există vreo lege care ne interzice?
Documentându-mă pentru acest articol, am descoperit o excelentă analiză făcută de jurnalistul Cristi Irimia, de la VranceaMedia. Rescriu aici argumentele aduse de colegul Cristi Irimia, cu câteva completări personale.
Legea nr.1 / 5 ianuarie 2011 a Educaţiei Naţionale stabileşte câteva principii care să guverneze funcţionarea învăţământului şi procesul de învăţare. Astfel, Legea în discuţie precizează că: Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt (enumerăm pe cele mai relevante pentru subiect):
Principiul calităţii – în baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la bune practici naţionale şi internaţionale;
Jurnalistul Cristi Irimia face observaţia că “Sărbătoarea de Halloween – Sărbătoarea groazei” nu are nici o legătură cu vreun standard de referinţă legat de calitatea învăţământului." Eu adaug faptul că nu este nimic de calitate într-o activitate prin care copiii sunt îndemnaţi să înveţe că a fi demon, vrăjitoare, vampir, drac, fantomă etc. este nostim, distractiv, adică este bine!
Principiul relevanţei – în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice;
Cristi Irimia observă, pe bună dreptate, că “Sărbătoarea de Halloween – Sărbătoarea groazei” nu reprezintă în nici un caz un răspuns la nevoia de educaţie personală." Eu completez şi spun că nu pot înţelege care copil normal psihic ar avea ca nevoie personală de educaţie să înveţe cum este să te comporţi ca un demon, vampir, drac, ca o fantomă sau vrăjitoare etc.! Care este relevanţa de dezvoltare personală şi socială pentru un copil de grădiniţă sau de şcoală primară, atunci când îl îmbrăcăm în costum de schelet sau de cadavru umblător? ...că relevanţa economică este evidentă, banii pentru toate prostiile dedicate Halloween ies din buzunarul părinţilor şi intră în cel al comercianţilor! 
Principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român;
Colegul Cristi Irimia observă pertinent că "Sub nici o formă, “Sărbătoarea de Halloween – Sărbătoarea groazei” nu promovează valori culturale ale poporului român şi nu ajută la promovarea şi păstrarea identităţii naţionale. Dimpotrivă!" Eu adaug doar că Halloween s-a transformat într-o "sărbătoare" antinaţională, anticreştină şi absolut nocivă pentru rolul şcolii româneşti în promovarea valorilor Naţiunii noastre. 
Cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural.
Jurnalistul Cristi Irimia afirmă că "activităţile de Halloween nu au absolut nici o legătură cu ideea de sensibilitate faţă de problematica umană şi faţă de valorile moral-civice. Dimpotrivă, ele cultivă apetitul elevilor faţă de macabru şi bagă groaza în unii copii." Eu spun că nimic nu este uman, moral sau civic în organizarea de serbări la care să ceri copiilor de grădiniţă sau elevilor din clasele I-IV să se îmbrace cât mai macabru, cât mai bizar şi să-i premiezi, să-i lauzi pe copiii care se aseamănă, prin îmbrăcămintea asta, cât mai mult cu nişte cadavre umblătoare, vampiri, draci etc.
Pot fi interzise serbările de Halloween în grădiniţele şi şcolile publice româneşti? Da, legea permite!  
În Art. 7 (1), din Legea Educaţiei Naţionale spune foarte clar că: “În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor….” Ce amintiri pot rămâne în sufletul unui copil de grădiniţă sau al unui elev de şcoală primară după "serbările" de Halloween? Că era foarte elegant îmbrăcat ca un mort sau că era foarte "cool" cu dinţi de vampir şi coarne de drac? Nu este cumva afectată sănătatea, integritatea şi evoluţia psihică a copiilor prin aberaţiile de Halloween?
Nu în ultimul rând, vă reamintim şi Art. 22 din Constituţia României, Alin. (1): „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”.
