Creştin-democraţia PD-L şi Biserica Ortodoxă

Un nou articol pe www.ziare.com

Democrat-liberalul Teodor Baconschi a lansat in aceasta toamna "Fundatia Crestin Democrata" (FCD), initiativa civica ce se doreste a fi un fel de pata alba imaculata pe fondul de gri murdar al vietii politice romanesti fara de doctrina si macinata de nesfarsite scandaluri. Intr-un interviu publicat pe site-ul fundatiei, domnul profesor Radu Carp ne lamureste intentiile crestin-democratilor, declarand ca "FCD nu are un obiectiv pur politic, nu doreste sa se transforme intr-o miscare de masa. Ceea ce isi propune este sa infuzeze intr-un fel valorile crestin-democratiei moderne europene in societatea romaneasca. Citiţi articolul integral aici

Călătorie în trecut

În urmă cu două zile, miercuri, 24 noiembrie 2010, am avut şansa de a călători în timp. Un timp al naşterii României moderne şi renaşterii poporului român. Am avut onoarea să fiu invitat la comemorarea plecării la Dumnezeu a marelui om de stat Ionel I.C. Brătianu, politicianul pe care îl putem considera, alături de Regele Ferdinand, fondatorul României Mari.

I-am însoţit pe bunii mei prieteni jurnalistul şi scriitorul Mihai Firică şi liberalul, omul de afaceri şi fotograful de artă Horaţiu Buzatu la vila familiei Brătianu, la Florica, lângă Pitești, acolo unde a avut loc o emoţionantă (re)aducere aminte a faptelor marelui om politic liberal, fiecare pas în această folositoare întoarcere în timp fiind făcut sub atenta şi deopotrivă, discreta îndrumare a profesorului şi liberalului Adrian Cioroianu, organizatorul evenimentului.

 

Câteva rânduri despre viaţa lui Ionel I.C. Brătianu. S-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica, în județul Argeș, ca cel mai mare fiu al liderului liberal Ion C. Brătianu. Va susține bacalaureatul la Colegiul Sf. Sava din București (1882) şi efectuează, ca voluntar, stagiul militar de șase luni, obținând gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 2 Artilerie. Frecventează cursurile Școlii de Poduri și Șosele, iar în vara anului 1883 pleacă la Paris pentru completarea studiilor, unde este pe rând, cursant al clasei de matematici speciale A, la Școala preparatorie Saint-Barbe (1883-1884), auditor extern al cursurilor Școlii Politehnice (1884-1886) şi student la Școala de Poduri și Șosele (1886-1889). Obține, în 1889, diploma de inginer.

La întoarcere în ţară (1889) este concentrat la cazarma "Malmaison", unde este înaintat la gradul de locotenent. În octombrie 1889 se angajează ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R., lucrând în subordinea marelui inginer român Anghel Saligny. În anul 1907 se căsătorește cu Eliza, fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.

Ionel I.C. Brătianu devine membru al Partidului Național Liberal în anul 1895. Tot atunci va candida la Colegiul I, fiind ales Deputat de Gorj. Va fi printre susţinătorii acceptării în partid, în februarie 1889, a foștilor lideri ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (Stere, Morțun, dr. Radovici, Nădejde). La Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, este ales președinte al partidului, funcție politică pe care o va păstra până la sfârșitul vieții sale. La 2 octombrie 1913, Comitetul Executiv al P.N.L. acceptă propunerea lui Ionel I.C. Brătianu privind reforma agrară (împroprietărirea ţăranilor prin exproprierea parțială a marii proprietăți) și reforma electorală (înfiinţarea unui colegiu electoral unic). Propunerile erau susținute și de importanţi oameni de stat ai vremii: Regele Carol I, conservatorii democrați (cu deosebirea că aceştia susțin înfiinţarea a două colegii electorale și expropiere prin cumpărare) și chiar conservatorii "bătrâni" (care acceptă expropiere "in extremis" şi lărgirea bazei sociale a colegiilor electorale existente). Aceste măsuri economice şi politice reprezintă începutul modernizării statului român.

În ziua de 7 iunie 1923, Ionel I.C. Brătianu este ales membru de onoare al Academiei Române. A deţinut numeroase funcţii politice: Ministru al Lucrărilor Publice (31 martie 1897 - 30 martie 1899 / 14 februarie 1901 - 18 iulie 1902), Ministru al Afacerilor Străine (ad-interim: 9 ianuarie - 18 iulie 1902 / 18 iulie 1902 - 12 decembrie 1904 / ad-interim: 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 / 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 / 8-11 decembrie 1916 / 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918 / 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919 / 22 ianuarie - 6 iulie 1927), Ministru de Interne (12 martie 1907 - 27 decembrie 1908 / 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 / 4 martie - 5 decembrie 1909 / 6 februarie - 28 decembrie 1910 / ad-interim: 4 martie - 1 noiembrie 1910 / 30 octombrie 1923 - 27 martie 1926), Ministru de Război (4 ianuarie 1914 - 15 august 1916 / 19 ianuarie - 25 martie 1922), Președinte al Consiliului de Miniștri (27 decembrie 1908 - 4 martie 1909 / 4 martie 1909 - 28 decembrie 1910 / 4 ianuarie 1914 - 11 decembrie 1916 / 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918 / 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919 / 19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926 / 22 iunie - 24 noiembrie 1927), Deputat în 1895 şi Senator în 1911.

Ionel I.C. Brătianu participă, ca prim ministru al ţării, în fruntea delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris, care începe în ziua de 18 ianuarie 1919. Politicianul român a purtat o luptă diplomatică deosebit de dură pentru recunoaşterea internaţională a Marii Uniri, pentru menţinerea integrităţii şi suveranităţii terioriale a noului Stat naţional, unitar român. Marile Puteri au inclus România în rândul statelor cu interese limitate şi au impus unele prevederi dezavantajoase. După mai multe obiecţii, neacceptate de „Consiliul celor patru”, primul ministru român a părăsit lucrările Conferinţei pe 2 iulie şi a refuzat să semneze Tratatul cu Austria, care cuprindea prevederi de neacceptat pentru România. Despre atitudinea lui Ionel I.C. Brătianu la Conferinţa de Pace de la Paris, Contele de Saint-Aulaire, Ministrul Franţei la Bucureşti nota cu adminraţie: "Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei "trei mari": Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari ."

În ziua de 24 noiembrie 1927, Ionel I.C. Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. Despre moartea marelui om politic s-a afirmat că ar fi fost suspectă, la fel ca şi în cazul Regelui Ferdinand Întregitorul, care murise la Sinaia (20 iulie 1927), cu doar câteva luni înainte de moartea lui Ionel I.C. Brătianu.

***

La Vila Florica am avut onoarea să fiu alături de importanţi reprezentanţi ai mediului universitar românesc. Profesorul Adrian Cioroianu, profesorul Ion Bulei, de la Universitatea din Bucureşti, profesorul Sorin Damean, profesorul Constanțiu Dinulescu și profesorul Florin Olteanu, prietenii noştri de la Universitatea din Craiova au reuşit, prin prelegerile lor, să ne poarte spre sufletul şi faptele politicianului liberal Ionel I.C. Brătianu.

Am avut ocazia să vizitez şi Vila Florica şi să păşesc prin camerele şi coridoarele unde, în vremuri mai demne decât cele pe care le trăim, au trăit şi au creat membri "dinastiei Brătianu", Ion C. Brătianu, Ionel I.C. Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu şi Constantin I.C. Brătianu (acesta din urmă a fost arestat de Securitate în anul 1950, la vârsta de 84 de ani, fiind deținut, fără a fi judecat de instanţă, într-un loc necunoscut; a murit în anul 1950, probabil în închisoarea de la Sighet), o familie care a lăsat moştenire urmaşilor nu conturi secrete în băncile elveţiene, vile de "neam prost", limuzine de lux şi datorii imense ţării, aşa cum face "famiglia" politicienilor de astăzi, ci o Românie întreagă şi renăscută din ruina războiului, un stat european respectat de puterile acelor timpuri. Am fost impresionat de faptul că în jurul sălii de lectură (biblioteca familiei Brătianu) se aflau camerele copiilor. Seara, înainte de a merge la somn, copiii lecturau câteva pagini de carte, iar dimineaţa, aşa cum observa bunul meu prieten Horaţiu Buzatu, copiii păşeau spre aventura zilei trecând prin acest sanctuar dedicat cărţii şi implicit, înţelepciunii. 

La sfârşitul zilei am fost onorat să slujesc, împreună cu preoţii bisericii familiei Brătianu, din vecinătatea Vilei Florica, un parastas întru pomenirea celui care a fost marele om politic român Ionel I.C. Brătianu.

Dictatura comunistă a căutat să şteargă din memoria poporului faptelor marilor români, Regi, politicieni, preoţi şi ierarhi, scriitori, poeţi, jurnalişti, economişti, care au înfăptuit România Mare şi au început reformarea statului român, la finele secolului XIX şi începutul secolului XX. Efortul comuniştilor de a distruge amintirea eroicului nostru trecut a fost însă zadarnic. Treptat, cu paşi mici, dar siguri, Istoria adevărată a neamului nostru este redescoperită de români. Nădejde să avem, căci răul va fi risipit şi lumina va picura iarăşi în sufletele noastre.

***

 

Suntem în primele 1000 de bloguri din România!

Dragii noştri,

ZeList.ro ne anunţă că VALLAHIANOVA ocupă la data de 23 noiembrie 2010 POZIŢIA 932 în clasamentul blogurilor din România. Blogul nostru intră astfel în primele 1000 de bloguri din România.

Vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi cititorii noştri şi sper că această lucrare "virtuală" ne ajută în călătoria noastră spre mântuire, spre Dumnezeu.

Purtându-vă în rugăciunile mele,

rămân al vostru frate în Hristos,

Pr. Marcel Răduţ Selişte

Romania - "blonda" summit-ului NATO

Un nou articol pe www.ziare.com

Istoria ne invata ca poporul roman a supravietuit gratie intelepciunii cu care conducatorii sai au impletit diplomatia si forta armelor. Sa-l amintim ca model arhetipal pe Stefan cel Mare si Sfant care a reusit nu numai sa asigure prosperitatea Moldovei, ci chiar sa transforme micul voievodat romanesc intr-un arbitru al afacerilor politice europene si intr-o fortareata in calea expansiunii Imperiului Otoman, principala resursa utilizata de voievod fiind diplomatia, sustinuta insa si de o armata bine organizata. Din nefericire, diplomatia Romaniei de astazi este condusa de niste epigoni. Citiţi articolul integral aici

Despre Patriotism şi Monarhie - Interviu cu ASR Principele Radu al României (Partea II)

Vă ofer ediţia din data de 20 noiembrie 2010 d.Hr a emisiunii Teologia Cuvântului pe care o realizez pentru Biserică la Radio Oltenia Craiova (în fiecare sâmbătă seară, începând cu orele 20.00), în cadrul căreia am transmis partea a doua a interviului care îl are ca invitat pe Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Vă recomand şi interesanta rubrică de cultură a emisiunii, "O carte de folos", realizată de prietenul şi colaboratorul nostru jurnalistul cultural Cristian Voicu.

Teologia Cuvantului - Teologia Cuvantului 20 nov. 2010

Cardul de sănătate şi interesul naţional

Într-un comunicat de presă emis de Forul Ortodox Român, alianţă civică naţională a creştinilor ortodocşi, se arată că Ministerul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică cu privire la proiectul unei ordonanţe de urgenţă prin care se doreşte introducerea cardului de sănătate prevăzut cu cip. Surpiza şoc a acestei dezbateri a fost dezvăluirea făcută de reprezentantul Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet conform căreia, în contextul în care proiectul de ordonanţă se află abia în stadiul de a fi dezbătut cu societatea civilă, Imprimeria Naţională a organizat deja licitaţia prin care se acordă fonduri publice unui furnizor de semiconductori de tip cip cu contact pentru smart-card-uri folosite pentru confecţionarea viitoarelor carduri de sănătate. Valoarea contractului ar fi de aproximativ 35 milioane Euro. Anunţul pentru organizarea licitaţiei fusese făcut public înainte ca Ministerul Sănătăţii să facă publică nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă privind cardurile de sănătate. Dezbaterea organizată reprezintă, deci, un simulacru, deciziile fiind deja luate.

Ceea ce dezgustă la argumentaţia oferită de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii este că aceştia au justificat necesitatea adoptării ordonanţei de urgenţă privind cardurile de sănătate, şi prin faptul că se vor economisi câteva sute de milioane de lei care s-ar scurge din sistem din cauza medicilor de familie, consideraţi un fel de „ţapi ispăşitori” ai haosului din sistemul de sănătate românesc. Un argument fals şi impertinent. Am primit de la un bun prieten o analiză realizată de mai mulţi medici de familie cu privire la măsurile care cu adevărat sunt urgente pentru salvarea sistemului de sănătate românesc. Vă ofer câteva fragmente în speranţa că vreun ins din rândul birocraţilor care toacă salarii nesimţite prin Ministerul Sănătăţii, va binevoi să citească şi să ia aminte.

Cea mai importantă măsură pe care autorităţile sunt chemate să o adopte este desfiinţarea imediată a tuturor structurilor birocratice din sistemul sanitar. Este necesară reorganizarea sistemului sanitar şi de asigurări de sănătate în teritoriu, sistem care în prezent se constituie ca o structură hibridă, în care entităţile sanitare din domeniul privat sunt forţat grefate pe structurile anchilozate ale statului. Birocraţia agresivă şi exacerbată este o boală gravă a sistemului sanitar românesc. Munca medicului de familie este în proporţie de cel puţin 40% afectată de această birocraţie, de completarea feluritelor formulare, tipizate, registre etc.

Sistemul de sănătate românesc este sufocat de sute de legi, ordine, metodologii, regulamente, protocoale şi alte documente care în multe situaţii se contrazic, se anulează reciproc şi care contribuie nu la reglementarea activităţii sanitare, ci dimpotrivă, la aruncarea în haos a sistemului. Ministerul Sănătăţii nu interacţionează cu medicii de familie decât birocratic şi nu manifestă vreo preocupare reală şi constantă faţă de problemele cu care aceştia se confruntă. Ministerul Sănătăţii, de la ministru la cel mai de jos salariat, nu a rezolvat nici problema corupţiei. Obligaţia de a da bani, daruri, şpagă la medic, la asistenta medicală, la infirmieră reprezintă o cutumă instituită de zeci de ani în spitalele româneşti. Vă mărturisesc că în spital am întâlnit şi cadre medicale care îşi fac corect datoria şi nu solicită şpagă. Este trist şi nedrept că trebuie să suporte consecinţele opiniei generale cum că angajaţii din sistemul sanitar sunt nişte corupţi.

Adoptarea cardurilor de sănătate nu este o soluţie pentru sănătatea trupească a poporului nostru. Este mai degrabă o afacere românească pe fondul unor norme europene meschin şi şmechereşte aplicate. În Germania, de exemplu, implementarea sistemului de carduri de sănătate a costat 1.7 mlrd Euro şi a fost un eşec, proiectul fiind blocat. Cea mai puternică economie a Europei a eşuat cu acest plan. Îşi va permite România luxul acestor carduri de sănătate, în condiţiile în care împrumută bani pentru pensii şi salarii?

Nu în ultimul rând, este evident faptul că libertatea de conştiinţă, dreptul la intimitate şi la protecţia datelor personale sunt puse în pericol de un stat căpuşat de grupuri de interese care promovează, pe banii noştri, proiecte de informatizare a societăţii, complet ineficiente, şi care au de fapt o singură funcţie: să creeze cadrul logistic necesar supravegherii permanente a cetăţenilor români.

Craiova - un oraş al absurdului

În perioada 15-16 noiembrie 2010, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat la Poiana Braşov, cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”. Conferinţa reprezintă etapa finală a competiţiei naţionale a celor mai bune practici din administraţia publică. În cadrul Pilonului III - Sporirea gradului de integritate, transparenţă şi răspundere în cadrul funcţiei publice, Primăria Craiova a câştigat locul I cu proiectul pe care l-a depus. Proiectul se intitulează „Un oraş fără corupţie - un oraş cu viitor” şi cuprinde implementarea şi dezvoltarea Planului Strategic privind tratarea şi prevenirea corupţiei prin creşterea integrităţii şi eficienţei autorităţii executive şi deliberative din municipiul Craiova pe perioada 2009 - 2012. La baza proiectului a stat formula lui lui Robert Klitgaard conform căreia Corupţia = Monopol + Discreţie – Transparenţă.

În altă lume, acest text ar fi reprezentat o ştire de presă obiectivă despre o primărie onorabilă. În Craiova anului 2010, nu înseamnă decât o dovadă a absurdului. Să ne reamintim câteva dintre „succesurile” integrităţii şi transparenţei decizionale în oraşul nostru.

În anul 2009, Asociaţia Pro Democraţia – Clubul Craiova a fost invitată la o dezbatere organizată de Primărie cu privire la proiectul bugetului acelui an. Oficialii primăriei ne-au spus că părerea noastră este foarte importantă pentru dânşii. Noi, cei de la Pro Democraţia, i-am luat în serios şi am realizat, cu ajutorul specialiştilor de la Centrul Naţional de Coordonare al asociaţiei, o analiză a proiectului de buget. Primarul în funcţia de la acea dată, domnul Solomon Antonie a declarat că „bugetul pe 2009 este de criză”. În structura proiectului de buget am descoperit însă alocarea unor sume imense pentru realizarea unor investiţii precum Parcul Tineretului, acţiuni recreative, reamenajarea spaţiilor verzi din oraş etc., care nu sunt specifice unei perioade de criză. Pro Democraţia Craiova a solicitat consilierilor şi primarului să mediteze la faptul că datoria oraşului este tot mai mare şi că banii luaţi de la bănci nu au fost investiţi întotdeauna în lucruri de imediată necesitate. Le-am cerut să nu mai angajeze credite bancare pentru că economia locală va fi puternic afectată de criza care în 2009 era abia la început sau măcar să facă investiţii cu prioritate în domenii sensibile, precum educaţia, sănătatea, infrastructura.

Care a fost răspunsul „transparent” şi „integru” al primarului Solomon Antonie? Unul foarte „democratic”: „Mai lăsaţi-ne cu chestiile astea cei de la „Pro Democraţia”, că nu ne faceţi prea mari servicii. V-am băgat noi prea mult în seamă!” Primarul a fost deranjat că am întrerupt „corul” osanalelor cu care era obişnuit. Incidentul a fost pe larg relatat de presa craioveană.

În primăvara acestui an, într-un miting „spontan” funcţionarii din Primărie şi din instituţii subordonate au protestat împotriva arestării lui Solomon Antonie, cercetat penal pentru acte de corupţie. Pro Democraţia Craiova a solicitat public, insistând şi asupra prezumţiei de nevinovăţie, ca aceşti funcţionari să respecte independenţa Justiţiei şi statutul funcţionarului public. Solicitarea noastră, ca şi reacţiile critice din presa locală şi naţională nu i-au oprit însă pe susţinătorii domnului Solomon.

O ultimă dovadă de „transparenţă” şi „solicitudine”. Prin adresa nr. 89839 / 22 iunie 2010, Pro Democraţia Craiova a solicitat Consiliului Local Craiova să nu adopte Proiectul de Hotărâre privind nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2011 şi să organizeze o dezbatere publică pe acest subiect. Cererea a fost făcută în conformitate cu Legea 52 / 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Profitând de faptul că legea nu impune organizarea unei dezbateri într-un termen anume de la data depunerii solicitării, Primăria ne invită la dezbatere abia la mijlocul lunii noiembrie. În iunie, adoptarea nivelului acestor taxe şi impozite era o urgenţă. Brusc, după ce Pro Democraţia Craiova a cerut dezbatere publică, nu a mai fost urgenţă. Procedura folosită de Primărie este legală, nu avem ce comenta. Dacă este o dovadă de „solicitudine” sau de „transparenţă”, îi las pe cetăţenii oraşului să decidă.

Aceste exemple sunt doar câteva din nesfârşitul şir al luptelor ce constituie „războiul de tranşee” pe care-l purtăm, din păcate, cu administraţia publică. Politicienii locali insistă să dovedească ţării că oraşul nostru este un spaţiu al absurdului. Noi nu-i vom ajuta. Pro Democraţia Craiova va supune dezbaterii necesitatea de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să retragă premiul acordat Primăriei Craiova. Nu vom accepta să trăim iarăşi într-o societate a absurdului, aşa cum am trăit până în Decembrie 1989. Craiova este şi trebuie să rămână a craiovenilor!

Quo Vadis, UE?

Criza economica si politica din Romania ne determina sa privim cu un fel de nepasare convulsiile care au cuprins Uniunea Europeana. Scarbiti de mizeria in care zac politicienii nostri, ignoram politica europeana. Aproape obisnuiti cu criza romaneasca, nu mai avem puterea sa intelegem ca ne pandeste un pericol mult mai mare decat colapsul national, anume dezintegrarea Uniunii Europene. (citiţi articolul integral aici)

Revista Rost, nr.91-92 (septembrie-octombrie) 2010

Vă ofer spre lectură numărul dublu al Revistei Rost unde am onoare să fiu colaborator. În acest număr am contribuit cu articolul "O relaţie încă neclară: BOR - Statul român", care poate fi citit începând cu pagina 58. Lectură folositoare! Nu uitaţi să vă abonaţi la revista noastră şi astfel să contribuiţi la susţinerea acestui ziditor duhovniceşte demers publicistic creştin ortodox!

107 ani de la naşterea pe pământ a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae

S-au împlinit astăzi, 16 noiembrie, 107 ani de la naşterea Părintelui Dumitru Stăniloae, cel supranumit „teologul dragostei creştine“, „teologul speranţei“, „patriarhul teologiei româneşti“, „sfântul cărţilor“. Vă dăruiesc câteva înregistrări care poartă, peste timp, chipul, vocea şi mai ales, învăţătura Părintelui. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi!

Pr Dumitru Staniloae - Rolul istoric al poporului nostru

Pr.Staniloae Iubirea Treimica

Forul Ortodox Român: Guvernul trebuie să renunţe la ordonanţa de urgenţă privind introducerea cardului de sănătate

Ministerul Sănătăţii a făcut publică nota de fundamentare prin care intenţionează să modifice, prin Ordonanţă de Urgenţă, legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Scopul modificării este introducerea cardului de sănătate ce va înlocui documentele justificative de până acum ce atestau calitatea de asigurat al sistemului. Deşi apreciem ideea unei reforme a sistemului de sănătate din România, considerăm că măsurile luate trebuie să fie eficiente şi adresate acolo unde sunt problemele majore (plata corespunzătoare a cadrelor medicale, asigurarea aprovizionării cu medicamente a spitalelor, buna şi continua funcţionare a sistemului de medicamente compensate) şi nu într-o zonă unde nu există nici o dovadă că ar fi utile, ridicând, în schimb, probleme majore în domeniul respectării libertăţilor fundamentale aşa cum sunt prevăzute de Constituţia României.

Lectura acestei note de fundamentare scoate în evidenţă următoarele puncte controversate:

Scopul generic al introducerii cardului de sănătate pare a fi un mai bun control al furnizării de servicii medicale asiguraţilor. Controversă: nu există nici un studiu, dovadă, sau evidenţă statistică prin care Ministerul să arate în ce măsură acest scop nu era îndeplinit de actualele metode de atestare a calităţii de asigurat. Nu există nici o dovadă că de aceste servicii ar fi beneficiat în mod abuziv persoane care nu îşi achitau obligaţiile de asigurat. Este aceasta problema principală a sistemului românesc de asigurări ?

Despre costurile acestui sistem de carduri de sănătate aflăm, din nota de fundamentare, următoarele: „Fondul naţional unic de asigurări de sănătate nu ar putea susţine nici lansarea şi nici întreţinerea unui sistem de carduri”, soluţia oficialilor fiind introducerea coplăţii. Controversă: de ce nu există nici o estimare transparentă a costurilor implicate de introducerea acestui sistem? Cum justifică Ministerul introducerea unei măsuri contestabile pe care nu este în stare să o finanţeze singur, în condiţiile unei crize dramatice care zguduie sistemul sanitar, făcând ca serviciile să fie din ce în ce mai precare?

Tot în nota de fundamentare se regăsesc şi contradicţii flagrante referitoare la aspectele ce ţin de datele personale conţinute pe card. Astfel, citim la p. 2 a notei: „nu sunt introduse elemente de identificare a persoanei în relaţia cu medicul de familie sau cu familia”. În paragraful imediat următor, însă, citim: „informaţiile adiacente vor face referire la situaţia asiguratului în relaţia cu medicul de familie sau cu familia”. La p. 9 găsim aceste informaţii adiacente: numele, prenumele şi datele de contact ale medicului de familie şi situaţia co-asiguraţilor (relaţia cu familia). Controversă: deşi informaţiile adiacente sunt presupuse a nu fi expuse accesării, ele sunt totuşi inserate în card. Care este justificarea pentru introducerea acestor date personale? Care este garanţia că ele nu pot fi citite, copiate (clonate), însuşite fraudulos şi/sau folosite împotriva persoanei ce deţine cardul? În ce măsură a evaluat Ministerul dacă acest proiect respectă drepturile la intimitate şi protecţia datelor personale (menţionăm că datele incluse pe card par a include două categorii de date ce au un statut special în legea 677/2001 – date cu funcţie de identificare (CNP) şi date privind starea de sănătate) ?

Refuzul consultării cu organizaţiile non-guvernamentale: În nota de fundamentare Ministerul afirmă că „nu este cazul” consultării cu organizaţiile non-guvernamentale şi cu institute de cercetare sau alte organisme (un astfel de organism ar fi, in opinia noastră, Biserica Ortodoxă Romană). Informăm pe această cale Ministerul că organizaţiile de protecţie a drepturilor civile cu care FOR a intrat deja în contact consideră extrem de necesar un astfel de proces de consultare şi vor lua, de altfel, atitudine faţă de acest proiect legislativ. Este absolut regretabil că Ministerul a ales calea politicii faptului împlinit, abuzivă în sine şi complet nedemocratică.

Menţionarea, printre informaţiile adiacente disponibile pe card, a statutului de donor de organe în vederea transplanturilor. Controversă: Ministerul Sănătăţii era obligat să ceară un aviz etic de la BOR măcar pe această temă. Transplantul de organe este o temă bioetică asupra căreia Biserica şi-a exprimat punctul de vedere, subliniind faptul că „se impune solicitarea si obţinerea consimţământului în scris prealabil, expres şi liber al donatorului sau al persoanei terţe căreia legea îi permite acest fapt; de asemenea, se va solicita şi acordul scris al primitorului”. Aşadar, transplantul de organe nu poate face obiectul unor instrumentări generale de către stat, impersonale, lărgite la o întreagă populaţie, ci este o practică medicală între persoane concrete, punctuală şi circumscrisă în cadre specifice, negeneralizabile.

Pe lângă aceste puncte controversate, enumerate foarte sintetic, neepuizând probleme puse de OUG a MS, FOR consideră că Ministerul trebuie să renunţe la ideea implementării cardurilor de sănătate prin ordonanţă de urgenţă pentru următoarele trei motive principale:

Problema securităţii cardurilor: Este inadmisibil ca Ministerul să introducă astfel de carduri electronice fără cea mai mică grijă manifestată pentru securitatea datelor personale expuse în aceste dispozitive. Prezentul proiect nu conţine nici o referire la aspecte cheie legate de securitatea datelor personale stocate (cum ar fi existenţa sau nu a unei baze de date unice cu toate aceste informaţii, drepturi de scriere sau modificare a datelor, cine are dreptul de acces la date etc.), aşa cum prevede legea 677/2001. Organizaţiile civice care au contestat maniera de introducere a cărţilor de identitate electronice au arătat că e necesar un audit de securitate public, extern şi independent care să ateste cât de fiabile sunt dispozitivele electronice în cauză. Acesta este cu atât mai necesar cu cât cardurile de sănatate pot conţine şi date personale extrem de sensibile.

Problema protecţiei datelor cu caracter personal, a dreptului la intimitate şi a libertăţii de conştiinţă: Fiind vorba despre datele personale, este vădit necesară o profundă analiză a modului în care aceste măsuri respectă drepturile civice enumerate mai sus. Este inadmisibil să se meargă înainte cu acest proiect care va interzice accesul la serviciile medicale celor care nu deţin carduri de sănătate sau care nu le au asupra lor în momentul ajungerii la spital, în condiţiile în care probabil vor exista cetăţeni ce nu le vor dori datorită implicaţiilor asupra siguranţei datelor personale, intimităţii şi libertăţii de conştiinţă. Care este avantajul înscrierii datelor pe un cip şi de ce, în condiţiile în care s-ar stabili că ar fi date utile, nu s-ar proceda mai degrabă la inscripţionarea lor direct pe cardul de sănătate ?

Problemele etice: din punct de vedere creştin, FOR nu poate accepta instrumentalizarea persoanei umane prin metode sofisticate de control şi evidenţă a populaţiei şi expunerea electronică a intimităţii sale. În mod evident, introducerea cardului de sănătate depăşeşte o limită etică dincolo de care funcţiile de supraveghere şi identificare a persoanelor ce beneficiază de politici publice devine nelegitimă.

Pe baza acestor observaţii, FOR cere Ministerului să asigure organizarea unei dezbateri publice pe marginea acestei legi, pe care normele unei bune guvernări şi ale respectului faţă de statul de drept îl cer a fi suspendată.

9 noiembrie 2010

Forul Ortodox Român

e-mail: forul.ortodox@gmail.com

Forul Ortodox Român, structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Forul Ortodox Român este coordonat de liderii organizaţiilor: Asociaţia „Rost”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Secretar General

Iulian Capsali

tel: +40 722 593 033

Despre Patriotism şi Monarhie - Interviu cu ASR Principele Radu al României (Partea I)

Vă ofer ediţia din data de 6 noiembrie 2010 d.Hr a emisiunii Teologia Cuvântului pe care o realizez pentru Biserică la Radio Oltenia Craiova (în fiecare sâmbătă seară, începând cu orele 20.00), în cadrul căreia am transmis prima parte a interviului care îl are ca invitat pe Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Vă recomand şi interesanta rubrică de cultură a emisiunii, "O carte de folos", realizată de prietenul şi colaboratorul nostru jurnalistul cultural Cristian Voicu.

Teologia Cuvantului - Teologia Cuvantului 6 nov. 2010

Asculta mai multe audio clasica

Adrian Paunescu si Paul Goma - destine paralele

Moartea poetului Adrian Paunescu a provocat un val de lacrimogene declaratii despre genialitatea poeziei "paunesciene" si calitatea sufleteasca a celui abia pornit in calatoria spre vesnicie. Multi dintre romani nu se dezic de firea mioritica. Uita repede, cu o superficialitate inspaimantatoare, faptele trecutului. Crestineste vorbind, despre omul Adrian Paunescu putem spune doar "Dumnezeu sa-l ierte!" Poeziile lui ne pot bucura sufletul sau pot fi aruncate la gunoi, cum va place. Istoria va decide, peste timp, ce merita si ce nu merita sa ramana din tonele de versuri scrise de Adrian Paunescu. Citiţi articol integral aici

Culturnicul Adrian Păunescu şi Poporul uitării

Moartea poetului Adrian Păunescu a provocat un cor de osanale la adresa răposatului al căror conţinut îmi amintesc de Festivalul "Cântarea României". Grabnic uitător al trecutului recent, milostiv ca un personaj de telenovelă şi lipsit de orice valoarea morală autentică, înghesuindu-se cu flori în mână la sicriul în care zace cadavrul lui Adrian Păunescu - depus într-un ultim spectacol propagandist la sediul Uniunii Scriitorilor - românul se crede creştin. "Da, domnule, l-a lăudat pe Ceauşescu, a servic propaganda de partid, dar ce poet mare a fost, ce poezii frumoase a scris şi câte sute de mii de versuri a lăsat el moştenire poporului!"

Lipsa de discernământ este una din trăsăturile sufletului românesc. Îmbrăcată în haina unei aşa-zise "mile creştine" - regăsită în zicala "despre morţi numai de bine" - sau alteori, a "mărturisirii credinţei celei drepte" - vezi "talibanismul" unora dintre creştinii noştri - această gravă meteahnă îi face pe români să iubească fără dreptate şi caute dreptate fără iubire. În primele zile de libertate după Decembrie 1989, Adrian Păunescu abia a scăpat nelinşat de mulţime. În memoria bucureştenilor era încă vie atotputernicia şi impertinenţa poetului - "Porcul", cum era poreclit - care aproape că transformase cultul personalităţii lui Ceauşescu într-un fel de religie de stat. Astăzi, după douăzeci de ani, sute de români şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale se grăbesc să pupe cadavrul lui Păunescu şi să-i slăvească amintirea. A fost găsită scuza: "genialitatea" poetică păunesciană.

Citeam într-un comentariu că Adrian Păunescu ar fi fost "omul care a făcut mii de tineri să viseze la libertate, în vremea comunismului. Sărmană omenire... În Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (care poate fi citit integral pe situl Preşedinţiei României - aici -), cunoscut şi sub denumirea de Raportul Tismăneanu, se precizează în termeni pe cât de duri, pe atât de clari care a fost cu adevărat activitatea culturală a lui Adrian Păunescu în timpul regimului comunist: 

"Cel ce se substituise partidului şi se identificase cu ţara aceea jinduită, binecuvântată, demnă de toate superlativele imaginabile, şi-a găsit un instrument excepţional de fortificare a puterii în persoana lui Adrian Păunescu, poet relativ tânăr, de un talent incontestabil şi care, la prima vedere, nu se număra printre cei uşor de manevrat. Pentru că şi-a dorit ca poezia lui să mişte sufletele şi să agite mulţimile, acest poet a recurs, cu sau fără ştiinţă, la o bună parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emoţional al cititorilor, la şantajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se însă să dea poeziei sensul negator şi înverşunarea anilor 1950. Adrian Păunescu a reuşit – cu argumente pe care le bănuim – să obţină aprobarea clanului Ceauşescu pentru ca cenaclul revistei „Flacăra” să se transforme într-o manifestare grandioasă şi, mai apoi, într-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreţi, cântăreţi, mişcându-se, toţi, fără şovăire, la comandă, ca vrăjiţi de bagheta lui magică. La rândul lor, tinerii spectatori cărora li se adresa – în săli, în pieţe sau pe stadioane – intrau într-un soi de bizară frenezie. Li se părea că, faţă de atmosfera sumbră în care erau obişnuiţi să trăiască, participă la un eveniment epocal, la un moment astral. 

Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute.

A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului".

 

Adrian Păunescu nu s-a dezis vreodată de convingerile sale naţionalist-comuniste. A rămas până la sfârşit un culturnic care a răspândit otrava propagandei comuniste îmbolnăvindu-i pe cei din jur şi îmbolnăvindu-se pe sine însuşi. A început ipocrit o relaţie cu demonul roşu, în dorinţa de a se căpătui, de a-şi satisface imensul orgoliu care i-a călăuzit viaţa şi a ajuns, supremă pedeapsă, convins de propriile minciuni. Poeziile lui Adrian Păunescu, oricât de frumoase ar fi, nu-i scuză complicitatea cu dictatura comunistă şi nici otrava pe care a picurat-o în sufletele tinerilor generaţiei anilor '70. Adrian Păunescu nu a înţeles crima la care a fost complice şi nu s-a dezis de idealurile sale demonice. Nu putem uita toate aceste fapte, chiar dacă acordăm iertarea cuvenită celui mort. 

 

Documentându-mă despre activitatea oamenilor de condei în regimurile de dictatură (fasciste, naziste, comuniste), l-am descoperit pe Hanns Johst, celebru poet german nazist care l-a slujit pe Adolf Hitler cu aceeaşi fervoare şi loialitate ca şi Adrian Păunescu pe Nicolae Ceauşescu. În 1933, Hanns Johst este autorul Declaraţiei de loialitate a scriitorilor germani faţă de Hitler, în 1935 este numit preşedintele Uniunii Scriitorilor din Germania şi i se încredinţează conducerea Academiei Germane pentru Poezie. A fost apreciat ca poet şi dramaturg, totuşi pentru acţiunile sale politice, Hannsi Johst a fost arestat de către Aliaţi şi condamnat în anul 1949, la trei ani şi jumătate de închisoare. După liberare nu i s-a mai permis să-şi reia cariera de scriitor.

Dacă acceptăm că dictatura comunistă este o crimă la fel de gravă ca dictaturile fasciste şi naziste, atunci norma după care poate fi apreciată activitatea politică a lui Adrian Păunescu nu poate fi alta decât aceea a condamnării colaboraţionismului activ de care acesta a dat dovadă în relaţia cu Partidul Comunist Român şi organele de Securitate, "prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, Adrian Păunescu prelungind existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina" (Raportul Tismăneanu).

În epoca dictaturii comuniste găsim totuşi repere morale. Scriitori, poeţi, pictori, actori care nu au acceptat colaborarea cu demonul şi şi-au asumat riscul de a se împotrivi. Unul dintre oamenii de cultură care s-au opus dictaturii a fost scriitorul Paul Goma, contemporan cu Adrian Păunescu. În anul 1956, studentul Paul Goma, împreună cu un coleg, a protestat împotriva arestării unor sudenţi anticomunişti de la Facultatea de Filologie. În martie 1957 este condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la Jilava și Gherla. A fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, unde a rămas până în 1964. În 1971, s-a cerut excluderea lui din PCR, pentru că romanul său „Ostinato”, respins de cenzură, fusese publicat în RFG, la Editura Suhrkamp. În 1977, Paul Goma a trimis către Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care solicita guvernului comunist să respecte Drepturile Omului. La sfârşitul anului 1977 şi începutul lui 1978, lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Paul Goma s-a implicat în activitatea redacţiei româneşti a Radio Europa Liberă şi a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de Securitate. 

În Raportul Tismăneanu se precizează despre activitatea dizidentă a lui Paul Goma:

"Regimul autoritar al clanului Ceauşescu dădea însă semne de şubrezire la începutul anilor 1980, căci drogul dârzeniei şi al demnităţii naţionale nu ţine loc de foame şi de frig. Pe fondul nemulţumirii populare, al ostilităţii elitei intelectuale – neîntrerupt şi inutil agresate –, au apărut, la sfârşitul anilor ’70, primele manifestări cu caracter de disidenţă sau de împotrivire (cazul Goma, sindicatul liber SLOMR, revolta minerilor de la Petroşani; mai târziu, cazul Dorin Tudoran, atitudinile publice ale Doinei Cornea şi ale lui Mircea Dinescu). Un mare ecou internaţional a avut „cazul Goma”. Încă din 1970, ca urmare a criticilor repetate aduse regimului, lui Paul Goma (care fusese arestat şi condamnat la doi ani de închisoare după Revoluţia din Ungaria) i se interzice să mai publice. Scriitorul îşi va trimite manuscrisul romanului Ostinato în Occident, unde acesta apare în traducere germană în 1971, la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Drept urmare, România îşi retrage delegaţia oficială şi cazul ia proporţii internaţionale. În 1977, Paul Goma redactează o scrisoare rechizitoriu adresată lui Nicolae Ceauşescu, document pe care îl vor mai semna, din păcate, doar Ion Vianu şi Ion Negoiţescu. Arestat, scriitorul va fi apoi obligat, în acelaşi an, să se expatrieze. În Franţa va desfăşura o impresionantă activitate anticomunistă prin articole, scrisori deschise, numeroase interviuri, fragmente de proză difuzate la postul Radio Europa Liberă, unde a fost sprijinit de scriitorii Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, realizatorii unor emisiuni de o extraordinară audienţă, care au devenit periculoase pentru stabilitatea regimului. Paul Goma (ca şi alţi redactori ai postului, între care şi Monica Lovinescu) a fost de mai multe ori ţinta unor atentate puse la cale de agenţi ai Securităţii."

 

 

Meditând la toate cele mărturisite aici, purtând în suflet tristeţea pentru boala pe care dictatura comunistă a lăsat-o în duhul poporului meu, boală care încă dăinuie şi pare a fi de neînvins, nu mai pot spune despre Adrian Păunescu decât atât: "Dumnezeu să-l ierte!" 

 

Cineva, undeva, (ne) compromite libertatea

Un creştin înţelege viaţa ca o călătorie spre veşnicie. Omul alege între două căi, cunoscute de raţiunea umană şi vizibile în natură, Calea Luminii şi Calea Întunericului. Suntem martorii Adevărului sau înmulţim minciuna. Fiecare dintre noi îşi urmează calea, dar nu de unul singur, ci împreună cu semenii săi. Eşti creştin, eşti moral sau imoral nu doar între pereţii casei tale sau ai bisericii de parohie, ci în orice timp şi spaţiu din existenţa ta pământească.

Societatea românească este sub asediul minciunii. Un asediu teribil care ne-a vătămat ochii sufleteşti. Instituţiile fundamentale pentru existenţa naţiunii sunt erodate de minciună. Chiar şi pe pământuri sacre descoperi că oamenii au alungat Adevărul şi slujesc “urâciunii pustiirii”. Se minte atât de grav, de intens şi de des, încât oamenii şi-au pierdut simţul adevărului şi receptorii morali cu care identificau minciuna. Când un om nu cunoaşte Adevărul, el nu este liber. Trăind într-o societatea guvernată de minciună, românii îşi pierd în fiecare zi din libertate.

Minciuna nu este doar un subiect de meditaţii duhovniceşti. Minciuna ne transformă în sclavi compromiţând instituţiile care, în democraţie, garantează libertatea. În România, Parlamentul este o victimă importantă a minciunii. Cei mai mulţi dintre parlamentarii români de după 1990 au fost aleşi prin minciună. Coaliţiile de guvernământ au un procent penibil de mic în respectarea promisiunilor făcute în campania electorală, prin vocea candidaţilor. Promisiunile făcute alegătorilor şi nerespectate, se transformă în minciuni. Încrederea oamenilor în puterea votului lor scade. Democraţia se degradează.

Primele minciuni grave spuse despre Parlament au fost că are prea mulţi membri, că existenţa a două camere încetineşte procesul legislativ. Despre parlamentari ni s-a spus că sunt “duşmani ai poporului” care vor să înfeudeze ţara. Compromiterea activităţii parlamentare a continuat. S-au comis în mod deliberat fraude, s-au provocat scandaluri de mahala având ca subiect Parlamentul. S-a votat “din greşeală”, lăsându-se falsa impresie că Parlamentul este format din handicapaţi mintali care nu ştiu ce şi cum votează. De câteva zile ni se vorbeşte despre o “majoritate toxică”. Aceste minciuni au un efect foarte grav: distrug încrederea cetăţeanului român în instituţia definitorie pentru democraţie: Parlamentul.

O altă minciună, dintre cele mai mari colportate în lume şi în România, este minciuna despre criză. Ni se spune că economia mondială este în colaps datorită unor invizibile mecanisme ale pieţei, şi se trece sub tăcere faptul că nişte indivizi au luat, din lăcomie şi egoism, deciziile fatale care au provocat dezastrul. Vinovaţii nu au fost pedepsiţi, dimpotrivă, au primit sume imense din averea naţiunilor pentru a se salva. În România, minciuna despre criză îmbracă o haină mult mai murdară. Sunt acuzaţi medicii, profesorii, funcţionarii, ofiţerii, pensionarii că au salarii şi pensii prea mari, că astfel sunt factori generatori şi agravanţi ai crizei. Despre zecile de miliarde de euro jefuite în ultimii douăzeci de ani de mafia politico-economică pe care o aflăm în spatele tuturor partidelor parlamentare, se discută ipocrit, asistăm la o ceartă între hoţi. Se manipulează opinia publică prin publicarea de stenograme scoase din dosarele inamicilor politici, se deschid nesfârşite anchete penale, într-o studiată regie de telenovelă. Vinovaţii pentru haosul în care a căzut ţara scapă de pedeapsa legii.

Războiul dintre Adevăr şi minciuna care a cuprins societatea românească este cumplit. Miza războiului este viitorul românilor. Soluţii sunt! Ştim de la Hristos ce trebuie să evităm: “Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6,24), dar cine să-şi asume jertfa de a alege corect? Politicianul, magistratul, omul de afaceri, jurnalistul, preotul, cetăţeanul de rând? Cine?

Începând de azi, facem mărturisire şi pe Ziare.com

Vă invit să citiţi primul meu articol publicat pe site-ul comunităţii virtuale Ziare.com, unde am fost primit colaborator (pro bono). Sper să fie de folos.

România „Get lost”?

Politicienii români şi analiştii din presă dezbat cu înfocare rezultatul negocierilor dintre FMI şi Guvernul Boc-Băsescu. Scuze şi acuze, optimism, pesimism, evaluări, strategii, ameninţări şi promisiuni zboară din toate părţile. Ascunşi prin codrii supravieţuirii cu orice preţ, trăind egoist şi meschin, românii oftează resemnaţi: „Ferească Dumnezeu de mai rău!” Un spectacol deprimant şi penibil care ne determină să ne întrebăm: ce mai este România, dincolo de cifre şi statistici financiare? citiţi articolul integral aici

Despre o ştire de presă...

Am aflat dis-de-dimineaţă că se scrie despre mine în presa noastră bisericească. Vestea mi-a fost confirmată din vreo trei "surse", aşa cum ne învaţă orice manual pentru jurnaliştii începători, adică de amicul meu din Patriarhie şi de încă vreo doi colegi din centrul eparhial al Arhiepiscopiei, aşa că surpriza mea a fost totală. Ajuns acasă, mai spre seară, am intrat pe pagina de internet a Ziarului Lumina să am confirmarea finală. Se scria, în două paragrafe (iată şi link-ul aici), despre Slujba de Sfinţire pe care am oficiat-o în saloanele Secţiei de Oncopediatrie a spitalului unde slujesc. Cei care îmi vizitează blogul au citit încă de duminică despre acest mic eveniment.

Le mulţumesc colegilor de la Ziarul Lumina - Ediţia de Oltenia că au găzduit această mică ştire despre un mic eveniment din activitatea mea de preot. Dumnezeu să le dăruiască puterea de a păstra duhul creştin al faptelor bune săvârşite de preoţii şi credincioşii Bisericii noastre, atunci când aşează aceste fapte în haina, uneori strâmtă, pe care e nevoită să o îmbrace ştirea de presă.

M-ar bucura ca autoarea micului articol, colaboratoarea Ediţiei de Oltenia a Ziarului Lumina, domnişoara Marinela Porneală, sora fostului meu coleg de birou, părintele consilier cultural Claudiu Porneală, o educatoare creştină cu suflet mare şi care îşi iubeşte profesia, să accepte propunerea pe care i-am făcut-o acum ceva vreme de a participa, ca voluntar, la grupul de sprijin pe care l-am organizat, încă de anul trecut, pentru copiii bolnavi de cancer din secţie. M-ar bucura tot aşa de mult să primesc un sprijin mai consistent din partea administraţiei bisericeşti şi a organizaţiilor creştin-ortodoxe păstorite de Biserica noastră în alinarea suferinţei acestor copii. M-ar bucura să fac mai mult decât fac pentru Hristos şi pentru aceşti copii , "căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc" (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7, 19).

Mulţumesc pentru publicare. Aştept voluntari la grupul de susţinere din Secţia de Oncopediatrie şi orice fel de ajutor pentru aceşti copii nevinovaţi care poartă crucea păcatelor neamului în care s-au născut.

A fi creştin în viaţa politică - Interviu realizat cu domnul Emil Constantinescu (II)

Vă invit să ascultaţi a doua parte a interviului pe care l-am realizat cu domnul Emil Constantinescu, difuzat şi în eter, la Radio Oltenia Craiova, în cadrul emisiunii TEOLOGIA CUVÂNTULUI, al cărei realizator sunt din încredinţarea IPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Teologia Cuvantului 30 octombrie 2010 - Interviu cu Presedintele Emil Constantinescu (P.II)
Asculta mai multe audio traditionala