joi, 25 aprilie 2013

Biserica şi exorcizarea societăţii româneşti - Sfinţii Mărturisitori din Gulagul românesc




În călătoria noastră pe calea Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, în Anul Domnului 2013, am fost martorii unor atacuri puternice şi nedrepte împotriva Bisericii, îngăduite nouă de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Vă îndemn să uităm de aceste ispite şi să ne luminăm sufletul cu amintirea jertfei făcute pentru Hristos, libertatea şi demnitatea noastră de Sfinţii Mărturisitori din închisorile comuniste.

Împăcarea noastră cu trecutul comunist presupune atât o acţiune de exorcizare a societăţii româneşti – sub toate aspectele sale sociale, politice, economice, culturale şi spirituale – cât şi recunoaşterea jertfelor făcute de românii care s-au împotrivit comunismului – mergând până la canonizarea lor ca Sfinţi Mărturisitori în Închisorile comuniste.

Exorcizarea societăţii româneşti se dovedeşte a fi un proces de foarte lungă durată. A fost depăşită până şi profeţia unui fost nomenclaturist comunist, agent al Moscovei bolşevice şi recuperat ca analist politic după Decembrie 1989, care afirma că stupid people va avea nevoie de două decenii să-şi revină la normalitatea europeană. Prezenţa unor foste slugi ale dictaturii comuniste, precum şi a unor mentalităţi proletcultiste şi nomenclaturiste, în diferite zone de putere şi de influenţă ale societăţii noastre – Parlament, Guvern, Preşedinţie, Justiţie, mediul de afaceri, instituţii de cultură etc. – împiedică, încetineşte primenirea neamului nostru. Rămânem, deocamdată, sub puterea netrebnică şi întunecată a acestor semeni ai noştri pentru care otrava dulce a minciunii şi manipulării este mai importantă decât mântuirea sufletului şi neamului. Totuşi, în timp, pe măsură ce slăbiciunile cetăţeanilor români manifestate în relaţia cu aleşii lor se vor diminua, iar democraţia românească îşi va exersa mecanismele de echitate şi dreptate socială, România va scăpa de aceste schelete vii ale comunismului care încă ne bântuie existenţa.

Canonizarea Sfinţilor Mărturisitori în Închisorile comuniste poate însă reprezenta una din căile prin care Biserica răspunde întunericului imoralităţii din societatea românească. Recentele atacuri îndreptate atât împotriva Bisericii, cât şi împotriva unor valori creştine fundamentale – educaţia creştină în şcoală, căsătoria creştină, familia creştină – au fost iniţiate de politicieni, de organizaţii politice sau civice tributare filosofiei ateiste şi aflate în siajul ofensivei anticreştine pe care stânga europeană – vârful de lance fiind guvernarea lui Hollande, în Republica Franceză, unde tocmai s-au legalizat căsătoriile între homosexuali şi adopţia de copii de către cuplurile de homosexuali. (articol integral AICI) 

miercuri, 17 aprilie 2013

Cândva homosexual – homosexualitatea văzută prin ochii unor foşti homosexuali




Iniţiativa legislativă a parlamentarului Remus Cernea, membru în Grupul parlamentar al PSD – în opinia mea un demers total neinspirat, absolut superficial şi fals argumentat, dacă îl raportăm la tradiţiile spirituale şi culturale ale naţiunii române – de a oficializa concubinajul între persoanele heterosexuale şi homosexuale a relansat dezbaterea privind homosexualitatea.

Să analizăm, în sinteză – înainte de a lectura două mărturii ale unor foşti homosexuali – care sunt taberele implicate. Observăm mai multe curente de opinie, de atitudine. O minoritate agresivă, incisivă a “progresiştilor“ formată din persoane de diferite origini – membri ai LGBT, activişti pentru Drepturile Omului, atei, anticlericali sau politicieni ca Remus Cernea ori Victor Ponta, care văd în promovarea homosexualităţii o oportunitate politică de a se racorda la iniţiativele identice ale stîngii europene (vezi Franţa, unde majoritatea socialistă din Senatul francez a adoptat săptămâna trecută articole de lege care oferă homosexualilor dreptul la căsătorie şi la adopţia de copii, în ciuda protestelor de stradă masive de la începutul anului, la care au participat sute de mii de cetăţeni francezi).

În al doilea rând, avem o altă minoritate, la fel de agresivă, a homofobilor formată din fundamentalişti religioşi ori politicieni ca Radu Mazăre şi Gigi Becali care folosesc jigniri şi ameninţări la adresa homosexualilor şi propagandiştilor acestora, o atitudine absolut inadmisibilă şi barbară.

A treia tabără implicată în dezbatere este mult mai consistentă, deşi mai puţin vocală, fiind formată din numeroşi creştini de diferite orientări – ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi, neoprotestanţi etc., care ocupă felurite poziţii în societate – preoţi, oameni de cultură, medici, activişti ai societăţii civile, jurnalişti etc. Din această zonă, mesajul, deşi unul îndreptat împotriva homosexualităţii, privită ca păcat în faţa lui Dumnezeu, nu are încărcături agresive. Dimpotrivă, creştinii îşi fac doar datoria de a mărturisi învăţătura lui Hristos, chiar şi atunci când, din tabăra susţinătorilor homosexualităţii, se afirmă, total eronat şi manipulatoriu, că a condamna păcatul ar însemna, implicit, că îl condamni şi pe păcătos.

Nu ne propunem să intervenim în dezbatere cu argumente împotriva homosexualităţii – acestea sunt suficient de bine cunoscute şi recunoscute de toată lumea, inclusiv de homosexuali – ci doar vă oferim câteva fragmente din mărturisirile făcute despre homosexualitate de persoane care au reuşit să renunţe la homosexualitate şi să-şi recupereze armonia cu ordinea firească a naturii.(articol integral AICI)

luni, 15 aprilie 2013

Şi, totuşi, Diavolul are „martirii” săi


În articolul tovărășiei sale publicat pe blogul Adevărul și intitulat ”Și, totuși, ilegaliștii comuniști credeau într-un ideal”, ex-propagandistul comunist Ion Cristoiu ne ispitește să acceptăm că un ilegalist al mișcării comuniste din România interbelică poate fi ”personajul unei capodopere literare sau cinematografice”. Da, suntem de acord, în felul nostru, cu tovarășul Ion Cristoiu.

Ideologia comunistă, Partidul Comunist, ilegaliștii, activiștii și Secretarul General formează un sistem criminal – dictatura comunistă care, alături de nazism și fascism, rămâne o supremă pervertire a libertății și demnității umane. În acest sens și nu altfel, acceptăm că se poate scrie o carte, se poate realiza un film despre înfiorătorul experiment de inginerie socială care a fost comunismul românesc. De aceea, îi oferim lui Ion Cristoiu câteva dintre biografiile de ilegaliști și militanți comuniști cuprinse în Raportul comisiei prezindenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România cu speranța că tov. Cristoiu va afla resursele necesare pentru a finanța un documentar tv sau (de ce nu?) un film artistic în serial despre crimele comise de acești indivizi și regimul comunist pe care l-au slujit.

* * *

Augustin Alexa (n. 1911). Ilegalist, muncitor CFR la Cluj, ministrul Transporturilor (1951-1953), membru al CC al PMR/PCR (1948-1974), procuror general al RPR/RSR (1953-1973). În 1953 primeşte gradul de prim consilier juridic de stat, asimilat cu gradul de general-locotenent, direct implicat în toate marile anchete şi procese ale perioadei. Putem spune că prin poziţia pe care a deţinut-o a fost un ”Vîşinski al României”.

Iosif Ardeleanu (Döme Adler) (n. 1909). Ilegalist transilvănean, căsătorit cu Clara Turcu (director în Ministerul de Externe în mandatul Anei Pauker), Ardeleanu a fost şeful cenzurii (Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, 1951-1973). A devenit proverbial pentru obtuzitatea, intoleranţa şi dogmatismul său. Alături de Valter Roman, Nicolae Goldberger, Aurel Mălnăşan şi Wilhelm Einhorn, a fost direct implicat în acţiunea de investigare şi supraveghere a guvernului legal al Ungariei condus de Imre Nagy în timpul „azilului politic” de la Snagov (1956-1958).

Emil Bodnăraş (1904-1976). Născut dintr-un tată ucrainean şi o mamă de origine germană. Una dintre cele mai complicate personalităţi ale comunismului românesc. Ofiţer de carieră, el a devenit spion sovietic şi a fugit în Uniunea Sovietică. S-a întors în România la mijlocul anilor 1930 şi a îndeplinit diferite misiuni speciale pentru spionajul militar sovietic. Prins din întâmplare, Bodnăraş a fost condamnat la 10 ani de închisoare. În închisorile de la Doftana şi Caransebeş, el a devenit un prieten de încredere al lui... (articol integral AICI)

LA MULȚI ANI, DRAGA NOASTRĂ CASIANA GABRIELA!

Astăzi, spre seară, în jurul orelor 19.00, scumpa noastră fiică, îngerul nostru Casiana Gabriela împlinește vârsta de 8 ani. Îi mulțumesc din tot sufletul meu soției mele scumpe care a dăruit neamului nostru doi copii frumoși și credincioși, două picături de veșnicie izvorâte din mila lui Dumnezeu și din credința în Hristos a soției mele.

Îți mulțumesc, Diana mea, pentru binecuvântarea pe care mi-ai dăruit-o mie, nevrednicului, prin nașterea acestor două minuni, copiii noștri, Casiana Gabriela și Andrei Vladimir. La mulți ani, draga noastră Casiana! Îți mulțumesc, Doamne, Iisuse Hristoase!


 



  




vineri, 12 aprilie 2013

Reforma Constituţională. Evoluţia relaţiei dintre Stat şi Biserică în Constituţiile României: Partea I – Epoca de lumină a Regatului României






Dezbaterea privind revizuirea Constituției României atinge – uneori cu exprimări afectate de subiectivitate și necunoaștere, tensionând inutil dialogul – subiectul relației Statului cu Biserica. În încercarea de a vă oferi o perspectivă de istorie constituțională a evoluției acestei relații, vă invit să lecturați câteva fragmente de texte constituționale românești care au reglementat, de-a lungul timpului, atitudinea Statului român față de libertatea religioasă, în general, și de Biserica Ortodoxă Română, cel mai important cult din România, în particular.

Înainte de a prezenta aceste texte constituționale, mai este necesar să remarcăm faptul că înțelegerea completă a realităților din epoca în care fiecare Constituție și-a exercitat puterea de lege fundamentală presupune și o rememorare a realităților sociale, economice, politice, culturale și religioase specifice momentului istoric respectiv. Utilizarea eficientă a spațiului virtual oferit de blog nu ne permite să insistăm asupra unor astfel de importante aspecte, dar vă îndemn să realizați acest necesar exercițiu de cunoaștere.
Constituția din 1866 afirmă la Art. 5. ”Românii se bucură de libertatea consciinței, de libertatea învețămentului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor.”

Se proclamă și se garantează, pentru prima oară în Istoria Poporului Român, o serie de libertăți specifice statului modern european. Reglementarea relației statului cu Biserica Ortodoxă și cu celelalte culte religioase în Constituția din 1866 se face prin mai multe articole. Astfel, la Art. 21 se stabilește că: (articol integral AICI)

joi, 11 aprilie 2013

Craiova și asumarea valorilor Monarhiei Constituționale – Momente ale vizitei Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României




Vizita la Craiova a Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României, în ziua de 10 aprilie 2013 – gest regal de o profundă și emoționantă simbolistică, la 10 aprilie 1839 născându-se, la Sigmaringen, Regele Carol I al României – a reprezentat o deosebită ocazie pentru oficialitățile și locuitorii orașului nostru de a reafirma mândria că suntem cetățenii unui oraș care datorează Monarhiei momentul de renaștere întru modernitate a forței sale culturale, economice și religioase.

Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României și noi, membri delegației Alteței Sale Regale, reprezentanți ai mișcării monarhiste craiovene, am primit cu emoție și bucurie generoasele propuneri venite din partea oficialităților orașului nostru de a restaura tradiția monarhistă prin recunoașterea contribuției pe care Casa Regală a României, Regii României și Familia Regală au avut-o, pe parcursul istoriei ultimelor trei secole, la dezvoltarea și ieșirea din feudalism, spre modernitatea europeană, a orașului Craiova.

Propunerea doamnei Primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, de a oferi Majestății Sale Regele Mihai I al României Titlul de ”Cetățean de Onoare” al Cetății Băniei, în cadrul primei ediții a Zilelor ”Mihai Viteazul” reprezintă un gest care pe de o parte, face onoare doamnei Primar, dovedind loialitatea Primarului Craiovei noastre față de valorile spirituale veritabile ale națiunii române și o înțelegere superioară a Istoriei Olteniei, iar pe de altă parte, conține sinteza, peste timp și istorie, a tradiției voievodale și regale pe care Cetatea Băniei a avut-o secole în șir, aceasta fiind întreruptă criminal de dictatura comunistă și instaurarea republicii staliniste. (articolul integral AICI)

luni, 1 aprilie 2013

A aplaudat şi jurnalistul Ion Cristoiu făurirea Omului Nou?


“Daţi-mi un copil de 8 ani şi vă garantez că va fi bolşevic toată viaţa” (V.I. Lenin – Cuvântare în faţa comisarilor educaţiei)


Jurnalistul Ion Cristoiu, sub pretextul relatării unui fapt istoric, încearcă într-un mod penibil chiar şi pentru propaganda bolşevică, să arunce o mână cu mizerie, luată din coteţul puilor născuţi vii, către Majestatea Sa Regele Mihai I al României, prin articolul postat pe blogul personal din Adevărul, sub titlul A aplaudat şi Majestatea Sa?!

Defel surprinzător că un personaj ca Ion Cristoiu, deopotrivă complex şi controversat – jurnalist şi scriitor talentat, după unii chiar fondator de şcoală jurnalistică, dar şi complice în aparatul de propagandă ceauşist la criminala inginerie socială care a fost dictatura comunistă – cade periodic în infernul apucăturilor de propagandist şcolit de UTC/PCR. Cum altfel să reacţioneze un om care nu s-a vindecat complet de boala minciunii propagandistice, a răstălmăcirii adevărului, boală pe care a dobândit-o şi a răspândit-o calucrător de presă în slujba dictaturii Ceauşescu? Poate rezista un spirit format la şcoala marxistă de partid la ispita de a manipula, fie din proprie iniţiativă, fie în solda cuiva, pervertind adevărul?

Într-o societate care îţi îngăduie nu numai să scapi de meritata pedeapsă penală pentru complicitate la dictatura comunistă – alături de mii de foşti activişti PCR, securişti şi turnători – ci te şi iartă cu lejeritate, oferindu-ţi inclusiv şansa de a deveni jurnalist celebru şi aliat de conjunctură pentru politicienii generoşi, într-o astfel de lume, orice este posibil. Poate genera ceva mai bun societatea românească încă infestată în toate zonele sale definitorii – spiritualitate, cultură, viaţă religioasă, politică, economie, presă etc. – de indivizi care şi-au format, ca membri în elita comunistă, colaboraţionistă sau în familii de nomenclaturişti, concepţiile lor de viaţă, mentalităţile, apucăturile lor, hrănindu-se cuspiritul revoluţionar al ateismului ceauşist? Credem că nu...

A înţelege corect şi în toată grozăvia complicitatea acelor intelectuali care au acceptat să participe la aberanta şi criminala acţiune de făurire a Omului Nou, presupune să călătorim în timp, spre realitatea vieţii în comunism, lecturând câteva fragmente din... (articol integral AICI)