Halloween-ul nu este singura problemă a relaţiei dintre copiii şi tinerii noştri, pe de o parte şi societatea românească, pe de altă parte, însă particularitatea Halloween este aceea a demonismului făţiş, agresiv şi grotesc afirmat. Prin urmare, sunt fireşti şi în logica normalităţii reacţiile ferme de protest şi combatere a acestei false sărbători venite dinspre Bisericile Creştine din România -  Biserica Ortodoxă Română, care permanent a protestat şi a adoptat programe naţionale de catehizare împotriva acestei (aproape!) oficializări a sărbătorii păgâne de Halloween în şcoala românească, Biserica Romano-Catolică, inspirată de decizia Vaticanului, din anul 2009, de a condamna oficial sărbătoarea de Halloween ca fiind nocivă pentru sufletele copiilor, Biserica Greco-Catolică şi alte culte recunoscute oficial în România.
În acest an, numeroase proteste au venit din partea ONG-urilor creştine, APOR - Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie fiind vârful de lance al acestei ofensive de mărturisire a normalităţii, a valorilor creştine într-o societate aflată în derivă, ispitită să-şi lepede haina botezului creştin, lăsată moştenire de strămoşii noştri, şi să îmbrace haina murdară a păgânismului. Efectul imediat al ofensivei a fost creşterea masivă a numărului de părinţi care fie au solicitat să nu se organizeze serbări de Halloween în grădiniţe şi şcoli, fie au refuzat participarea copiilor lor la aceste serbări.
Ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, Apostolul Neamurilor, în Epistola către Efeseni (V, 6-17):
"Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. Încercând ce este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos". Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului."
Suntem popor creştin, să ne întoarcem la Sfânta Scriptură, să nu căutăm lumina acolo unde este doar întuneric, căci în Halloween nimic nu este creştin, ci doar amăgire şi nebunie, demon ucigător pentru copiii noştri! 
(fragmentul care probabil a provocat depublicarea de pe Blogurile Adevărul) ...vorbim de Halloween şi iată că rătăcirea în care a fost aruncată generaţia tânără a ţării noastre, demonul şi-a primit jertfa sângeroasă, undeva, într-un club din Bucureşti!
În timp ce scriu aceste rânduri, la posturile TV de ştiri se anunţă teribila dramă! Într-un club din apropierea Maternităţii Bucur, din Capitală, un incendiu a ucis 26 de tineri şi a rănit peste 150 (până la ora din noapte când scriu aceste rânduri). În club se organizase lansarea Albumului „Mantras of War” al trupei de rock-metal (din câte mă pricep, poate mă înşel) „Goodbye to Gravity".
Demonii nepăsării, ai inconştienţei, ai egoismului celor care induc tinerilor noştri pasiuni inutile şi nocive, pentru a le specula apoi în folosul propriu, dar şi demonul rătăcirii acestor tineri care caută răspunsuri la întrebările fundamentale ale adolescenţei şi tinereţii lor în pustiul fără de Dumnezeu, pentru că cei datori să le ofere răspunsurile sunt incapabili să o facă, toţi aceşti demoni au ucis zeci de tineri şi au rănit grav peste o sută!
Bizar, tragedia are loc cu o noapte înainte de Noaptea de Halloween şi şocant, prima piesă din albumul lansat de trupa de metal-rock se numeşte „The Day We Die" - „Ziua în care murim" (https://youtu.be/APQLbhk-rfY)! Probabil că formal nu există vreo legătură între cele două nopţi - noaptea teribilei tragedii şi noaptea sărbătorii demonice - însă fondul rămâne acelaşi: rătăcirea...
Restul e tăcere şi rugăciune în adâncul sufletului. Dumnezeu să-i ierte pe aceşti tineri care au murit inutil, într-un pustiu sufletesc, întunecat şi macabru ca o Noapte de Halloween... 



Bloggerii „adevarul.ro” au libertatea de a-şi publica singuri textele pe site-ul adevarul.ro, astfel că intervenţia editorilor asupra acestor articole este una care să se încadreze în termenii şi condiţiile stabilite de comun acord şi care să respecte Articolul 30 din Constituţia României. Cu toate că „Adevărul” încurajează dialogul, opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu